Drumul spre Pandurii deschis: Marin Condescu reţinut

Condescu nou 2Anunţată cu mai multe luni în urmă chiar de Marin Condescu, reţinerea sa de către Poliţia lui Caragea s-a produs în ziua de 12 noiembrie a.c. Lui Marin Condescu i se ceruse atunci de către Caragea, ca trimis al celor care vor să cheltuiască banii de la Pandurii, să renunţe la club şi sindicate. Cum acesta a refuzat, ameninţarea era clară şi a fost pusă în practică astăzi…

Presedintele Consiliului de Administraţie al Clubului de Fotbal Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a fost reţinut, marţi seara, pentru 24 de ore, după ce a fost audiat la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, adică la instituţia condusă de controversatul Viorel Salvador Caragea.

Această arestare ar trebui să ne facă pe noi, muritorii de rând, să credem că are legătură cu câteva percheziţii ce  au avut loc, la inceputul lunii octombrie, la locuinţa preşedintelui Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, la sediul clubului de fotbal şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie, Condescu fiind suspectat de spălare de bani şi fals.

Ce nu se leagă, acolo unde ori minte Condescu ori oamenii legii,  împrumutul care ar face obiectul acestui dosar, Condescu a spus că de-a lungul anilor, în măsura în care a fost posibil, a împrumtat clubul sportiv Pandurii nu doar o dată, ci de mai multe ori, iar operaţiunile legate de aceste împumuturi au fost trecute in contabilitatea clubului. Spălarea de bani nu se susţine şi având în vedere vechimea faptei, nu impunea reţinerea. Cum sunt anunţate reuniuni ale AGA şi CA la Pandurii, este clar că judecătorii gorjeni au ordin să dea mandat în continuare pentru ca clubul să fie preluat de PSD Gorj.

Potrivit unor surse judiciare însă, arestarea s-a făcut  într-un dosar în care Condescu este suspectat de spalare de bani, fals şi uz de fals, după ce ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, bani pe care ulterior şi i-ar fi recuperat, fără însă a trece în contabilitate aceste operaţiuni.

Un alt dosar al lui Marin Condescu  are legătură tot cu un împrumut acordat echipei de fotbal Pandurii, ancheta fiind începută iniţial în vară de Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu, care şi-a declinat competenţa către Parchetul Tribunalului Gorj, iar de acolo dosarul a ajuns la DNA.

La începutul acestui an, conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO), a depus trei plângeri penale împotriva lui Marin Condescu, cerând clarificări asupra modului de cheltuire a unor mari sume de bani. Ulterior, reprezentantii CEO au cerut de mai multe ori înlocuirea lui Condescu din funcţia de presedinte al CA de la Pandurii, fără rezultat însă. Liderii PSD Gorj, în special Ion Călinoiu şi Laurenţiu Ciurel, urmăresc să preia conducerea clubului gorjean în momentul când acesta are de primit peste 4,5 milioane de euro de la UEFA  şi 2,5 milioane din transferuri. Colaborarea politică cu şeful IJP Gorj îi aduce acestuia menţinerea în scaun în pofida bunului simţ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.