Universitatea Craiova în epoca Marin Condescu

 

CondescuNoul manager general al Universităţii Craiova, Marin Condescu, a oferit presei primele detalii despre proiectul Universitatea. Astfel, într-un interval plasat între un an şi cinci ani, echipa fanion a Olteniei se va întoarce la „masa bogaţilor”.

Marin Condescu a oferit primele detalii legate planurile pe care le are cu FC Universitatea Craiova, unde a fost numit joi manager general.

Potrivit cotidianului PANDURUL, Condescu a spus că săptămâna viitoare va fi constituită o asociaţie a suporterilor, la care sunt deja o mie de adeziuni, din care 600 din ţară şi 400 din diaspora. „M-am întâlnit sâmbătă seară cu suporterii de la tribuna 1 şi tribuna 2, luni o să mă întâlnesc cu suporterii din Bucureşti. Sunt foarte mulţi oameni care vor să ajute echipa. Asociaţia va deveni acţionar la echipă cu 33%, o treime din acţiuni rămân ale firmei domnului Mititelu, iar cealaltă treime este pentru investitori şi pentru primărie”, a explicat Condescu.

Acesta spune că firma care deţine echipa este în insolvenţă, astfel că sunt luate în calcul mai multe variante pentru viitor. „Dacă se iese din insolvenţă şi se obţine licenţa luptăm pentru promovare în Liga I anul acesta, dacă firma rămâne în reorganizare este posibil să nu luăm licenţa şi să mai rămânem un an în Liga a II, iar dacă se intră în faliment suntem dispuşi să luăm totul de la capăt, din ultima ligă, chiar dacă va dura mai mult până vom ajunge unde ne-am propus”, a explicat Condescu.

Luni jucătorii vor face vizita medicală, iar marţi se va intra în cantonament, cel mai probabil într-o staţiune de pe Valea Oltului, dacă vremea va permite, sau la o pensiune din Dolj. Antrenor principal rămâne Nicolo Napoli, director sportiv va fi Fane Nanu, iar Emil Săndoi director tehnic.

În februarie, FC Universitatea Craiova aşteaptă o decizie a instanţei, pentru a afla dacă poate disputa meciurile de acasă pe stadionul din Craiova. „Sperăm să jucăm la Craiova, dar luăm în calcul şi alte variante”, a spus Marin Condescu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s