DNA Târgu-Jiu se închide de la 1 martie 2014

DNAStructura locală a DNA va fi desfiinţată începând cu data de 1 martie a.c. Potrivit unor surse juridice, în afară de filiala din Târgu-Jiu, doar un birou se mai desfiinţează în ţară, acolo însă din cauza faptului că unul dintre infractori s-a dovedit a fi chiar procurorul şef, arestat pentru corupţie.

Cei doi procurori din structura DNA Târgu-Jiu, Cristian Berta şi Dumitru Bocşan se vor întoarce la vechile locuri de muncă după ce nu au reuşit să prindă nici un infractor în 2012 şi doar câţiva în 2013.

Surse oficiale susţin că urmează o reorganizare structurală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, neconfirmată oficial până acum, iar birourile de la Târgu-Jiu şi Slobozia urmează să dispară. La Slobozia, lucrurile stau şi mai grav ca în Gorj, pentru că procurorul şef a fost arestat şi trimis în judecată pentru favorizarea infractorului şi luare de mită.
La Gorj însă, e vorba de rezultate slabe. În anul 2012, când Cristian Bertha a venit la conducerea structurii locale a DNA, biroul n-a instrumentat nici măcar un dosar sau chiar dacă a avut în lucru vreunul, nu a emis niciun rechizitoriu.
Anul trecut, activitatea s-a mai revigorat,s-a reuşit întocmirea a trei rechizitorii, unul cu privire la poliţiştii implicaţi în „Mafia permiselor”, Emil Copiluş şi Nicu Stroe Cristian, alături de care apăreau şi trei instructori auto; un altul, referitor la infracţiuni pentru obţinerea pe nedrept a unor fonduri europene şi, ultimul, cu privire la un comisar de la Garda de Mediu, care a luat mită.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.