Afacerile lui Georgică Cornu anchetate şi în Gorj

 

Georgica-CornuPeste 20 de percheziţii au loc, joi, în judeţele Timiş, Mehedinţi şi Gorj, într-un caz de evaziune fiscală, prin folosirea de facturi false. În Gorj sunt anchetaţi afaceriştii din Meteor.

Vizat de percheziţii este şi omul de afaceri Georgică Cornu. Astfel au avut  loc percheziţii la sediile grupului de firme Izometal – Confort din Timişoara deţinut de afacerist, dar şi locuinţa acestuia.

Prejudiciul în acest caz este estimat la 61 de milioane de lei, bani care, potrivit unor surse din rânul anchetatorilor, ar fi fost încasaţi de Georgică Cornu.

Potrivit surselor citate, contra unui comision, un grup de persoane din Strehaia, judeţul Mehedinţi, procurau facturi false pentru cumpărarea de materiale de construcţii, care erau apoi introduse în contabilitate.

Mai multe firme din cadrul grupului patronat de Cornu au intrat în insolvență, iar anul acesta una din ele a declarat falimentul, în timp ce băncile îl execută silit pe afacerist.

Cornu a susţinut de mai multe ori că a ajuns în situația aceasta din cauza contractelor cu statul, aceleași contracte care i-au adus titulatura de rege al asfaltului.

Georgică Cornu contestă acuzaţiile

Georgică Cornu a declarat, joi, corespondentului Mediafax că se va prezenta la audieri la DIICOT, fiind vizat într-un dosar de evaziune fiscală.

„Am fost la Bucureşti, la o întâlnire de afaceri. Acum sunt pe drum spre Timişoara, nu am fost acasă când au fost percheziţiile, am fost la Bucureşti. M-au chemat la audieri. La un moment dat, am luat materiale de construcţii de la Strehaia. În ultimii ani nu am mai luat pentru că am văzut că acolo sunt probleme şi am evitat. Nu scrie niciunde că nu pot lua materiale de acolo. Înţeleg că se verifică actele din 2007-2011. Am luat materiale de acolo destul de rar, foarte rar, când erau preţuri şi condiţii bune”, a declarat Cornu.

Acesta a declarat  că a aflat joi dimineaţă despre percheziţii şi că acasă se aflau copiii, cu cumnata sa, care s-au speriat.

Am fost sunat de dimineaţă că strada mea e blocată şi sunt la mine la percheziţie. Copiii dormeau, erau cu cumnata mea şi s-au speriat, vă daţi seama. Le place spectacolul, nu vedeţi că trăim într-un spectacol imens la care se uită toată lumea? Dacă eşti om de afaceri, eşti rău. Trebuia până la urmă să fie ocupat spaţiul tv, iar mă fac vedetă”, a afirmat Cornu.Omul de afaceri a mai susţinut că dacă ar fi făcut evaziune fiscală nu ar mai fi avut firmele în insolvenţă.

„Deocamdată vreau să văd ce acuzaţii mi se aduc, pe cine am omorât? Ori sunt prost, ori tâmpit, pentru că, dacă am făcut această evaziune, cum au intrat firmele mele în insolvenţă? Din 2007 până în 2012, în calitate de om de afaceri, am plătit statului impozite şi TVA de 30 de milioane de euro şi băncilor 70 de milioane de euro, însemnând dobânzi şi penalităţi. Mulţamul a fost că a trebuit să intru în insolvenţă. Acum, când trebuie să mă judec pentru drepturile mele, eu sunt hărţuit. Dacă eu am evazionat aceşti bani, ei undeva trebuie să fie. M-aş bucura ca cine a descoperit aceşti bani fraudaţi să îi aducă şi să îi bage în circuit”, a declarat Cornu pentru Cotidianul.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s