Ilie Petrescu pregătit de CEO să falimenteze UEF Motru

petrescu 2

petrescu 3
Așa cum se anticipa, Ion Cojocaru-directorul UEF Motru și lider PNL-a fost înlăturat din funcție în această săptămână.Noul director ar putea fi, după toate speculațiile, ex-senatorul Ilie Petrescu, cel care a mai condus societatea timp de trei ani.

Ion Cojocaru, preşedinte al PNL Motru, a fost demis joi seara din funcţia de director al Uzinei de Execuţie Foraje (UEF) Motru. Consiliul de administraţie al societăţii a hotărât înlăturarea sa de la conducerea uzinei, în baza unei propuneri făcute de Directoratul CE Oltenia. Potrivit unor surse, viitorul director va fi Ilie Petrescu.

Potrivit cotidianului PANDURUL, Ion Cojocaru este cel care a condus unitatea în ultimii doi ani, după plecarea lui Ilie Petrescu. Înlăturarea sa din fruntea UEF Motru vine la nici două luni de la reconfirmarea sa pe funcţie. Şefii CE Oltenia au dat o hotărâre pentru revocarea sa din funcţie şi numirea lui Ilie Petrescu în funcţia de director general, iar consiliului de administraţie a suspus la vot hotărârea directoratului. Cojocaru a intrat în preaviz aşa cum se menţiona în hotărâre, perioadă în care trebuie să prea documentele noii conduceri. Cojocaru spune că nu exista niciun motiv pentru schimbarea sa din funcţie.

Petrescu aduce falimentul

Lumea se pare că uită prea ușor ce a făcut Ilie Petrescu la UEF. La data destituirii lui Ilie Petrescu, UEF Motru, condusă de acesta mai mult de trei ani, se înregistrau datorii de peste 30 de miliarde lei vechi, din care unsprezece miliarde datorie reeşalonată la Ministerul Finanţelor. Doar că poate acesta este și scopul, falimentarea și trimiterea celor peste 100 de salariați în șomaj.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.