România, Franţa şi apărarea europeană

 

Seminar FrantaAsociația “ Europe IHEDN”  a organizat marţi, 13 mai 2014,cu susținerea Ambasadei Franței în România, un seminar privind problemele de securitate europeană. Institutul de Înalte Studii de Apărare Naţională(IHEDN) din Franţa există din 1948 şi s-a specializat  în organizarea unor  acţiuni menite a disemina cunoştiinţele privind apărarea şi politica externă comună la nivel european.

 În această săptămână, la Bucureşti, Asociația “ Europe IHEDN”  a organizat, cu susținerea Ambasadei Franței în România, un seminar privind problemele de securitate europeană intitulat “La Roumanie, la France et la défense européenne”(România, Franţa şi apărarea europeană). Seminarul a fost organizat  de asociația foștilor auditori europeni IHEDN, cu ocazia a 10 ani de la crearea asociației române și a 10 ani de la integrarea României în NATO.

La reuniunea de la Bucureşti au participat pe lângă înalţi oficiali din Hexagon, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, fost ministru al Apărării,  Valeriu Nicuţ, secretar de stat la Ministerul Apărării, Cornel Dobriţoiu, preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Iulian Fota, consilier pe probleme de apărare al Preşedinţiei şi Sorin Encuţescu, consilier pe problem de Apărare al Premierului.  Ca şi oaspeţii străini, printre ei Colin CAMERON-preşedintele Asociaţiei „Europe IHEDN”, toţi vorbitorii au atins cele trei  teme fundamentale  legate de problematicile  de apărare, politică externă şi industria de apărare. Autorităţile române dau o mare atenţie problematicii de apărare mai ales în contextul evenimentelor din Ucraina, legăturile cu Franţa fiind tradiţionale şi în acelaşi timp potenţate de apartenenţa ambelor state de origine latină la spaţiul european.

Institutul de Înalte Studii de Apărare Naţională, înfiinţat în 1948, a devenit instituţie public , cu personalitate juridică şi autonomie financiară, abia în 1997.  Din anul următor a început să desfăşoare seminarii şi activităţi direcţionate pentru a sprijini cercetarea în domeniul politicilor de apărare. A fost printre primele instituţii care au lansat conceptul de politică comună europeană de securitate(2004).Pregăteşte specialişti şi dezbate problematici legate mai ales de problemele de apărare şi politică externă.

Faptul că o asemenea reuniune din România, seminarul privind problemele de securitate europeană intitulat “La Roumanie, la France et la défense européenne”(România, Franţa şi apărarea europeană),a purtat girul IHEDN, arată importanţa acordată de Franţa politicii faţă de sora mai mică de gintă latină.

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s