Mihnea Costoiu prins că îşi face campanie prin şcolile Gorjului

NitaDeoarece campania nu merge cum şi-ar dori, chiar dacă Ion Călinoiu şi Ion Işfan îl poartă de mânuţă prin localităţile Gorjului, Mihnea Costoiu s-a băgat şi în şcoli. Dacă în urmă cu o săptămână directorul pesedist de la cea mai mare şcoală din Târgu-Jiu, Aurel Popescu de la Şcoala „Alexandru Ştefulescu”, îndemna la vot pentru Costoiu, ministrul a ajuns între timp şi la Şcoala din Alimpeşti unde a promis tablete elevilor.

 Prins că își face campanie electorală în școli, deși legea interzice ferm acest lucru, Costoiu a dat-o la întors, declarând că a mers în școli în calitate de ministru și nu de candidat PSD la Senat , aflat în plină campanie electorală.

Cazul Alimpeşti

Aflat în plin elan electoral în județul Gorj, Mihnea Costoiu, însoțit de deputatul PSD Mihai Weber și de primarul PSD din Alimpești, a descins în școala din localitate, i-au scos pe copii de la orele de curs și le-au promis tablete, plătite din bani publici desigur, nu din cei ai candidatului PSD Gorj, Mihnea Costoiu. Vicepreședintele PDL Gorj, Denisa Șuță, a reclamat la Biroul Electoral Județean Gorj faptul că Mihnea Costoiu, deputatul PSD Mihai Weber, primarul comunei Alimpești Elena Mosor, precum și alți lideri ai PSD au fost luni la școala din Alimpești, au întrerupt orele de curs și le-au promis elevilor minori tablete. „Candidatul PSD Gorj pe Colegiul Uninominal nr. 2 Senat, Mihnea Costoiu, se prevalează de funcția administrativă pe care o deține, aceea de ministru delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică și face vizite electorale în școli, promițând elevilor tablete“, se arată în sesizarea făcută la Biroul Electoral de vicepreședintele PDL Gorj Denisa Șuță. PDL spune că PSD a încălcat articolul 35 din Legea 33/2007 care prevede că „în unitățile militare, în unitățile de învățământ, în timpul programului de învățământ, în sediile reprezentanțelor diplomatice, precum și în penitenciare, acțiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise”.Pesediștii se apară, susținând în declarații publice că în vizită la elevi nu a fost candidatul Mihnea Costoiu ci ministrul cu același nume. „Nu am făcut niciodată campanie electorală în școli. Mihnea Costoiu a mers la școala din Alimpești fără niciun fel de alai de campanie, în calitate de ministru” a declarat șeful CJ Gorj, baronul PSD Ion Călinoiu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s