Patronul ASTRA Asigurări implicat în cazul judecătorilor şpăgari

Adamescu A
După ce în cursul zilei de ieri Curtea de Apel Bucuresti a admis propunerea de arestare preventivă formulată de DNA pentru Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Roventa şi Ciprian Sorin Viziru, judecători la Tribunalul Bucuresti – Sectia VII civilă, DNA a oferit o nouă lovitură în acelaşi caz. Cel vizat este patronul ASTRA ASIGURĂRI, Dan Adamescu, care ar fi dat mită judecătorilor ca societăţile sale să nu intre în insolvenţă. Miliardarul mai este cunoscut pentru că patronează ziarul „România liberă” şi clubul de fotbal Oţelul Galaţi.
În ultimele luni s-a vorbit foarte mult de problemele care le are miliardarul Dan Adamescu şi o parte din firmele sale, printre acestea mai cunoscute fiind ASTRA ASIGURĂRI, clubul OŢELUL Galaţi şi cotidianul „România liberă”. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt pe cale să probeze că printre cei care au dat şpagă judecătorilor arestaţi de la Tribunalul Bucureşti se află şi omul de afaceri Dan Adamescu, acesta urmărind ca societăţile pe care le patronează să nu intre în insolvenţă.
Dosarul judecătorilor şpăgari
DNA a mai dat o lovitură grea judecătorilor certaţi cu legea care ar fi trebuit să o aplice. Astfel, patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, acuzaţi de procurorii DNA că au primit mită de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, au fost arestaţi pentru 30 de zile. Aceşti judecători sunt Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Roventa si Ciprian Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII civilă.
Potrivit DNA, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată sume de bani, bunuri, servicii în scopul de a îndeplini/a nu îndeplini sau a întarzia un act privitor la îndatoririle de serviciu ori pentru a-şi exercita înfluenţa pe lângă magistraţii judecători, de la diverse instanţe din Bucureşti sau din ţară, utilizand informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor deduse judecăţii, pe care le-au pus la dispoziţia lichidatorilor judiciari implicaţi sau interesaţi în procedura insolvenţei unor societăţi comerciale.
Un peşte mare căzut în plasa DNA
În cursul zilei de 21 mai 2014, DNA informa presa că: „În cursul zilei de 21 mai, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a corupției efectuează percheziții domiciliare în 9 locații — sedii ale unor societăți comerciale—, precum și la domiciliul unei persoane fizice, toate situate în București. În cauză se efectuează urmărirea penală și față de alte persoane, pe lângă cei patru judecători față de care s-a dispus măsura arestării preventive, de către Curtea de Apel București.
Foarte rapid s-a aflat că procurorii anticorupție au efectuat percheziții la locuința și la firmele omului de afaceri Dan Adamescu, în cadrul unei anchete legate de cei patru judecători de la Tribunalul București. Anchetatorii au căutat documente la domiciliul lui Adamescu, DNA având suspiciuni că acesta ar fi oferit mită judecătorilor pentru a scăpa societatea Astra Asigurări de un proces de insolvență.
Dan Grigore Adamescu este unul dintre puţinii români cu avere estimată spre miliardul de euro, cel care controlează ASTRA Asigurari, compania la care ASF a introdus administrator special. Adamescu mai deţine ziarul Romania Libera, AXA Life Insurance, Unirea Shopping Center, Medien Holding (trustul care deţine ziarul Romania Liberă) şi FC Oţelul Galaţi prin intermediul companiei The Nova Group. Mai este acţionar la Baumeister (construcţii), Mega Construct (energie), City Business Center, Modern Business Center, Rex, InterContinental si Pullman (industria hoteliera), dar si retailerul de electrocasnice MegaVision.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s