Sindicaliştii din FNME în greva foamei

GrevaLiderii sindicali Marin Golea, Petre Bejinaru şi Toma Tatomir au intrat în greva foamei, în această dimineaţă, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia. Laurenţiu Ciurel şi avocatul Gheorghe Pecingină au ieşit cu declaraţii de condamnare, vizibil deranjaţi că încă odată se confirmă că actuala conducere CEO stă pe un butoi cu pulbere iar PSD va obţine foarte puţine votur

Cu pancarte de gât şi revendicări afişate, cei trei sindicalişti din Federaţia Naţională Mine Energie Oltenia s-au declarat nemulţumiţi de lipsa de dialog  cu conducerea CEO. Golea a comentat că altă formă de protest nu mai există, greva foamei este ultima soluţie pentru liderii FNME. Petre Bejinaru, liderul sindical din cadrul Secţiei Benzi Magistrale, a declarat că greva foamei este o datorie pe care simte să şi-o facă faţă de salariaţii pe care-i reprezintă şi cărora le-au fost reduse drepturile salariale.La protest participă şi Tatomir Toma, vicepreşedintele Sindicatului Minerul Rovinari, acuzând tot lipsa dialogului cu administraţia Complexului Energetic Oltenia.

Cartel ALFA sprijină protestul FNME

Bogdan Hossu, preşedinte Cartel ALFA,  a dat publicităţii un comunicat: „Confederaţia Naţională Sindicale Cartel ALFA îşi exprimă solidaritatea cu liderii Sindicatului Minerul Rovinari Pinoasa, membri ai Federaţiei Naţionale Mine Energie din cadrul S.C Complexului Energetic Oltenia, care au intrat astăzi în greva foamei pentru a protesta faţă de abuzurile grave ale conducerii societăţii.

Constatăm incă o dată că lucrătorii sunt trataţi ca nişte sclavi moderni, că politicul arată aceeaşi lipsă de interes faţă de drepturile lucrătorilor, a intereselor acestora. De asemenea, modul în care Ministerul Justitiei acţionează prin procuratură arată că avem încă multe carenţe la capitolul aplicării justiţiei. In peste douăzeci de ani, nu a fost angajator care, în urma nerespectării unor decizii judecătoreaşti, să fie măcar amendat penal, nemaivorbind de o pedeapsa între 6 luni si doi ani.

Regretând faptul că este necesară o formă extremă de protest precum greva foamei pentru a atrage atenţia asupra unor probleme care ar fi trebuit rezolvate pe calea dialogului şi aplicării justiţiei, CNS Cartel ALFA susţine revendicările protestatarilor şi solicită Ministrului Economiei să ceară reprezentanţilor AGA să destituie managerul companiei, principalul responsabil de abuzurile reclamate.

De asemenea, CNS Cartel ALFA solicită Procurorului General să declaşeze imediat procedura prevăzută de lege pentru nepunerea în practică a unor decizii judecătoreşti definitive.”

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s