Convorbirile telefonice în roaming se reduc la jumătate

 

 

TelefoaneCetățenii  statelor UE se vor bucura de noi tarife reduse la convorbirile telefonice în roaming. Tarifele pentru serviciile de roaming din Uniunea Europeană vor scădea de la 1 iulie cu 20-55%.

Utilizatorii urmează să plătească 0,19 euro/minut (fără TVA) pentru un apel efectuat, 0,05 euro/minut (fără TVA) pentru primirea unui apel şi 0,06 euro (fără TVA) pentru trimiterea unui SMS. „Scăderile tarifare sunt între 20-55% față de tarifele aplicabile în prezent, astfel că utilizatorii vor plăti maximum 0,19 euro/minut (fără TVA) pentru un apel efectuat, 0,05 euro/minut (fără TVA) pentru primirea unui apel şi cel mult 0,06 euro (fără TVA) pentru trimiterea unui mesaj text (SMS), cea mai mare reducere fiind înregistrată în cazul serviciilor de date (inclusiv accesul la internet), pentru care tariful maxim va fi de 0,20 euro/MB (fără TVA)”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

Aceste tarife maximale constituie plafonul pe care furnizorii sunt obligaţi să îl respecte în cadrul planului tarifar de bază (Eurotarif), dar ei pot să pună la dispoziția clienților tarife mai mici sau alte planuri tarifare, precum cele din ofertele speciale pentru perioadele de vacanţă. „ANCOM le recomandă utilizatorilor să analizeze oferta furnizorului propriu înainte de a pleca în călătorie, pentru a alege planul tarifar care se potriveşte cel mai bine nevoilor proprii de comunicare. Pentru a compara toate tarifele de telefonie şi internet disponibile pe piață în acest moment, utilizatorii pot accesa www.veritel.ro, comparatorul de oferte telecom creat de ANCOM.”, se mai spune în comunicat.

Aplicarea noilor tarife se face automat şi în mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming şi folosesc planurile tarifare de bază, fără a fi necesară încheierea unui abonament suplimentar. În plus, pentru a evita şocul facturilor mari, rezultate din utilizarea serviciilor de date, utilizatorii care călătoresc în afara țării primesc avertizări prin intermediul unor mesaje-text, email-uri sau ferestre pop-up, în cazul în care costul datelor descărcate se apropie sau depăşeşte pragul prestabilit de 50 euro sau un alt prag ales în prealabil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.