Despre obiceiurile românilor în concediul 2014

 

 

Concediu În plin sezon estival, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES vă prezintă comportamentul românilor legat de petrecerea vacanţelor. Peste o treime dintre respondenţi au în acest anconcediu. Aproape jumătate dintre ei au, în acest an, între 21 şi 30 de zile de concediu, 22% au între 11 şi 20 de zile, 15% au mai puţin de 10 zile, iar 15% peste 31 de zile.

12% dintre respondenţii care au, în acest an, concediu, şi-au luat deja zile de concediu: 44% – între 1 şi 10 zile, 25% – între 11 şi 20 de zile, 17% – între 21 şi 30 de zile, iar 6% între 31 şi 40 de zile.

Mai mult de 1 din 5 români obişnuiesc să îşi ia concediu numai vara. 15% dintre ei împart perioada concediului atât vara, cât şi iarna, iar 12% nu ţin cont de anotimp atunci când îşi programează concediul. 4% îşi programează concediul în funcţie de ofertele de vacanţă pe care le găsesc.

81% dintre respondenţii care au copii sub 18 ani merg în vacanţe împreună cu aceştia. 42% dintre cei chestionaţi preferă sejururile all inclusive, iar dintre aceştia 64% ar prefera ca aceste sejururi să fie în România.

Dintre cei 31% dintre respondenţii care preferă sejururi all inclusive în străinătate, cei mai mulţi se îndreaptă spre Turcia (22%), Grecia (14%), Spania (12%).

Gradul de satisfacţie faţă de serviciile hoteliere din România este unul moderat – 41% dintre respondenţi se declară destul de mulţumiţi. În timp ce doar 7% spun că sunt foarte mulţumiţi, 4% nu sunt deloc mulţumiţi.

Vacanţele estivale ale românilor

Aproape 1 din 5 români au fost, în ultimii 10 ani, în fiecare an, în vacanţă pe perioada verii. Procentul celor care îşi iau vacanţă pe perioada verii este în uşoară creştere în ultimii patru ani

Numărul zilelor de concediu pe perioada verii: Cei mai mulţi respondenţi – 26% – au pe perioada verii între 1 şi 10 zile de vacanţă. 19% au între 11 şi 20 de zile , iar 9% peste 21 de zile. Destinaţiile pentru vacanţa de vară: 65% dintre respondenţi şi-au petrecut vacanţele de vară din ultimii 10 ani, cel mai des, în România. 18% au fost plecaţi atât în străinătate, cât şi în ţară, iar 16 doar în străinătate

Spre comparaţie, peste jumătate dintre respondenţi spun că anul trecut, nu au fost plecaţi nicăieri pe perioada verii, 32% au rămas în România, iar 10% au fost plecaţi în străinătate

Dintre respondenţii care au fost plecaţi în concediu, anul trecut, pe perioada verii – 46%, o treime au fost la mare, un sfert au fost la munte, 16% au fost şi la mare şi la multe, 16% au avut o vacanţă în care au vizitat oraşe şi locuri diferite, iar 13% au vizitat un oraş sau un loc anume

Marea este destinaţia preferată şi pentru vacanţa de vară din acest an: 41% dintre respondenţii care vor pleca în vacanţă în această vară aleg marea, 29% aleg muntele, 9% vor merge şi la mare, şi la munte. Staţiunile balneare sunt preferate de 6% dintre respondenţi, la fel ca şi vizitele într-un oraş.

22% dintre români nu au fost vreodată pe litoralul românesc, iar 37% spun că au fost înainte de anul 2000. 14% au fost anul trecut. 84% dintre respondenţii care au fost anul trecut pe litoralul românesc se declară mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de vacanţa petrecută la Marea Neagră. În timp ce o treime dintre respondenţi ar alege destinaţii din străinătate pentru petrecerea vacanţei de vară, 59% dintre ei spun că preferă România. Dintre ţările în care românii ar dori să-şi petreacă vacanţa de vară, pe primele locuri se află Grecia (21%), Spania (15%), Italia (12%) şi Turcia (9%).

Destinaţiile preferate de români pentru vacanţa de vară de anul trecut au fost: Italia (15%), Bulgaria (14%), Grecia şi Spania (13%) sau Germania (8%).

Anul acesta, aproape trei sferturi (73%) dintre participanţii la studiul IRES care vor mai pleca anul acesta în vacanţa de vară declară că aleg România, ca destinaţie. Alte ţări spre care se îndreaptă românii în această vară sunt Italia, Grecia, Bulgaria, Germania, Spania sau Turcia.

Bugetul estival

În vacanţa de vară de anul trecut, cei mai mulţi respondenţi spun că au cheltuit sub 2.000 de lei. Doar 10% dintre cei chestionaţi au cheltuit peste 6.000 de lei  Aproape jumătate (45%) dintre respondenţii care vor merge anul acesta în vacanţa de vară vor cheltui cel mult 2.000 de lei. 16% vor aloca între 2001 şi 3000 de lei, iar 10% între 4.001 şi 5.000 de lei. Doar 8% dintre respondenţi spun că bugetul pentru vacanţa de vară din acest an este mai mare decât anul trecut. Pentru o treime a rămas la fel, iar pentru aproape unul din cinci respondenţi este mai mic decât anul trecut. Cheltuielile pentru vacanţa de vară sunt influenţate direct de starea generală financiară a familiei. La acest capitol, 47% dintre respondenţi spun că, în ultimii 5 ani, situaţia lor financiară a rămas la fel, în timp ce 37% consideră că s-a înrăutăţit. Totuşi, 15% dintre participanţii la studiu spun că, în ultimii 5 ani, situaţia lor financiară s-a îmbunătăţit

Românii aleg hotelurile

 O treime dintre respondenţi spun că obişnuiesc să se cazeze, în vacanţa de vară, la hoteluri. 22% aleg pensiunile, 7% locuiesc la prieteni sau rude, 6% închiriază un apartament, 5% închiriază o casă sau o vilă. Peste jumătate dintre cei care aleg hotelurile (53%) preferă un hotel de 3 stele, 20% aleg unul de două stele, iar 17% unul de patru stele. Pensiunile cel mai des căutate sunt cele de trei margarete (45%). Mijloace de transport folosite: 64% dintre cei care vor merge anul acesta în vacanţa de vară se vor deplasa cu maşina. 13% aleg trenul, 10% avionul, iar 8% autocarul.

Dumitru Glăman

Sorin Ovidiu Vîntu, sfârşitul unui „mogul” ce se credea invincibil

sorin-ovidiu-vantuCu ani în urmă, Sorin Ovidiu Vîntu făcea şi desfăcea guverne, punea preşedinţi la Cotroceni, controla un Imperiu media şi dădea mai multe tunuri financiare în dispreţul oricăror norme legale. Astăzi, SOV se află în penitenciar, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani pentru favorizarea infractorului şi, cu siguranţă, nu îşi va recăpăta libertatea prea curând. La începutul acestei săptămâni a primit alţi 6 ani şi 2 luni de închisoare în dosarul PETROMSERVICE şi sunt de aşteptat şi alte condamnări.
Unul dintre cei mai puternici oameni din România altădată, Sorin Ovidiu Vîntu plăteşte în ultimii ani pentru numeroasele sale fapte infracţionale. Astfel, acum ispăşeşte o pedeapsă de doi ani închisoare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa după ce la 1 mai 2013 fusese eliberat din Penitenciarul Jilava, după ce a executat un an de inchisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă. În afară de condamnarea din această săptămână, Vântu îşi aşteaptă sentinţa în alte două dosare, delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom, cu un prejudiciu de 12 milioane de euro, şi în dosarul FNI.
Alţi 6 ani de închisoare pentru Vîntu
Tribunalul Bucureşti i-a condamnat luni, in dosarul Petromservice, pe Sorin Ovidiu Vântu la 6 ani si 2 luni de închisoare, pe Octavian Turcan la 9 ani, iar pe Liviu Luca, la 6 ani, toate pedepsele fiind cu executare. Decizia instantei nu este insa definitivă dar e greu de crezut că SOV şi ceilalţi ar putea scăpa cu mai puţin pe un dosar pentru spalare de bani si delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro.

Dar despre ce este vorba în acest dosar? Liviu Luca, Sorin Mihai, Gheorghe Supeala, Bogdan Negrutzi, Ioan Bolhalteanu, Zizi Anagnastopol, Graziano Rino Raichovich au fost trimişi în judecată pentru delapidare, iar Sorin Ovidiu Vîntu si Octavian Turcan, pentru complicitate la delapidare şi spălare a banilor.

În conformitate cu cele susţinute de procurori, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acţionarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achizitia a 49,35% din acţiunile societăţii realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (inmatriculată în Cipru), la care avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor si de Directiva 2005/60/CE.
Potrivit rechizitorului, „În acest mod, inculpatul Luca Liviu a controlat activitatea ulterioară desfăşurată de SC Petromservice SA, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcţiile de membri ai Consiliului de Administratie, director general şi director financiar”.

Anchetatorii au stabilit ca Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanţat preluarea pachetului de acţiuni.

Un rol important în administrarea SC Petromservice SA avea şi Octavian Turcan, persoana apropiată de Vîntu, care intermedia relaţia inculpaţilor cu companiile înmatriculate în Cipru pe care le controlau şi cu băncile din această ţară, au precizat procurorii.

În anul 2007, SC Petromservice SA a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane euro. Procurorii spun că:”Întrucât, în aceeaşi perioadă, împotriva societăţii erau în curs de desfăşurare numeroase proceduri de executare silită pentru drepturile salariale restanţe obţinute de către angajaţi prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti, inculpatul Luca Liviu a hotărât ca lichidităţile societăţii să fie transferate în patrimoniul unor companii controlate de Vîntu Sorin Ovidiu, pentru a evita ca aceste sume să ajungă în posesia salariaţilor sau să fie distribuite ca dividende acţionarilor minoritari”.

 Dumitru Glăman

 

 

 

Doi directori de liceu şi un om de afaceri reţinuţi pentru fraudă la Bacalaureat în Târgu-Jiu

 

 

ArestariDupă Evaluarea Naţională, unde au apărut mai multe cazuri de fraudă la Bustuchin şi Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu”, şi Bacalaureatul la Gorj s-a lăsat cu fraude. Omul de afaceri Nicu Creţu, patronul cunoscutului restaurant REBECA, a dat mită în bani şi produse ca cei doi gemeni ai săi să ia medie mare la Bacalaureat. Se pare că darea de mită s-a finalizat după contestaţiile afişate vineri la Târgu-Jiu.

Învăţământul din Gorj trece printr-un uriaş scandal după ce mai mulţi directori de licee au fost arestaţi sau chemaţi la audieri după ce ar fi luat mită de la omul de afaceri Nicu Creţu. Au fost reţinuţi Gabriel Răscol, directorul Liceului Sportiv Târgu-Jiu şi Vasile Udroiu, director adjunct Liceul Energetic Târgu-Jiu, şi au dat cu subsemnatul la Parchet Codruţa Bâzocu, director adjunct Colegiul Tehnic Nr 2 şi Niculina Chiţulescu, director Colegiul Tehnic Motru.

Din câte se pare, Nicu Creţu, patronul restaurantului Rebeca din Târgu Jiu, tatăl a doi băieţi care au promovat Bacalaureatul cu medii de 8.78 şi 9.35, a dat mită pentru promovarea odraslelor sale. Unul dintre băieţi şi-a majorat nota la Limba română cu aproape un punct după contestaţii. Poliţia a făcut percheziţii în cursul zilei de ieri. Potrivit unor surse, la percheziţii s-au găsit şi sume mari de bani, iar sâmbătă audierile vor continua cu alte ca
zuri de fraudă.

Hidroelectrica Târgu-Jiu în scandal, o angajată model concediată

 

 

HidroSimona Nemţoiu, unul dintre cei mai importanţi specialişti din Hidroelectrica Târgu-Jiu, a fost concediată după ce a reclamat lipsuri în inventar. Inginerul Simona Nemţoiu, premiată la saloane internaţionale de inventică, a fost concediată pentru că nu a semnat pentru o staţie de apă la Peştişani, activ care nu a funcţionat niciodată.

Pentru Hidroelectrica Târgu-Jiu, acolo unde şi-au găsit locul în ultimii ani doar protejaţii de partid, gen Maioreanu şi Morega jr, a concediat pe Simona Nemţoiu pentru…lipsuri în inventarul altora. Administratorul judiciar spune că nu e vorba de concediere și că postul a fost desființat prin restructurare. Cu 23 de ani de experienţă, inginerul specialist din Hidroelectrica  a participat la mai multe saloane internaționale de inventică și deține mai multe brevete de la OSIM.

De curând, a aflat că urmează să fie disponibilizată, deoarece compania i-a restructurat postul. Angajata susține însă că a fost dată afară deoarece a semnalat nereguli în inventarul societății. Concret, e vorba despre o stație de apă, care nu figurează în evidențele companiei energetice.

Conducerea Hidroelectrica spune că stația este deținută și folosită de primăria comunei Peștișani. Primarul localității neagă însă acest lucru și, mai mult, afirmă că stația nu a fost niciodată funcțională.

Femeia a semnalat neregulile superiorilor ei, apoi a intrat în concediu medical. După ce a revenit la serviciu, i s-a cerut să semneze inventarul.

Simona Nemțoiu a făcut o sesizare către administratorul judiciar al Hidroelectrica. Acesta a trimis la Târgu Jiu corpul de control, care a constatat că femeia avea dreptate. Şi atunci…administratorul judiciar afirmă că Simona Nemțoiu a refuzat un alt post în companie.

 

 

Valea Sohodolului, loc de pelerinaj

Stanca

Valea Sohodolului din judeţul Gorj a început deja să atragă enoriaşi după ce chipul lui Iisus şi a Maicii Domnului a apărut pe o stâncă. Chiar preoţii din zonă au venit la faţa locului să vadă minunea.

Imagini cu chipul lui Iisus și al Maicii Domnului au apărut pe o stâncă de pe Cheile Sohodolului! Turiștii care tranzitează zona dar și preoții din Runcu, care au venit să vadă minunea, au rămas fără cuvinte. Se pare că cele două imagini au apărut în urmă cu mai mult timp, după ce o bucată uriașă din stâncă s-a desprins și a căzut la poalele muntelui. Chipurile par ca și pictate pe stâncă și sunt cât se poate de autentice după părerea cunoscătorilor.

Secretara Consiliului Judeţean Gorj poate fi condamnată pentru abuz

CJCristina Elena Zamfirescu Rădulea, secretar al Consiliului Judeţean Gorj pe motiv că este fiica Zoicăi Zamfirescu, cea care a ocupat anterior această funcţie, va trebui să explice în instanţă de ce nu şi-a îndeplinit atribuţiilede serviciu. Specialiştii Prefecturii Gorj au emis un răspuns cu privire la legalitatea şedinţei de Consiliu Judeţean din data de 13 iunie. Întâlnirea la care au participat cei 18 consilieri a fost declarată nelegală, pe motiv că nu a fost constituită cu respectarea legii deşi singura problemă a fost că secretarul Consiliului Judeţean nu a fost lăsat la şedinţă de Ion Călinoiu.

Ameninţat de mai multe ori în ultimul an că îşi pierde serviciul dacă nu răspunde la ordinele lui Ion Călinoiu, Liviu Diaconescu, şef Serviciu Verificarea Legalităţii Actelor din cadrul Prefecturii Gorj, a declarat presei locale: „Atribuţiile Instituţiei Prefectului sunt de a verifica actele administrative adoptate de consiliile locale şi judeţene şi comunicate spre verificarea legalităţii de secretarul Unităţii Administrativ Teritoriale în cauză. În situaţia de faţă, nu avem o astfel de comunicare a unor acte administrative adoptate de Consiliul Judeţean, acte care să ne fi pus pe noi în situaţia de a ne exercita atribuţiile prevăzute de legea 340, lege potrivit căreia verificăm actele emise şi adoptate de autorităţile locale. Pentru că ni s-a cerut doar punctul de vedere asupra legalităţii şedinţei, am analizat la nivelul compartimentului de specialitate din cadrul Instituţiei Prefectului dacă şedinţa respectivă a întrunit condiţiile de legalitate şi am concluzionat că respectiva şedinţă nu întruneşte condiţiile de legalitate, în sensul că o şedinţă de Consiliu Judeţean nu se convoacă prin presă de o parte din consilieri, iar la respectiva şedinţă nu a participat secretarul judeţului, participare care conduce la nelegalitatea şedinţei. Hotărârile adoptate în şedinţa respectivă nu sunt evidenţiate în Registrul Unic de Evidenţă a Hotărârilor Consiliului Judeţean, nu au fost contrasemnate de secretar şi am concluzionat că respectivele înscrisuri nu reprezintă acte emanate de Consiliul Judeţean”.
Situaţia va fi tranşată la Tribunal

Liviu Diaconescu a mai spus că instituţia pe care o reprezintă nu are de ce să atace în contencios administrativ hotărârile adoptate atunci, pe motiv că ele nu au caracter de acte administrative, iată declaraţia: „Cercetarea noastră nu a avut ca obiectiv să stabilim de ce nu s-a întrunit legal consiliul. Nu intră în atribuţiile noastre. Nu pot să spun cine ar trebui să se pronunţe cu privire la neconvocarea legală a Consiliului Judeţean şi nici cine e responsabil. Acolo nu s-au adoptat hotărâri care să poată fi catalogate drept acte administrative. Noi doar verificăm legalitatea actelor care ne sunt comunicate, ori, în cazul de faţă, nici nu avem comunicate din partea secretarului judeţului astfel de acte. Dacă am fi puşi în situaţia ca secretarul judeţului să ne comunice documentele înregistrate în Registrul de Evidenţă, cu referat că nu le contrasemnează şi motivele pentru care face asta, atunci am fi puşi în situaţia să ne pronunţăm pe legalitatea documentelor, iar dacă le-am considera ilegale, le-am ataca în contencios sau am cere revocarea lor”.
Secretarul Consiliului Judeţean Gorj are deja o plângere penală pentru abuz în serviciu iar în alte cazuri similare din ţară s-a lăsat cu condamnări cu suspendare, suficiente însă pentru demiterea din funcţie.

Fraudă la Evaluarea Naţională la Bustuchin recunoscută

PanaVă mai aduceţi aminte de profesorul Ioan Pană, fostul director al Liceului Tehnologic din Bustuchin? E vorba de „directorul”  care în urmă cu doi ani era să lase fără Bacalaureat o întreagă generaţie de absolvenţi pe motiv că i-a lăsat pe respectivii elevi „să se relaxeze” la Competenţe şi nu i-a mai chemat la şcoală, motiv pentru care a plătit cu funcţia. Acum a spus altă năzbâtie în faţa anchetatorilor care ar confirma frauda de la Bustuchin.

Din câte se pare, cercetările au fost  extinse în dosarul care vizează suspiciuni de fraudă la Evaluarea Naţională. După audierea celor 36 de elevi a venit rândul profesorilor de la Liceul Tehnologic Bustuchin să dea declaraţii  în acest caz. Unul dintre supraveghetori, fostul director Ion Pană, a făcut o declaraţie de-a dreptul uimitoare după ce a plecat de la Biroul Județean Anticorupție Gorj.

Ioan Pană a mărturisit că absolvenţii de gimnaziu au fost lăsaţi să vorbească între ei, în timpul examenului la care nu au luat note prea mari. „Acum dacă nu au ştiut un sinonim sau ceva le-am mai zis. Au mai și vorbit între ei, dar i-am lăsat ca să nu-i inhib”, a spus Ioan Pană. Cercetările efectuate după sesizările care vizează suspiciuni de fraudă la Evaluarea Naţională au luat amploare la Liceul Tehnologic Bustuchin.

Surse judiciare susțin că există suspiciunea că o persoană din cadrul şcolii ar fi dus pe catedră rezolvările la subiecte, iar profesorii le-ar fi dictat candidaţilor răspunsurile, întrucât camerele de supraveghere nu pot înregistra şi sunetul. Aceleaşi surse susţin că anchetatorii ar fi montat dispozitive care le-ar fi permis să asculte tot ce se vorbea în şcoli. Există şi varianta că înregistrările audio ar proveni chiar de la camerele de supraveghere folosite care au fost setate defectuos. Oamenii legii au solicitat imaginile sursprinse de camerele de supraveghere din toate sălile de examen din judeţ, fiind vorba de peste 400 de dvd-uri. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nu au oferit deocamdată informaţii, pe motiv că ancheta se află în plină desfăşurare. Suspiciuni de fraudă există şi la Şcoala Gimnazială “Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu unde procurorii au dispus și o percheziție informatică.

Ministrul Mihnea Costoiu, lovit de studenţi la doctoratul care nu îl are

NitaMinistrul şi senatorul Mihnea Costoiu este tot mai des târât în scandaluri pe care activitatea lui le prilejuieşte. Dacă la începutul acestei săptămâni s-a aflat despre bătaia pe care a avut-o cu primarul Marian Vanghelie, în aceste zile studenţii îi cer după o ordonanţă de urgenţă care anulează practic Legea 1/2011 a Educaţiei Naţionale. De reţinut că Mihnea Costoiu nu are doctorat, fiind singurul rector ales din ţară în această situaţie.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă public indignarea față de prevederile Ordinului de Urgență nr . 49/2014 ce modifică Legea Educației Naționale emis de Guvernul Ponta în urmă cu trei zile, prevederi ce măcelăresc orice șansă a studenților de a beneficia de un sistem de învățământ superior de calitate.
Analizând prevederile legate de învățământul superior din OUG, ANOSR constată că:
1. Universitățile devin moșii unde rectorii și membrii senatului universitar pot rămâne în funcție pe viață
Dacă până acum o persoană putea fi în funcția de rector maxim 8 ani, noul OUG modifică această limitare la maxim 2 mandate succesive complete. Cu alte cuvinte, rectorii vor putea să își dea demisia cu câteva zile înaintea finalizării celui de-al doilea mandat, după care vor putea candida din nou sau, dacă vor o vacanță de 4 ani, vor putea folosi modelul Putin pentru a reveni în funcția de rector (situații care s-au întâmplat deja în trecut). Mai mult decât atât, cadrele didactice vor putea să își rezerve pe viață scaunele de senatori universitari, transformându-se în adevărați moșieri care controlează și monopolizează puterea din universitate.
2. Incompatibilitatea rector-parlamentar rămâne istorie, dând undă verde politicului în universități
Chiar dacă primul pas spre eliminarea incompatibilității între funcția de rector și membru al Parlamentului a fost făcut prin intermediul OUG 92/2012 care a abrogat articolul care prevedea că persoanele care ocupă o funcție de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita concomitent și funcția de rector, Guvernul Ponta face acum mișcarea decisivă de eliminare a incompatibilităților. Astfel, având în vedere că textul Constituției prevede că funcția de parlamentar e incompatibilă cu funcția publică de autoritate, OUG-ul nu mai lasă loc niciunei interpretări care să sugereze incompatibilitatea între funcția de rector și parlamentar, specificând că funcțiile de conducere din universitate nu sunt funcții publice de autoritate. Prin urmare, politicul se întoarce glorios în universități, aducând cu el lupte politice care vor prima interesului de dezvoltare reală a universităților.
3. Vom avea doctoranzi care fac cercetare ”de acasă”
Prevederile OUG-ului dau încă o lovitură calității și credibilității studiilor doctorale, reintroducând  doctoratul la forma ”cu frecvență redusă”. În contextul numeroaselor scandaluri din ultimii ani legate de modul de organizare a studiilor doctorale, Guvernul plusează și dă acum posibilitatea obținerii titlului de doctor și celor care vor face cercetare ”de acasă”, fără să fie îndrumați real și constant de conducători de doctorat. Vom asista așadar la un ”boom” al numărului de doctori, doctori care în realitate nu au cercetat nimic pe toată perioada studiilor.
4. Universitățile particulare se vor transforma în afaceri profitabile pentru persoane fizice și vor funcționa după reglementări care nu țin cont de lege
OUG-ul dă posibilitatea oricărei persoane fizice de a înființa o universitate particulară. Legea prevede că „în caz de desființare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare revine fondatorilor“, ceea ce înseamnă că orice persoană fizică poate înființa o universitate particulară, după care o poate desființa însușindu-și patrimoniul dobândit din taxele studenților pentru care nu a plătit impozit sau TVA, deoarece universitățile sunt instituții non-profit. Afacerea devine și mai profitabilă în contextul în care OUG-ul prevede că universitățile particulare stabilesc singure structura, atribuțiile, durata mandatelor sau alte considerente legate de statutul acestora, fără să mai fie obligate să respecte prevederile legii în acest sens. Practic, acest lucru va duce la o scădere dramatică a calității sistemului de învățământ particular, creând adevărate fabrici de diplome care pot funcționa după propriile reguli.
5. Universitățile vor putea înmatricula cu 10% mai mult studenți decât le permit resursele pe care le au la dispoziție
În contextul în care Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior stabilește periodic capacitatea de școlarizare pentru programele de studii ale universităților în urma unor vizite de evaluare, urmărind indicatori ca numărul de cadre didactice sau existența unei baze materiale adecvate studiului, Guvernul dă posibilitatea universităților să înmatriculeze cu 10% mai mulți studenți față de câți ar putea școlariza la un nivel calitativ raportat la resursele pe care le are. Mai mult, va da posibilitatea Ministerului să redistribuie preferențial bani și locuri pentru universități, în funcție de afinități sau prietenii.
6. Cadrele didactice care ajung la vârsta pensionării vor putea candida în continuare pentru funcții de conducere sau vor putea conduce doctorate
Cadrele didactice titulare care depășesc vârsta pensionării și pentru care senatul decide păstrarea calității de titular, vor beneficia de toate drepturile calității de cadru didactic titular, incluzând aici dreptul de a candida pentru funcții de conducere sau dreptul de conduce doctorate. Astfel, vom avea persoane care se vor înscăuna la conducerea universității până la adânci bătrâneți, fără să accepte ideea renunțării la putere pentru generații mai tinere.
ANOSR a cerut azi o întâlnire oficială cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale pentru a prezenta poziția studenților față de modificările aduse de OUG. Dată fiind iresponsabilitatea de care a dat dovadă, afrontul adus calității și relevanței sistemului de învățământ superior românesc, precum și tratarea fără respect și cu ignoranță a studenților, ANOSR cere public DEMISIA Ministrului delegat pentru Învățământ Superior Mihnea Costoiu, ca principal responsabil pentru situația actuală a educației superioare din România!
”Deși Guvernul, împreuna cu Ministrul Educației si cel al Învatamantului Superior promovează dialogul social, menționând inclusiv în comunicatele de presă consultarile cu studenții, acestea NU se întamplă pe tema modificarilor legislative, ci pe propuneri concrete ale studenților care nu sunt luate niciodată în considerare. A uitat să ne consulte la fiecare Ordonanță de Urgență publicată în ultimii doi ani și ne-am convins că Ministrul nu are nicio urmă de respect pentru studenți. Mai mult, prevederile acestui OUG certifică faptul că învățământul superior românesc nu are niciun viitor dacă nu vor exista schimbări urgente în fruntea celor responsabili de soarta educației din România. Este ultima oară când acceptăm bătaia de joc a Ministrului la adresa studenților și a învățământului superior și, în urma consultării organizațiilor studențești din teritoriu, cerem Guvernului demiterea urgentă din funcție a Ministrului Mihnea Costoiu și luarea de măsuri pentru eliminarea abuzurilor permise de OUG. În contextul actual, singura soluție pe care Guvernul ne-o dă de a beneficia de un sistem de educație de calitate, performant, fără abuzuri și în care studenții sunt parteneri reali ai procesului educațional este emigrarea. Ne poate însoți și domnul Costoiu, poate așa are timp să își finalizeze alături de noi și studiile de doctorat” – Mihai Dragoș, Președinte ANOSR

Transalpina, o şosea pomenită cu pâine, colivă şi lumânări

Transalpina 2 Proprietari de pensiuni şi hoteluri din Rânca au protestat, miercuri, în faţa sediului local al CNADNR, nemulţumiţi că Transalpina nu este deschisă oficial circulaţiei, ei împărţind pâine, colivă şi lumânări şi pomenind nume ale parlamentarilor gorjeni de la care aşteaptă ajutor. Oamenii sunt disperaţi, mai ales că drumul este blocat doar pe raza  Gorjului şi acuză pe reprezentanţii CNADNR de interese oculte, aşa cum aţi putut citi în ASALT.

Câţiva protestatari au adus o pâine cu diametru de peste un metru, pe care au scris cu litere mari numele şoselei şi pe care au rupt-o şi au împărţit-o tuturor participanţilor la acţiune, la fiecare bucată fiind pomenite nume ale parlamentarilor de Gorj de la care aceştia aşteaptă sprijin pentru deschiderea circulaţiei pe Transalpina.

Cel care a rupt pâinea şi a dat-o de pomană a fost preşedintele asociaţiei care reprezintă interesele proprietarilor de pensiuni şi hoteluri din staţiunea Rânca, Constantin Pănescu, care a precizat că împarte pâinea ”pentru toţi deputaţii judeţului”.

De asemenea, oamenii au adus un platou cu colivă, dar şi lumânări pe care le-au împărţit între ei. Participanţii la protest au spus că, în prezent, pe Transalpina nu circula nimeni, şoferilor fiindu-le teamă că vor fi amendaţi.

Constantin Pănescu, liderul protestatarilor, a declarat prntru MEDIAFAX: ”Am ajuns pe ultimul loc la cifra de cazare doar pentru că nişte domni de la Drumuri nu sunt în stare să instaleze trei-patru indicatoare cu care să îi ajute pe şoferi. Grav este că avem un drum în lucru pe care nu se lucrează şi care nici măcar nu e conservat, dar pe care s-a circulat fără probleme până acum, anul acesta, dintr-o dată comunicându-se că nu mai e permis accesul cu maşini pe Transalpina. O asemenea decizie omoară orice investiţie în Rânca şi îi afectează grav şi pe proprietarii de terenuri care au păduri pe munţii din zonă, fiind vorba de mii de persoane”.

Conform acestuia, localnicii solicită sprijinul premierului Victor Ponta şi al autorităţilor judeţene pentru deschiderea circulaţiei pe Transalpina, săptămâna viitoare urmând să aibă loc o nouă acţiune de protest la care vor participa şi angajaţi din pensiunile şi restaurantele din Rânca. Protestatarii au spus că Ponta are domiciliul în comuna gorjeană Baia de Fier, localitate care, administrativ, împreună cu oraşul Novaci, coordonează activitatea din Rânca.

CNADNR nu reuşeşte să rezilieze contractul încheiat cu firma Romstrade, implicată în modernizarea şoselei Transalpina, astfel că traficul rutier rămâne închis pe drumul respectiv, deşi acest lucru influenţează negativ turismul din zona Rânca, declara, luni, directorul general al companiei, Narcis Neaga.

Conform acestuia, lucrările la Transalpina sunt finalizate în proporţie de 75-80%, însă şoseaua nu are elemente de siguranţă, de genul parapetelor de protecţie, al indicatoarelor rutiere sau chiar al marcajelor.

Şeful CNADNR spunea că nu ştie când vor putea circula şoferii pe Transalpina fără să rişte amenzi pentru că intră cu maşina pe un drum pe care sunt indicatoare prin care sunt avertizaţi că circulaţia rutieră este interzisă.

 

 

Unirea României cu Moldova, un act politic în favoarea Europei

 

Moldova

 

Deputatul Bogdan Diaconu, vicepreşedinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a dat în această săptămână publicităţii o declaraţie unionistă împreună cu Consiliul Unirii de la Chișinău, trimisă  ambasadelor unor state UE, ambasadei SUA și reprezentanțelor UE de la Chișinău și București, solicitându-le sprijinul în vederea reunificării celor două state românești:

“DECLARAŢIA CONSILIULUI UNIRII,

adresată Guvernelor Europene, SUA

şi Comunităţii internaţionale

 

Consiliul Unirii, mișcare populară a românilor din întreaga lume, având ca scop reafirmarea și refacerea integrității statului și a poporului român între aceleași granițe, salută asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, ca dovada a dorinței locuitorilor din această zonă de emancipare și dezvoltare prin aderarea la valorile europene.

 

În același timp, Consiliul Unirii reține atenția asupra drumului dificil pe care va trebui să-l parcurgă Republica Moldova în vederea aderării ca membru cu drepturi depline al UE, dar și asupra piedicilor externe pe care va trebui să le depășească în lunga perioadă de pregătire ce urmează.

 

În acest sens, Consiliul Unirii propune o cale mai sigură și mai rapidă, prin care populația și teritoriul actual al Republicii Moldova să devină parte a structurilor euro-atlantice: prin reunificarea cu România, susținută de o majoritate a populației atât din dreapta, cât și din stânga Prutului.

 

Consiliul Unirii readuce în atenția comunității internaționale tragedia poporului român, obligat să trăiască separat ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat de întreaga lume, inclusiv de Rusia.

 

 

În 2014, la 74 de ani de la ocuparea părții de Est a României, prin invazia sovietică din 1940, considerăm ca românii au plătit și au suferit mult prea mult, fiind supuși genocidului provocat de trupele invadatoare, în urma căruia au pierit peste 1 milion de români, și a unei politici de schimbare programată a structurii populației – acțiuni care pot fi calificate drept crime împotriva umanității.Românii se găsesc și astăzi în situația în care s-a aflat poporul german, nevoit să trăiască separat de niste granițe artificiale.

 

Consiliul Unirii dorește vindecarea rănilor lăsate de ocuparea teritoriului dintre Prut și Nistru, dar consideră ca poporul român are dreptul să revină între granițele aceleiași țări, granițe care astăzi nu mai corespond nici realităților istorice, ce decurg din destramarea URSS, nici intereselor comunității internaționale.

 

La granița de Est a Europei, Republica Moldova, lipsită de orice fel de resurse, cu o populație debusolată, cu ramășitele unei armate de ocupație ruse pe o parte a teritoriului său, nu este capabilă să-și stabilizeze situația internă, nu-i capabilă să-și asigure și să-și restabilească integritatea teritorială, iar, din punct de vedere economic, a devenit unul dintre cele mai sărace state de pe continent.

 

De aceea, Consiliul Unirii face apel la guvernele dumneavoastră să sprijine procesul de unificare a poporului român, să ințeleagă faptul că numai o Românie reunificată poate asigura lichidarea unuia dintre focarele de instabilitate regională și poate asigura dezvoltarea economică omogenă a regiunii de Est a Europei, în același mod în care întregirea Germaniei a condus la crearea unui adevărat motor economic în Europa Centrală.”