Nicolae Mischie a făcut pușcărie nevinovat

 

Miischie 2Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a condamnat pe Nicolae Mischie, în condiţiile în care acesta fusese achitat de două instanţe inferioare, fără a audia direct unii martori.Astfel, a constatat CEDO, a fost încălcat articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce prevede dreptul la un proces echitabil. Pertioada de pușcărie făcută de Nicolae Mischie este urmare directă a acestei prime condamnări.

Fostul preşedinte al Consiliului Județean  Gorj a fost acuzat de contrabandă cu arme după ce fostul prefect de Gorj,  Pantelimon Manta a declarat, în noiembrie 2003, că, în timpul unei vizite oficiale făcute în 1997, în Elveţia, ar fi fost rugat de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean să îi introducă o parte din armă prin vamă. Manta a precizat că a refuzat, iar Mischie şi-ar fi trecut singur arma, fără să o declare la vamă. Procurorii gorjeni au deschis o anchetă şi, după două zile, au dispus neînceperea urmăririi penale. Dosarul a fost redeschis ulterior, iar ancheta a fost preluată de procurori bucureşteni şi craioveni, care au retrimis dosarul la instanţă.

Mischie a spus că în 9 februarie 2003 a intrat în ţară cu arma „în sacoşă” şi că, „fiind duminică”, nu i s-ar fi cerut în mod expres să facă declaraţia vamală. De altfel, fostul şef al CJ Gorj a arătat că ştia că este necesar să se prezinte la Poliţie pentru autorizaţie şi că exista posibilitatea vămuirii în localitatea de domiciliu. Din acest motiv, el s-a prezentat două săptămâni mai târziu, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj. Nicolae Mischie a arătat că arma era defectă când a cumpărat-o, motiv pentru care a lăsat-o la reparat, obiectul fiindu-i predat şase ani mai târziu.

Magistraţii Tribunalului Gorj şi cei ai Curţii de Apel Craiova i-au aplicat lui Mischie doar o amendă administrativă, după ce au considerat că fostul preşedinte al Consiliul Judeţean Gorj a comis doar o contravenţie.Procurorii au contestat soluţia Curţii de Apel Craiova la instanţa supremă.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat, în aprilie 2007, pe Nicolae Mischie, la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Magistraţii au dispus şi confiscarea armei respective.Înainte de pronunţare, Nicolae Mischie le-a declarat magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că a cumpărat această armă „din snobism vânătoresc”, că, oricum, era „una rudimentară, destul de ieftină”. Pe de altă parte, el a adăugat că de când a cumpărat această armă, în 1997, şi până la introducerea ei efectivă în ţară, în 2003, s-a lăudat cu ea prietenilor.

Nicolae Mischie a fost încarcerat în 18 martie 2013, după ce ICCJ l-a condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Mischie a fost anchetat în 2004 şi trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, i-ar fi cerut omului de afaceri Clement Mocanu să îi renoveze vila din Târgu Jiu, moştenită de la o mătuşă, în schimbul facilitării accesului acestuia la o serie de contracte cu unităţile din minerit şi energie.

În mai anul acesta, Mischie a fost eliberat condiţionat, printr-o decizie a Tribunalului Gorj.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s