Dosarele de corupţie tergiversate la nesfârşit în România

Mariana AlexandruCSM a aprobat în cursul săptămânii trecute cererea de pensionare a procurorului Mariana Alexandru, adjuncta procurorului-sef al Sectiei II din DNA. Mariana Alexandru a instrumentat dosare de coruptie grele precum cele ale lui Catalin Voicu, Monica Ridzi sau Adrian Nastase. Până la lămurirea acestei ieşiri intempestive la pensie,pe seama căreia presa speculează foarte mult, avem o amânare a acestui dosar ca şi a altora. Aproape că suntem tentaţi să îi dăm dreptate lui Radu Mazăre, baronul de Constanţa, când spune că mai întâi se trimit mascaţii şi apoi nu se mai întâmplă nimic în dosar perioade foarte lungi de timp.
Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul să spunem că Mariana Alexandru a infirmat in decembrie 2013 rechizitoriul iniţial în dosarul „Gala Bute”, prin care se dispusese trimiterea în judecată doar a lui Rudel Obreja, fiind scoşi de sub urmărire penală reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale si Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naţionale şi ai Federaţiei Române de Box. Procuroarea amintită are meritul de a fi redeschis cercetările în dosar dar timp de zece luni nu a mai făcut nimic. Mariana Alexandru a beneficiat de susţinerea publică a Ambasadei SUA în scandalul din octombrie 2013, când ministrul Justitiei a încercat schimbarea sa şi a lui Lucian Papici de la şefia unei secţii DNA. Şi cum de la sublim la ridicol nu este decât un pas…

Procurorul şi tergiversarea

Aparenta retragere surprinzătoare spre pensie a procuroarei Mariana Alexandru ar putea avea alte explicaţii, aceasta odată ieşită din magistratură are o pensie de circa 16.000 lei pe lună, o avere pentru omul de rând. Iar procurorul pentru care „sărea” Traian Băsescu în urmă cu un an nu era chiar aşa de destoinic cum a încercat să ni-l prezinte presa de vreme ce dosarele în sertarele acesteia stăteau foarte mult. Se pare că plecarea ajunctului secției a II-a a DNA poate avea legătură cu o serie de suspiciuni care l-au vizat în ultimul timp în legătură cu instrumentarea corectă și tergiversarea nejustificată a mai multor dosare de corupție extrem de importante. Să nu uităm totuşi că procuroarea Mariana Alexandru a instrumentat dosare de corupție precum cele ale lui Cătălin Voicu, Monia Ridzi sau Adrian Năstase, doar că şi acestea au durat perioade foarte lungi.
Dacă luăm de bune informaţiile că din decembrie 2013 şi până în august-septembrie 2014 nu s-a mai întâmplat nimic în dosar, credem că acest lucru se încadrează la tergiversare mai ales acum când DNA-ul livrează dosare pe bandă rulantă către instanţe.

Elena Udrea vizată?
Ziaristul Cătălin Tolontan, cel care a scos la lumină dosarul „Gala Bute”, vine cu o ipoteză surprinzătoare, aceea că în acest dosar ar fi urmat să fie vizată Elena Udrea şi de aici pensionarea subită a magistratului. Chiar dacă ar fi şi aşa, funcţionarea instituţiilor din România nu ar trebui să fie influenţată de un om, adică noul procuror de caz o poate trimite în judecată pe Elena Udrea sau alţi vinovaţi la fel de repede, este părerea aceluiaşi Cătălin Tolontan.
„Pensionarea la cerere a Marianei Alexandru, la 56 de ani și după 31 de magistratură, vine la 10 luni după ce, sub supravegherea șefei DNA Codruţa Kovesi, Alexandru a fost cea care a redeschis dosarul Galei Bute. În referatul de respingere a rechizitoriului care îl scotea drept unic vinovat pe Rudel Obreja, Mariana Alexandru se referea în decembrie 2013 la responsabilităţi penale în cadrul ministerului condus de Elena Udrea și în cel condus de Ion Ariton. Susținută de Codruța Kovesi, Alexandru a considerat ”nelegal” felul în care dosarul Bute fusese limitat la învinovățirea lui Rudel Obreja și a reluat cercetările. În mod repetat, Elena Udrea spusese că “Nu am emoţii, numele meu nu trebuie să apară în dosarul Gala Bute”. În 16 martie 2013, Agerpres consemna: “Deputata PDL Elena Udrea consideră că nu a încălcat legea atunci cînd, în calitate de ministru al Turismului, a organizat gala de box a lui Lucian Bute din vara anului 2011 și de aceea susţine că numele ei sau al altor angajaţi ai ministerului nu trebuie să apară în dosarul penal deschis de DNA”. Cercetările în dosarul „Gala Bute” intraseră în linie dreaptă în ultima perioadă. Pe 15 august 2014, Gazeta Sporturilor” a publicat informația potrivit căreia mai mulți oameni din minister au indicat-o pe Elena Udrea drept șefa operațiunii „Gala Bute” și că au povestit întîlnirile dintre ei și ministru. Audierile reprezentau etapa finală, înainte ca Mariana Alexandru să încadreze legal cine va fi urmărit penal în acest dosar despre care și DLAF, și DNA susțin de trei ani de zile că are ca obiect o fraudă a 2,4 milioane de euro, bani europeni și din bugetul României”, scrie Cătălin Tolontan pe blogul personal.

Mihai Prunariu făcut praf de impresari

 

 

prunariu-1901Managementul slab al lui Mihai Prunariu datorită căruia Pandurii este una dintre cele mai slabe echipe din Liga 1 nu a rămas fără urmări, impresara Anamaria Prodan a postat pe pagina de socializare un atac virulent la adresa preşedintelui CS Pandurii. Chiar dacă conflictul dintre cei doi a fost generat de un proces pe care Pandurii l-a intentat lui Prodan, citiți și luați aminte: 

„Sunt total dezamagita de iesirile necontrolate ale unui personaj murdar, anex si neinspirat, care s-a trezit peste noapte sef peste emblema unui club important din Romania si care produce dezgust la fiecare fraza sau gest, numit Prunariu..Acest nechemat agresiv, catapultat de o clasa politica mai mult decat complice direct in sanul fotbalului romanesc nu a facut pana acum decat sa distruga munca unor oameni extrem de profesionisti precum Eugen Parvulescu , Cristi Pustai si Marin Condescu, oameni care au dus clubul Pandurii Tg Jiu in Europa si au scris istorie pentru acest oras.

Eu personal am pus mult suflet la clubul Pandurii si am ajutat aceasta echipa in momentele ei cele mai dificile renuntind de multe ori la bani si aducand jucatori foarte importanti (Eric de Oliveira, Erico da Silva, Christou Paraskevas, Elton da Silva, Alin Buleica, Mihai Roman ,Matulevicius,etc care prin prestatiile si profesionialismul lor au saltat gruparea din Tg Jiu la rangul de „echipa de calibru” in peisajul autohton romanesc. Din pacate acest om care nu reprezinta altceva decat o proiectie promovata de dusmanii inverusnati ai modernizarii si performantei sportive minte intr-un stil barbar. Iar tragedia este ca acelasi personaj insalubru care conduce momentan Pandurii Tg Jiu si-a batut in totalitate joc de munca ilustrilor sai predecesori aruncand in aer un intreg oras care traieste pentru fotbal. Si ca si cum n-ar fi suficient a ajuns sa arunce acum cu noroi in oamenii care au facut mult bine acestui club.

In fapt, acest individ este un „neica nimeni”pentru ca inainte de a fi actualul viitor gropar al clubului Pandurii, acest domn nu a insemnat nimic in fotbalul romanesc. Si nici nu va insemna, pentru ca omul care se implica astazi activ la destramarea a ceea ce a mai ramas din Pandurii Tg Jiu n-a realizat ca nu-l ajuta nici numele, nici fata si nici performantele pentru a calca pe urmele unor oameni atat de competenti precum Parvulescu , Pustai si Condescu. Senzaţia de gol absolut e izbitoare, cu atat mai mult cu cat Prunariu s-a zbatut sa faca, personal si repetat, o demonstratie convingatoare de incompetenta si inadecvare. In plus, micimea acestui individ este demonstrata in fiecare zi, iar faptul ca a ajuns sa se teama de oamenii care odata i-au fost prieteni si a caror rasuflare o simte puternic in ceafa temandu-se ca ii vor „fura”scaunul nu face decat sa demonstreze ce fel de om este. N-am inteles inca de ce ma actioneaza in judecata, dar probabil ca nici neuronul stingher care-l ghideaza n-a inteles. Aspect care nu ma surprinde deloc pentru ca prostia, de regula, moare singura…se sinucide inventiv.Sa ti fie rusine Prunariu…. Nimic nu te a recomandat vreodata si nici nu o sa te recomande… In timp ce tu continui sa mori, noi continuam sa traim!!!!“

 

Guvernul Ponta dă bani la pensii pentru președintele Ponta

 

Victor-Ponta-4Toate pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2015. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, joi, că pensiile vor fi indexate cu rata inflaţiei, astfel încât vor creşte de anul viitor cu 5%.

„Vreau să mai transmit un mesaj de aici, de la Cluj, către cei care au muncit şi au trudit o viaţă, către pensionari, că vom continua cu măsurile reparatorii, dar, în special cu respectarea legislaţiei, în aşa fel încât de la 1 ianuarie 2015 pensia să fie majorată, conform legii, cu 5%”, a anunţat Rovana Plumb.

Ministrul Muncii a precizat că se ia în calcul şi majorarea pensiilor mici.”De asemenea, vom lua în calcul si majorarea pensiilor mici începând cu anul 2015. Aum lucrăm cu Ministerul de Finanţe”, a spus Rovana Plumb.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, s-a aflat joi la Cluj, unde a avut întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor de pensionari, ai sindicatelor şi cu directorii serviciilor publice deconcentrate.

Statul va găsi bani pentru ”Cumințenia Pământului” de Brâncuși

 

 

 

Brancusi

Una dintre cele mai semnificative opere brâncușiene aflată în România, ”Cumințenia Pământului” – parte a unei colecții bucureștene particulare – a fost pusă în vânzare si va fi prezentata luni în cadrul expozitiei private dedicate avangardei românșsti ‘Showcasing Romanian Avant-garde Art, from Private Collections, on exclusive display’, organizată de către Artmark cu prilejul vizitei unor importanți colecționari internaționali.Statul încearcă să cumpere această operă care ar putea costa circa 20 de milioane de euro.

Opera face în prezent obiectul mai multor oferte de achizitie, unele apartinând unor colectionari români, altele provenind de la colectionari si institutii culturale internationale. Întrucât capodopera este clasata în categoria Tezaur a Patrimoniului cultural national, Casa Artmark, în calitate de mandatar al proprietarilor, a debutat în 3 septembrie procedura de înștiintare a Ministerului Culturii în vederea exercitiului preempțiunii, conform obligatiilor legale.

Potrivit comunicatului, notificarea statului român de catre Casa Artmark cu privire la punerea în vânzare a sculpturii lui Brâncusi, drept raspuns la ofertele existente în piata interna si în cea internationala, creeaza acestuia ocazia de a pastra si muzealiza importanta capodoperă.

Realizata în 1907, ‘Cumințenia Pământului’, alături de opere precum ‘Sărutul’ si ‘Rugăciunea’, marchează cea mai apreciată perioada de creație a artistului, în care acestă formulă noi sensuri filozofice cu valoare universală, turnate în expresii formale de noutate absolută.

‘Cumintenia Pământului’ a fost cumparata în 1911 de inginerul si iubitorul de arta Gheorghe Romascu chiar de la artist, confiscata abuziv în 1957 de conducerea comunista a Muzeului de Arta si retrocedata dupa 51 de ani si un proces îndelungat.

Actualmente sculptura, realizata în calcar crinoidal – primul posesor al sculpturii povestea ca stie de la Brâncusi ca ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatra din catacombele Parisului, este evaluata la suma de 20 milioane de euro.

Cea mai importanta tranzactie recenta a unei opere de Brâncusi este adjudecarea în 2009 de catre Casa Christie’s din Paris a sculpturii în lemn ‘Madame L.R.’ pentru pretul de 26 de milioane de euro (fara comisioane si taxe incluse).

 

Primarul de Padeș, Mihai Troacă, a fost reținut pentru activitatea de om de afaceri

 

Foto 1
Foto 1

Primarul Mihai Troacă, cel care păstorește comuna Padeș din 2012,  a fost audiat la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, după care a fost reţinut pentru 24 de ore. Acuzația se referă la activitatea de om de afaceri dinainte de 2012 și ca urmare e curios cum își justifică autoritățile ”arestul preventiv”.

Implicat în mai multe dosare și scandaluri, prezentate și de săptămânalul nostru uneori în exclusivitate, Mihai Troacă, primarul de la Padeș a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost însoţit la audieri de trei avocaţi.  Prejudiciul se ridică la peste 2,6 milioane de lei. Potrivit IPJ Gorj, „în perioada 2009-2012, având calitatea de administrator al unei societăţi comerciale nu a înregistrat în evidenţa contabilă veniturile realizate din vânzarea de agregate minerale şi prestări servicii, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului de 2,6 milioane lei“.

  Primarul Mihai Troacă va fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu propunere de arestare preventivă.   Condamnat la un an cu suspendare   Mihai Troacă mai este cercetat penal într-un dosar penal în care prejuduciul se ridică la suma de 871.000 de euro, alături de Şerbu Galina, administrator al unei firme, de la care Troacă a achiziţionat mai multe utilaje cu încălcarea legii, aşa cum susţin anchetatorii. În acest dosar se efectueză o expertiză. Primarul a fost condamnat penal la un an de închisoare cu suspendare pentru conducere în perioada de suspendare a pemisului.

   Mihai Troacă are mai multe afaceri pe raza comunei pe care o păstoreşte. Acesta deţine o staţie de sortare pe raza localităţii şi comercializează nisip şi diverse tipuri de piatră şi pietriş. De asemenea, primarul mai deţine un complex de agrement şi de vacanţă în satul Cerna Sat, compus dintr-o pensiune, căsuţe pentru cazare şi un lac. 
Citeste mai mult: adev.ro/nbosdu

Judecătoarea Viorica Costiniu anchetată de Inspecția Judiciară

 

 

 

CostiniuJudecătoarea Viorica Costiniu, fost președinte al Asociației Magistraților din România (AMR), a intrat în colimatorul Inspecției Judiciare după câteva sentințe cel puțin ciudate, decizii care ne fac să ne gândim dacă e normal ca judecătorii din România să nu dea seamă pentru erorile care le comit, uneori extreme de des. În cazul de față, judecătoarea Viorica Costiniu- care este soția fostului judecător de la Curtea Supremă-arestat preventiv în dosarul Cătălin Voicu-a avut mai multe decizii controversate în dosarele lui Sorin Ovidiu Vântu și Puiu Popoviciu și, mai nou, al lui Nicușor Constantinescu, președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța.

 Prestigiul judecătoarei Viorica Costiniu a avut de suferit considerabil în momentul în care soțul acesteia, Florin Costiniu, judecător la Curtea Supremă, a fost arestat preventiv într-un dosar de corupție în care a fost implicat alături de fostul senator PSD Cătălin Voicu. Ulterior, Florin Costiniu a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare în acest dosar.

În luna iulie 2014, judecătoarea de la Curtea de Apel, Viorica Costiniu, a respins o contestație formulată de procurorii DNA la o decizie a Tribunalului București, din 25 iulie, care îl viza pe președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Cons­tantinescu.

Problema majoră în acest caz o reprezintă încălcarea normelor în vigoare tocmai de către magistratul Costiniu, întrucât ședința s-a desfășurat fără participarea procurorului și a părților. De altfel, acest detaliu a fost consemnat și în încheierea ședinței din camera de consiliu.

 

Judecătoare, pe lângă lege

Judecarea unei căi de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare în absența procurorului de ședință și a avocatului apărării inculpatului este sancționată de Codul de Procedură Penală, articolul 205, aliniatele 8 și 9. Spre exemplu, potrivit aliniatului 9 “participarea procurorului este obligatorie”, iar potrivit aliniatului 8 “este obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpat de către un avocat ales sau de un avocat din oficiu”. Cu alte cuvinte,  judecătoarea Viorica Costiniu a încălcat procedura obligatorie.

Pentru greșeala de a nu respecta procedurile obligatorii referitoare la măsurile preventive, un judecător riscă eliminarea din magistratură, potrivit România Liberă.

Potrivit Legii 317 din 2004, care reglementează, între altele atribuțiile CSM, se precizează la articolul 30, aliniat 3 că “CSM asigură respectarea legii și a criteriilor de competență și etică profesională în desfășurarea carierei profesionale a judecătorilor și procurorilor”. Inspecția Judiciară, care este independentă, a declanșat  verificări pentru a stabili împrejurările și motivele pentru care  judecătorea  Viorica Costiniu nu a respectat procedura penală.

Autosesizare a Inspecției Judiciare

Inspectia Judiciara a CSM s-a autosesizat privind nereguli într-o sentință dată de judecătoarea Viorica Costiniu in cazul masurii arestării preventive a baronului PSD Nicușor Constantinescu, susțin surse judiciare. Aceasta riscă sa fie exclusă din magistratură.

Ancheta pe care Inspectia Judiciară ar fi demarat-o vine după ce în presă au apărut informații potrivit cărora judecătoarea Viorica Costiniu de la Curtea de Apel București a respins o solicitare a procurorilor DNA în absența acestora si a avocatului apărării. O altă instanță a constat nulitatea deciziei judecătoarei Viorica Costiniu și a aprobat cererea de arestare preventivă a procurorilor, în baza căreia Constantinescu ar urma să fie extradat din SUA.

 

Băsescu suspendat a treia oară

 

Traian-Basescu2Vom avea  a III-a suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Ideea a încolţit în mintea celor de la Putere chiar la începutul acestui an pe când USL-ul încă “fiinţa”. S-a mers în linie dreaptă spre soluţia asta după europarlamentare şi a devenit iminentă după ce preşedintele a autorizat punerea la dispoziţia publicului a imaginilor în care i-a umilit pe premier şi pe ministrul său de Finanţe.

Până acum s-a tot căutat un motiv. În sfârşit s-a găsit unul – politic. Acesta va fi îmbrăcat juridic şi va fi lansat în forţă în perioada imediat următoare pe toate canalele de comunicare controlate de Putere.

Evident că prin suspendare se va asigura şi câştigarea cursei prezidenţiale de către premier.

Preşedintele Traian Băsescu este acuzat că prin intervenţiile făcute la Bruxelles a subminat interesul naţional în legătură cu postul de comisar european.

Cum urmează totuşi a se desfăşura ostilităţile:

-Se va declanşa o campanie mediatică care să arate cât de mult a pierdut România în urma intervenţiilor prezidenţiale la Bruxelles;

-Campania mediatică se va sfârşi prin iniţierea în Parlament  a procedurilor de suspendare.

Deja preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că “Voi discuta acest lucru cu toate partidele parlamentare”, chiar ieri 04.09.2014 la România TV.

La câteva ore distanţă, dar la Antena 3, premierul susţine spusele lui Tăriceanu:
“Dacă Traian Băsescu încalcă Constituţia şi face rău României, bineînţeles că nu vom sta să aşteptăm să se termine mandatul lui Traian Băsescu.

Dacă domnul Tăriceanu propune acest lucru în Parlament, să nu vă aşteptaţi ca cineva, cel puţin în PSD, să aibă vreo jenă faţă de Traian Băsescu.”, a declarat Victor Ponta, la Antena 3.

Premierul a anunţat şi un scenariu enigmatic. “În cel mai rău scenariu, ultima zi a lui Traian Băsescu la Cotroceni va fi pe 22 decembrie (…) istoria are un umor ciudat. A mai plecat un om pe 22 decembrie de la putere, în 1989″, a mai spus Ponta.

Şi mai radical şi mai direct a fost unul din parlamentarii PSD destul de conectat la ceea ce se coace în laboratoarele din Bulevardul Kiseleff:

“Opiniile lui personale sau ambiţiile şi încăpăţânarea domniei sale sunt lucruri care dăunează grav sănătăţii naţionale. Este cazul ca, din nou, să luăm în discuţie în Parlament suspendarea lui Băsescu”, a declarat deputatul PSD Mădălin Voicu la Antena 3, care a arătat că nu are nimic personal cu Traian Băsescu, dar nici nu este genul de persoană care să vorbească în necunoştinţă de cauză.

Se pare că deja suntem într-o fază destul de avansată de vreme ce încă de acum o săptămână şi ceva, în 22.08.2014 aceeaşi Tăriceanu şi Ponta vorbeau despre suspendare şi avansau şi numele celui care va prelua interimatul pe perioada suspendării titularului de la Cotroceni:

“Daca Presedintele va fi suspendat, va asigur ca voi refuza sa preiau prerogativele de Presedinte interimar, pentru a nu deturna cursa electorala. Acest lucru va putea fi facut foarte bine de presedintele Camerei Deputatilor”, a declarat Calin Popescu Tariceanu.
+
“De principiu suntem de acord cu domnul Tariceanu. E rusinos sa vedem intalniri oficiale cu un partid la Cotroceni. Administratia prezidentiala nu e sediu de partid. Daca domnul Basescu se va manifesta in continuare doar ca sef de campanie al Elenei Udrea nu excludem sa aplicam procedura de suspendare”, a spus Ponta.

Iar replica lui Băsescu a fost una de natură să îi sperie pe cei care ar îndrăzni gestul:

Dacă va fi suspendat iar, ameninţă că va cere prelungirea mandatului cu perioada în care a fost suspendat. Astfel, în condiţiile actuale, mandatul lui Băsescu se va termina pe 22 decembrie. Dacă cererea sa de prelungire va fi decisă ca fiind legală, ar putea sta până pe 22 februarie la Cotroceni, iar dacă va fi iar suspendat, va pleca din funcţia de preşedinte abia la finele lui martie!

****
Să revenim însă la procedura de suspendare şi apoi vorbim şi de posibilele efecte post-suspendare.

Procedura este deja una cunoscută. Iniţiatorii suspendării (cel mai probabil PSD o va face prin Tăriceanu) vor înainta solicitarea către Birourile Permanente reunite (BPR) acolo unde Puterea are o majoritate covârşitoare şi deci nu va fi nici o problemă.

BPR-urile vor trimite apoi către Curtea Constituţională solicitarea pentru un aviz conform. Observaţiile CCR pot fi sau nu luate în seamă. Cu avizul CCR se va trece la vot în plenul celor două Camere ale Parlamentului.

Şi aici rezultatul va fi unul covârşitor pentru suspendare (şi aproape de unanimitate dacă ACL va decide să se abţină sau să boicoteze procedura):

Puterea (PSD+UNPR+PC+PLR+UDMR+Minorităţi) = 379
Opoziţia (PNL+PDL+PMP si ceva independenti) = 194

Şi preşedintele Traian Băsescu va fi pentru a III-a oară suspendat. La Cotroceni ar trebui să fie instalat ca interimar preşedintele Senatului. Dacă însă se va ţine de cuvânt şi nu va dori atunci acolo va ajunge Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, al III-a om în stat în ordinea de precădere constituţională.

Şi abia de acum încolo va începe nebunia.

Cu siguranţă Puterea va notifica CCR susţinând că un referendum de demitere a preşedintelui nu îşi mai are rost deoarece suspendarea va fi dincolo de data limită a mandatului. De partea celaltă se va susţine exact contrariul.

În cazul în care totuşi judecătorii vor decide că referendumul naţional trebuie să aibă loc atunci va fi o şi mai mare nebunie. Teoretic din raţiuni de logistică şi cheltuieli cel mai uşor ar fi ca acesta să aibă loc în aceeaşi zi cu turul I al alegerilor prezidenţiale, adică prima duminică din noiembrie.

Dacă se va ajunge aici e clar că CCR-ul va fi de acord apoi ca mandatul preşedintelui suspendat să fie prelungit cu perioada în care a fost suspendat (si deci ar putea să introduca aici şi perioadele de la prima şi a II-a suspendare). Ţinând însă cont de faptul că Legea referendumului cu un cvorum de participare de doar 30% va fi deja atunci în vigoare nu vor fi probleme pentru Putere să îl îndeplinească.

Chiar şi aşa Băsescu va fi introdus în campanie şi atunci lupta nu va mai fi între Ponta şi Iohannis în primul tur ale alegerilor, ci între Ponta şi Băsescu şi deci războiul va fi unul clasic deja: pro şi anti-Băsescu.

Iosif Buble-STIRIPESURSE.RO

Primăriile pesediste din Gorj au primit bani de la Guvern

 

CJMai multe  primării pesediste din Gorj au primit bani prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Este vorba despre primăriile de la Stăneşti, Leleşti, Plopşoru, Stoina, Urdari, Văgiuleşti, Vladimir, Crasna, Berleşti, Bustuchin, Dănciuleşti, Logreşti, Bumbeşti Piţic, Aninoasa, Baia de Fier şi Băleşti.

Fondurile au fost alocate pentru continuarea lucrărilor la reţelele de apă şi canalizare, precum şi pentru modernizare a drumurilor comunale. O excepţie face Primăria Bumbeşti Piţic care a primit şi fonduri pentru finalizarea podului de pe râul Galben. Autorităţile locale de la Bumbeşti Piţic au primit 500.550 lei pentru asigurarea accesului peste râul Galben şi 462.568 lei pentru lucrările de modernizare a drumului comunal DC 12 Berceşti-Zorleşti. La Văgiuleşti a ajuns suma de 810.995 lei. Potrivit edilului local, banii au fost alocaţi pentru continuarea unor lucrări începute în anul 2005.

Banii de la Guvern a scos din impas şi Primăria Leleşti care s-a ales cu conturile blocate din cauza lucrări de captare şi aducţiune apă. Edilul local este convins că banii nu i s-au dat pentru a reveni la PSD. Este vorba despre suma de 330.000 lei.

Preşedintele Consiliului Judeţean dă asigurări că vor mai veni bani şi în luna octombrie. „Per total, acum s-au alocat 9 milioane de lei, urmând ca în luna octombrie să mai primim încă 16 milioane de lei, bani ce vor fi repartizaţi pentru continuarea proiectelor vechi, precum şi pentru demararea de proiecte noi, pentru întocmirea documentaţiei, astfel încât anul viitor să intrăm cu front de lucru pentru infrastructură, apă, canal şi modernizare de drumuri”, a precizat Ion Călinoiu pentru cotidianul PANDURUL.

Frauda de la examenele naționale din Gorj în instanță

 

 

ArestariDoi directori de la Liceul Tehnologic Bustuchin, directorul adjunct al Liceului Energetic nr. 1 din Târgu Jiu  şi omul de afaceri Nicolae Creţu au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Claudiu Ion Perescu şi Elena Popescu, director şi director adjunct la Liceul Tehnologic Bustuchin, şi Vasile Udroiu, profesor de istorie şi director adjunct al Liceului Energetic nr.1, au fost trimişi în judecată pentru luare de mită, iar Nicolae Creţu, administrator al unei societăţi comerciale,  pentru comiterea infracţiunii de dare de mită.

Din Rechizitoriul administrat aflăm următoarele: „Din probatoriul administrat de procuror în cursul urmăririi penale a rezultat că inculpaţii Perescu Claudiu Ion şi Popescu Elena, în calitate de preşedinte şi respectiv membru în comisia de evaluare naţională din sesiunea iunie –iulie 2014 la Liceul Tehnologic Bustuchin, uzând de autoritatea pe care o aveau asupra celorlalţi membri ai comisiei de examen, în calitate de director şi director adjunct la acelaşi liceu, au acceptat strângerea de bani de la elevi înainte de susţinerea examenului, beneficiind şi ei de aceste sume folosite sub formă de protocol şi ulterior au rezolvat o parte din subiecte la limba şi literatura română sau au determinat ca la matematică un alt profesor să le rezolve şi să fie dictate elevilor în timpul examenului. În ceea ce priveşte pe inculpatul Udroiu Vasile, director adjunct al Liceului Energetic nr. 1 Tg.-Jiu, s-a reţinut faptul că acesta, la sesiunea de bacalaureat iunie-iulie 2014 a fost desemnat membru al comisiei de examen la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu din mun. Tg.-Jiu. Acesta avea o relaţie apropiată cu inculpatul Creţu Nicolaie, deţinătorul unor societăţi comerciale şi al unui restaurant. Profîtând  de împrejurarea  că toate  banchetele elevilor de clasa a  XII-a de la  Colegiul  Naţional Ecaterina  Teodoroiu şi Liceul Energetic nr. 1  Tg.Jiu s-au desfăşurat la  restaurantul  pe care  îl deţine, inculpatul Creţu Nicolaie a înţeles să-şi  folosească intervenţiile pentru a-şi  favoriza  fiii să obţină  note mai  mari sau  să  promoveze  examenul de  bacalaureat desfăşurat în perioada iunie – iulie 2014“, se arată într-un comunicat al Parchetului Gorj.  

   Oamenii legii au mai descoperit că  cei doi copii ai omului de afaceri au fost învăţaţi să facă semne distincte pe lucrări. „Ca  modalitate de  fraudare a examenului, atât la  limba  română  cât şi la matematică, Creţu D. şi  Creţu C., cei  doi  fii ai inculpatului Creţu Nicolaie, au  fost  învăţaţi  să facă anumite semne pe  lucrări pentru a  fi identificate şi   în  situaţia în care n-ar  fi reuşit  să rezolve subiectele, lucrările să poată fi înlocuite după examen, astfel cum s-a întâmplat la  proba  scrisă la  limba  română. Inculpatul Udroiu Vasile a recunoscut că i-a învăţat pe cei doi elevi ce semne să facă  pe lucrările de matematică“, arată oamenii legii.  De asemenea, Vasile Udroiu a înlocuit lucrările pentru că acestea nu fuseseră terminate. „Întrucât cei  doi fii ai  inculpatului Creţu  Nicolaie nu au finalizat  lucrările la proba  scrisă la limba  română, inculpatul Udroiu Vasile  le-a înlocuit ulterior după examen, situaţie în care a  fost  contrafăcută semnătura profesorilor  supraveghetori“, se mai arată în comunicatul Parchetului Gorj. 

 

Reabilitarea Primăriei Târgu-Jiu îl bagă la răcoare pe Iulian Cămui

 

ReabilitareÎn cursul acestei seri au fost reținuți pentru 24 de ore arhitectul Iulian Cămui, Monica Vlădoianu, consilier superior în cadrul Direcției de Cultură Gorj și Mihaela Orzan, angajată a Primăriei Târgu-Jiu. Dosarul vizează reabilitarea Primăriei Târgu-Jiu care a fost avizată de primarul Florin Cârciumaru.

Potrivit informațiilor oficiale, „Polițiștii gorjeni cercetează două dintre persoanele în cauză-Monica Vlădoianu și Mihaela Orzan- pentru abuz în serviciu. Astfel, una dintre acestea ar fi eliberat un aviz fără respectarea prevederilor legale aplicabile în cazul clădirilor monument istoric și nu ar fi anunțat organele abilitate în legătură cu neregulile constatate.

Cealaltă persoană cercetată pentru abuz în serviciu este bănuită că ar fi demarat lucrări de construcție la clădirea monument istoric, fără a efectua demersurile necesare în vederea obținerii autorizării, deși cunoștea necesitatea actului în cauză, ulterior încercând să intre în legalitate prin obținerea unei autorizații de construire.

Arhitectul Iulian Cămui   este cercetat pentru favorizarea infractorului, acesta fiind bănuit că ar fi îngreunat activitatea investigativă în cauză prin întocmirea de documente care atestau împrejurări nereale referitoare la situația lucrărilor efectuate, încercând astfel să creeze o aparență de legalitate a lucrărilor efectuate. Față de cele trei persoane a fost luată măsura reținerii, urmând a fi prezentate magistraților cu propunere de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul IGPR.

 

Poliţia Rutieră pe capul românilor: amenzi mai mari şi reguli mai stricte

 

TatomirŞoferii care nu transportă copiii cu centura de siguranţă sau în dispozitive de fixare în scaune speciale omologate riscă să primească, de la sfârşitul lunii septembrie, patru sau cinci puncte de amendă, adică până la 450 de lei, după cum vrea poliţistul, conform unei ordonante publicate in Monitorul Oficial.

Deşi se vede de la o poştă că nu e vorba de o urgenţă, Ordonanta de urgenta nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost modificată şi completată printr-o ordonanţă publicată in Monitorul Oficial din 29 august.

Una dintre completările aduse legislaţiei rutiere aduce sancţiuni pentru şoferii care nu transporta copiii în condiţii de siguranţă.

Astfel, va fi sancţionata cu trei puncte de penalizare „nerespectarea obligaţiei conducatorului de autovehicul de se asigura ca persoanele minore poarta centuri de siguranta sau sunt transportate in dispozitive de fixare in scaune pentru copii omologate”.

„La asta se adauga patru sau cinci puncte de amenda, care înseamnă, în bani, 360 sau 450 de lei, ţinând cont ca un punct de amenda este 90 de lei in prezent. Amenda se reduce la jumatate daca este platita pe loc. Practic, noutatea o reprezinta sanctionarea soferului care transporta copii fara respectarea regulilor de siguranta. Regulile existau si pana acum – scaun special pentru copiii pana in trei ani si centura de siguranta pentru cei de pana la 12 ani -, insa nu exista posibilitatea de a sanctiona direct soferul autovehicului”, a precizat, seful Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române, comisarul sef Florin Bracea.

Aceeasi sanctiune o vor primi soferii care transporta copii in varsta de pana la trei ani in autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranta, cu exceptia celor destinate transportului public de persoane, precum si a taxiurilor, dacă in acestea din urma ocupa orice alt loc decat cel de pe scaunul din fata.

„Copiii cu varsta de peste 3 ani, având o înălţime de pana la 150 cm, pot fi transportati in autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranta doar daca ocupa, pe timpul transportului, orice alt loc decat cel de pe scaunul din fata”, mai prevede noul act normativ.

Mai mult, soferii autovehicule avand locuri prevazute prin constructie cu centuri de siguranta trebuie sa informeze pasagerii cu privire la obligatia legala de a le purta in timpul circulatiei pe drumurile publice.

Potrivit initiatorului proiectului (Ministerul Afacerilor Interne), clarificarea procedurii de sanctionare pentru nerespectarea obligatiei de a purta centura de siguranta, in cazul persoanelor minore transportate, este necesara intrucat actuala norma nu permite sanctionarea conducatorului de vehicul pentru savarsirea faptei de catre o persoana minora, in realitate acestuia revenindu-i obligatia de a se asigura ca minorul este transportat in conditii de siguranta.

„Norma propusa instituie un mecanism concret de responsabilizare a conducatorului auto care transporta persoane minore, acestea neavand reprezentarea necesara a pericolului la care se expun in situatia implicarii vehiculului intr-un eveniment rutier. Modificarile referitoare la minori sunt conforme cu directivele europene”, spun reprezentantii MAI.

Conform acelorasi surse, prin intermediul Directivei 2014/37/UE, se urmăreşte reglementarea unitara la nivel european a obligaţiilor privind transportul copiilor si tipurile de dispozitive de fixare in scaune pentru copii utilizate, astfel incat protejarea acestora sa fie mai eficienta in cazul unei coliziuni. Directiva de punere in aplicare 2014/37/UE are termen de transpunere 20 septembrie 2014.

In ordonanta se precizeaza ca prevederile privind transportul copiilor si sanctiunile aferente intra in vigoare la 30 de zile de la publicarea actului normativ in Monitorul Oficial, ceea ce inseamna sfarsitul lunii septembrie.