Marian Negrescu, cu mâna până la cot în banii publici

 

NegrescuAgenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui  MARIAN NEGRESCU, managerul Teatrului Dramatic Elvira Godeanu, Târgu-Jiu, județul Gorj, întrucât, în perioada 2008 – 2013, a încheiat cu teatrul un număr de 42 contracte de colaborare pentru activități și prestații artistice, atât în calitate de director / manager al teatrului, cât și în calitate de colaborator, contracte în urma cărora a obținut un folos patrimonial în sumă de 466.128 Lei.

Directorul Teatrului ”Elvira Godeanu”, în perioada 2008 – 2013, a încheiat cu teatrul un număr de 42 contracte de colaborare pentru activități și prestații artistice, atât în calitate de director / manager al teatrului, cât și în calitate de colaborator, contracte în urma cărora a obținut un folos patrimonial în sumă de 466.128 Lei.

Astfel,  MARIAN NEGRESCU  a încălcat atât dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003,potrivit cărora „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”, cât și dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu privire ”la posibila săvârşire de către NEGRESCU MARIAN a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.”

Marian Negrescu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.Persoana evaluată  a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s