Ciurel i-a pregătit un scandal cât casa în CEO lui Victor Ponta

 

TurceniDeși are meritul de a-i fi băgat bani în buzunar în vremuri de opoziție lui Victor Ponta, Laurențiu Ciurel îi poate provoca mari daune electorale premierului. Managementul său defectuos i-a pus deja mii de oameni în cap premierului și dacă de întâlnirea cu nemulțumiții de la Rovinari a fost salvat de SPP, de vot nu scapă nimeni.Mai mulţi salariaţi ai Sucursalei Electrocentrale Turceni intră de luni, 20 octombrie, în grevă japoneză. Este vorba despre angajaţi TESA, care de câteva luni au primit numele de „personal în curs de plasare“. Oamenii au refuzat să semneze actele adiţionale privind trecerea pe alte posturi. Ei nu pot fi trimişi forţat la alt loc de muncă, dar nici nu li se dau sarcini de serviciu. 

 

Angajații de la Turceni au transmis presei o ”Scrisoare deschisă” pe care o adresează premierului Victor Ponta. Cei care au scris aceste rânduri sunt cei care au anunțat deja că de luni intră în grevă japoneză deoarece nu mai suportă să fie personal în curs de plasare. De mai multe luni oamenii sunt plătiți ca juriști și economiști dar nu fac nimic. Conducerea speră că aceștia vor semna actele adiționale prin care sunt trimiși în producție.

Scrisoare către premier

“Personalul în curs de plasare din cadrul S. C.E.O. S.A. va adresează această scrisoare deschisă prin intermediul presei, dumneavoastră în calitate de șef al Guvernului României si implicit al Ministerului Energiei, in speranta ca abuzurile comise de conducerea C.E.O. la care suntem supusi si pe care vi le aducem la cunostinta prin prezenta, vor avea ecou. Dumneavoastra, in calitatea de militant declarat al respectării principiilor fundamentale ale statului de drept, drepturile cetatenilor consfintite de Constitutia Romaniei, in speta, dreptul la munca neingradit, nu veti trece cu vederea aceste abuzuri si veti lua urgent toate masurile legale ce se impun.

Apreciem ca sunteti singura persoana care mai poate, in prezent, sa intervina in restabilirea ordinii de drept in relatia C.E.O. cu salariatii, cu atat mai mult cu cat conducerea S.CEO S.A a dat de inteles ca are intreg suportul Guvernului in masurile luate.

De mult timp însa, salariații S.C.E.O. S.A sunt ținta unor abuzuri din partea conducerii, de la simple mesaje denigratoare prin presa (vezi articole din ziarele locale), pana la grave încălcări ale drepturilor constituționale, cum este cazul situațiilor pe care le vom expune in prezenta scrisoare. Salariații din S.C.E.O. S.A nu doresc altceva decât respectarea dreptului la munca si a drepturilor fundamentale, instituite de legislația interna si europeana si de Contractul Colectiv de Munca in vigoare. Atitudinea si masurile abuzive ale conducerii S.CEO SA. au provocat tensiuni in randul salariatilor, care pot culmina cu forme extreme de protest (greva a foamei si greve spontane), având in vedere ca nici perspectiva plângerilor penale si nici cea a sancționării pe cale judiciara nu sunt in măsura sa stopeze aceste abuzuri.

Abuzuri comise de conducerea CEO asupra salariatilor in urma asa-zisei reorganizari, un numar mare de salariati au fost si sunt supusi la diverse abuzuri, incepand cu:

–          nerespectarea dreptului la informare cu privire la schimbarea in mod abuziv a locului de

–          munca/felului muncii si in special functia detinuta pana la acest moment,

–          schimbarea functiei sau ocupatiei salariatilor TESA in mod unilateral fara a se tine cont de experienta profesionala si de vechimea in munca,

–          hartuirea salariatilor prin chemari repetate la asazise nogocieri de catre conducerea subunitatii, prin presiuni si intimidari asupra salariatilor in vederea semnarii actelor aditionale cu privire la retrogradarea din functiile detinute,

– amenintari cu desfacerea contractului individual de munca al salariatilor care nu au semnat actele aditionale privind retrogradarea din functii,

– predarea lucrarilor, sarcinilor de serviciu si a inventarului (obiecte de inventar) salariatilor TESA in baza unei decizii a conducerii CEO fara a avea un temei legal,

– evidentierea intr­o condica de prezenta distincta “personal in curs de plasare” si punerea la dispozitia conducerii subunitatii a acestor salariati,

– izolarea si stigmatizarea acestor salariati prin obligarea salariatilor de asi desfasura activitatea in locatii distincte,

– incalcarea dreptului la munca a acestor salariati prin nerepartizarea unor sarcini de serviciu in baza unei noi fise de post.

In tot acest timp (aprox.un an de zile), conducerea subunitatii si a C.E.O. nu a fost interesata de acesti salariati decat in a solutiona conflictul de munca a unui numar de 5 salariati din cadrul acestui tip de personal in baza unor criterii inexistente.

Mai mult decat atat, in acest timp au fost promovati salariati din randurile personalului muncitor, in personal TESA, au fost efectuate angajari din afara unitatii ca personal TESA. Salariatii “personal in curs de plasare” sunt oameni cu experienta profesionala in domeniul lor de activitate cu o vechime in munca de peste 25 de ani, majoritatea familisti cu doi si trei copii, salariati care la fiecare evaluare profesionala anuala efectuata de conducerea unitatii au obtinut calificativul de foarte bine, personal care nu a avut sanctiuni administrative sau de alt gen, dar care acum sunt supusi la stress, umilinta, izolare fata de colegii lor de munca si stigmatizare.

Apreciem ca atitudinea conducerii S.CEO SA încalca drepturile fundamentale de cetățeni ai Uniunii Europene si de cetățeni ai acestei tari democratice si reprezintă o provocare fara precedent, care nu trebuie sa ramana fara o reacție oficiala din partea celor care s­au angajat, conf. art. 82 din Constituție, sa apere aceste drepturi ale cetățenilor romani, cu atât mai mult cu cat Statul este acționar in societatea in cadrul căreia se produc aceste abuzuri. Problemele actuale ale S.C.E.O. S.A. cu siguranta nu au fost generate de salariații numiti “personal in curs de plasare”, mai mult decat atat, ei alaturi de ceilalti salariati si­au respectat sarcinile si atributiile fata de S C.E.O. S.A. Ca atare, este incorect ca situația actuala a S CEO SA sa fie suportata de unii salariați, care si­au făcut datoria si care sunt profesioniști, dar care nu au in spate protectie, nici pile, nici partid, nici tatici, mamici cu functii de decizie in conducerea unitatii sau in sindicate agreate de conducere.

Nu putem cădea in pasivitate, suntem in CEO SA de la începuturile acesteia, ne­am făcut datoria întotdeauna si nu putem accepta ca cineva sa dispună de soarta noastră ca un „stăpân”, încălcându­ne drepturile consfințite prin contract si prin lege.

Am adresat aceasta scrisoare cu speranța ca aceste fapte pe care, poate nu le­ați cunoscut, pot fi remediate, astfel incat sa nu ajungem in situația de a fi nevoiți sa apelam la masurile legale (dar extreme) de protest. Facem mențiunea ca, in măsura in care acest lucru nu este posibil, nu ne vom da in laturi de la asumarea in integralitate a oricăror mijloace legale de oprire a ilegalităților la care suntem supusi.

Facem așadar apel la domnia voastră, ca reprezentant al Statului si va rugam sa luați masuri pentru diminuarea tensiunilor născute in relația dintre salariați si angajator, pentru stoparea abuzurilor la care suntem supusi prin încălcarea flagranta a drepturilor noastre.

De asemenea, dorim ca aceste abuzuri sa nu fie lasate nesanctionate de organele in drept si prin exemplul dat, acestea sa nu mai fie posibile intr­un stat de drept.”

Semneaza,

“Personalul in curs de plasare” de la S.E. Turceni”.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s