Greenpeace cere desecretizarea acordului de înființare a companiei IPP (Independent Power Producer) pentru implementarea unei noi unități energetice la Termocentrala Rovinari, semnat în luna octombrie între România și China, în prezența premierului Victor Ponta. Chinezii vor să investească la Rovinari circa 1 miliard de euro într-un nou grup energetic de 500 MW.
Potrivit presei centrale, acordul este un document secret iar Memorandumul de înțelegere, semnat în prealabil cu partenerul chinez, include o clauză de confidențialitate conform căreia numai partea chineză poate disemina public documentele aferente proiectului. „Acesta este un paravan de netrecut pentru totț cei care vor să știe mai multe despre investiția respectivă a statului – cetațeni, presă și societate civilă. Complexul Energetic Oltenia aparține tuturor cetațenilor acestei țări, iar Ministerul Economiei și întregul guvern au ca scop reprezentarea intereselor cetațenilor țării. Cu toate acestea, entitățile amintite semneză înțelegeri cu China, în numele cetățenilor pe care ii reprezintă, însă cu clauze de confidențialitate fata de aceștia”, afirma Greenpeace, intr-un comunicat publicat de presă.
Greenpeace a transmis Guvernului o cerere de desecretizare a Acordului de înființare a companiei si de comunicare a documentului, în condițiile în care „într-o țară democratică, angajamentele ce privesc interesele economice ale cetațenilor nu trebuie secretizate; din contra, publicul trebuie încurajat să participe in procesul decizional”.