Zilele libere ale gorjenilor în 2015

 

Zile libereÎn 2015, vor fi mai multe zile libere stabilite drept sărbători legale decât în anul precedent, însă din 12 zile libere declarate prin lege, doar opt vor fi în cursul săptămânii.

În 2015, numărul zilelor libere urcă la 12. Astfle, se va acorda o zi liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, iar familiile cu trei sau mai mulţi copii vor avea două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, în funcţie de decizia angajatorului. De asemenea, de anul viitor, va mai fi zi liberă de 10 mai – Ziua Independenţei, de Ziua Înălţării Domnului, marcată la 40 de zile după Paști, dar şi de prima zi de şcoală.  Românii vor avea liber pe 24 ianuarie, dată la care se sărbătorește Unirea Principatelor Române din 1859 sau „Mica Unire”.

Sărbătorile legale stabilite prin Codul Muncii sunt: 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie- Sfântul Apostol Andrei, 1 Decembrie, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Angajaţii care nu au liber de sărbătorile legale – unii salariaţi din mediul privat sau cei din sectoarele de activitate bugetară în care trebuie asigurată permanenţa – au drept de compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru..

CALENDAR ZILE LIBERE 2015:

    • Anul Nou: 1 ianuarie – joi, 2 ianuarie – vineri
    • Paştele: 12 aprilie – duminică, 13 aprilie – luni
    • Ziua Internaţională a Muncii: 1 mai – vineri
    • Rusaliile: 31 mai – duminică, 1 iunie – luni
    • Adormirea Maicii Domnului: 15 august – sâmbătă
    • Sfântul Andrei: 30 noiembrie – luni
    • Ziua Naţională a României:  1 Decembrie – marţi
    • Crăciunul: 25 decembrie – vineri, 26 decembrie – sambata

.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s