Imperiul lui Nicu Sarcină se prăbușește

SarcinaDeși în anumite cercuri se vorbește că Nicolae Sarcină joacă în această perioadă cartea insolvenței pentru a pune presiune pe anchetatorii care îl cercetează în mai multe cauze penale, prăbușirea imperiului său economic trimite Gorjul într-o situație fără  ieșire. Circa 7000 de noi șomeri s-ar putea adăuga ăn perioada următoare la cei peste 11 000 aflați în evidența AJOFM Gorj, județul nostru urmând să urce pe locul V pe țară la acest capitol.

La începutul acestei săptămâni, firma privată care are cei mai mulţi salariaţi în Gorj, Succes Nic Com, şi-a cerut insolvenţa la Tribunalul Ilfov. Succes are mii de salariaţi în Gorj şi sute de magazine în toată ţara. Cererea de insolvenţă vine la câteva săptămâni după ce firmele omului de afaceri Nicolae Sarcină au intrat în atenţia procurorilor DIICOT şi de la Parchetul General, care au calculat prejudicii de milioane de euro aduse bugetului de stat.

Nicolae Sarcină a mutat sediul firmei Succes Nic Com din Gorj în Ilfov acum doi ani, la fel şi sediile altor firme. În paralel, afaceri ale acestuia au fost derulate pe mai multe firme mici, care acumulau datorii şi intrau în insolvenţă. A fost o chestiune de timp până când procurorii s-au autosesizat dar recentele anchete par să fi plecat de la plângeri făcute chiar de concurență, la Târgu-Jiu sosind într-o scurtă perioadă de timp multe firme străine cu același obiect de activitate.

Primele descinderi la firmele omului de afaceri au avut loc în noiembrie 2014, când inspectorii antifraudă şi poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul General, au făcut 31 de percheziţii. Omul de afaceri Nicolae Sarcină a dat atunci asigurări că firma Succes nu a fraudat bugetul de stat. Cu toate astea, piaţa a reacţionat, cel mai probabil furnizorii de produse nu au mai livrat pe credit, iar magazinele Succes nu au mai părut la fel de bine aprovizionate ca altădată. În plus, concurenţa făcută de noile supermarketuri venite în Gorj s-a făcut şi ea simţită.

La finalul lunii noiembrie au fost noi descinderi, de această dată a celor de la DIICOT, care au dat ceva mai multe detalii despre anchetă. „În cauză există suspiciunea rezonabilă că membrii grupului, în perioada septembrie 2013–august 2014, au evidenţiat în actele contabile cheltuieli fictive privind achiziţia unor bunuri şi mai ales plata unor servicii. Astfel,  societăţile comerciale viabile din cadrul grupului de firme Succes transferau fictiv forţa de muncă la alte societăţi din grup, aflate în procedură de reorganizare judiciară, cu care încheiau contracte de prestări servicii. Întrucât planul de reorganizare judiciară nu era viabil – de regulă cheltuielile de personal depăşeau veniturile obţinute – până la lichidare se acumulau foarte multe datorii către bugetul asigurărilor sociale (contribuţii, impozit pe salariu). Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională se ridică la 7 milioane de euro“, se arată în comunicatul de presă al DIICOT.

Cererea de insolvenţă a firmei Succes a fost înregistrată la Tribunalul Ilfov pe 5 ianuarie şi nu a primit încă termen de judecată. Judecătorii vor numi un lichidator judiciar care va prelua administrarea firmei, iar în funcţie de situaţia financiară aceasta va fi redresată sau va intra în faliment.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s