Minerul Motru dispare din această vară

 

motruMinerul Motru, cea de-a doua echipă de tradiție a fotbalului gorjean, se află într-o situație disperată cu jucătorii neplătiți și popriri pe conturi. Potrivit informațiilor parvenite presei locale, echipa de fotbal Pandurii II va fi desfiinţată din vara lui 2015, iar Minerul Motru va fuziona cu CS Pandurii. În urma acestei fuziuni va rămâne o singură echipă de liga a III care se va numi Pandurii Minerul Motru. Toată activitatea sportivă a echipei secunde a CS Pandurii va fi mutată la Motru, o dată cu realizarea fuziunii între cele două cluburi. 

Acţionarii majoritari ai Clubului Sportiv Minerul Motru sunt: Complexul Energetic Oltenia, Consiliul Local al municipiului Motru şi sindicatele salariaţilor de la carierele Lupoaia şi Roşiuţa. Acţionarii clubului s-au întâlnit la sfârşitul lunii decembrie şi au decis că este necesară această fuziune cu CS Pandurii Târgu Jiu. Spre finele anului trecut, clubul motrean a fost lăsat în voia sorţii, salariile jucătorilor nemaifiind plătite de luni bune pentru că acţionarii nu au mai plătit niciun leu.

Primarul din Motru, Dorin Hanu, a vorbit în presa locală despre această fuziune. „Pe data de 30 decembrie ne-am reunit la sediul Complexului Energetic Oltenia. Am fost eu, domnul preşedinte Călinoiu, domnul Cârciumaru şi cei doi directori de la cele două unităţi miniere, domnul David şi domnul Ghiga, şi, bineînţeles, managerul general al complexului, domnul Ciurel. S-a luat decizia ca până la sfârşitul acestui campionat, adică inclusiv returul, să mergem în continuare aşa cum suntem, adică fiecare să ne plătim cota prevăzută în buget, iar de la mijlocul anului, când se pune problema de a începe un nou an competiţional, să fuzionăm cu Pandurii II, echipa să se numească Pandurii Minerul Motru, să aibă sediul la Motru, mai ales că stadionul din Târgu Jiu va intra în reabilitare totală. Echipa Pandurii II, inclusiv juniorii şi copiii vor activa aici, la Motru, mai ales că noi avem o bază sportivă foarte bine pusă la punct”, a declarat Dorin Hanu, primarul municipiului Motru.

Sportivii şi angajaţii Clubului Sportiv Minerul Motru nu şi-au mai luat salariile de câteva luni. Preşedintele clubului, Constantin David, care este şi şeful carierei Lupoaia, spune că luna viitoare vor fi achitate toate aceste restanţe salariale. „Mai sunt restanţe de vreo 150 mii lei la plata salariilor jucătorilor şi angajaţilor. Nu este o sumă mare, în februarie se va achita integral.  S-a făcut un compromis şi, până la urmă, finanţarea clubului va fi asigurată până la vară. Cât despre fuziune, cred că va fi un lucru benefic pentru municipiul Motru. Va fi un buget general la nivel de club Pandurii care va include şi Minerul Motru. Se va pune altfel problema şi va fi totul ok”, a spus Constantin David, preşedintele CS Minerul Motru.

Autorităţile locale din Motru mai spun că cei de la complex au început să întocmească documentaţia pentru realizarea acestei fuziuni. După ce clubul de la Motru va fi absorbit de CS Pandurii, administraţia locală nu va mai susţine financiar jucătorii. „Deja juriştii din cadrul complexului lucrează, au primit sarcină să se ocupe de lucrul acesta. Sperăm ca după aceea să putem funcţiona aşa cum trebuie. Era foarte dificil ca cei de la complex să susţină şi echipa de handbal, de fotbal, baschet şi două echipe de divizia C, Motru şi Pandurii II. Ei sunt obligaţi să aibă o echipă satelit, şi atunci s-a ajuns la această decizie, de fuzionare. Se vor schimba şi acţionarii. Ei (n.red. CE Oltenia) vor fi principalii acţionari, Consiliul Local Motru, probabil, va participa doar cu întreţinerea bazei sportive, plata utilităţilor, nu vom mai participa cu parte financiară”, a mai spus primarul din Motru, Dorin Hanu.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s