Cea mai importantă politiciană a ultimilor ani a ajuns la AREST

 

elena-udrea-arestataElena Udrea, apropiată a președintelui Traian Băsescu și ministrul cu cei mai mulți bani pe mână din guvernele Boc,  a fost arestată, miercuri seara, pentru 30 de zile, ea fiind acuzată de trei infracțiuni de trafic de influență și una de spălare de bani în dosarul Microsoft. Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nu este însă definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de trei zile. Avocatul fostului ministru al Turismului a făcut anunțul la ora 20.45, cu circa o oră înainte de expirarea mandatului de retinere, emis marți seara.

 

Avocatul Marius Striblea a  declarat despre Elena Udrea: “A primit mandat de arestare. E pe 30 de zile, începând de azi, l-am contestat deja. Așteptăm să vedem soluția, la completul de cinci judecători. Pe chestiunea legată de Microsoft s-a înlocuit controlul judiciar cu arest preventiv și pe denuntul lui Dinu Pescariu s-a dat mandat de arest preventiv”. Acesta a subliniat că a observat “foarte multe persoane implicate in dosarul Microsoft si pe care nu le-a intrebat nimeni de sanatate”.

Elena Udrea a postat pe Facebook prin apropiați: “Vestea rea este că s-a dispus arestarea mea preventivă pentru 30 de zile. Am încredere însă că, în urma apelului, această măsură va fi ridicată. Probabil, luni. Vestea buna este că judecătorul a invalidat încă doua capete de acuzare ale procurorilor care mi-au cerut arestarea în dosarul Microsoft: o acuzație de trafic de influență și cea rămasă de spalare de bani. Practic, acuzațiile de spălare de bani au căzut”.

Deputatul PMP care a primit luni seara aviz pozitiv de la colegii din Camera Deputaților pentru arestare preventivă a ajuns marti la prânz la DNA. După șapte ore în care și-a studiat dosarul, au început audierile în fata procurorilor. După încă 3 ore, pe numele Elenei Udrea a fost emis mandat de retinere pentru 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentata ICCJ cu propunere de arestare preventivă, lucru ce s-a produs.

Potrivit DNA, Elena Udrea este urmărită penal şi a fost reţinută pentru trei fapte de trafic de influenţă – în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro -, precum şi pentru spălare de bani.

În 29 ianuarie, Elena Udrea a fost pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft. În 4 februarie, procurorii au cerut arestarea preventivă a deputatului, arătând că a încălcat dispoziţiile legale ale controlului judiciar, făcând afirmaţii publice cu privire la acuzaţiile ce îi sunt aduse.

Procurorii au mai făcut încă o cerere de arestare a Elenei Udrea în dosarul Microsoft, după ce au extins urmărirea penală faţă de aceasta pentru că ar fi luat mită de la omul de afaceri Dinu Pescariu, care a denunţat-o pe deputata PMP.

Elena Udrea a fost reţinută după ce Camera Deputaţilor a dat avize pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarele Microsoft şi Gala Bute, în care este acuzată de fapte de corupţie.

În dosarul Microsoft, fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş este acuzat că ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul lui Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de una dintre cele două persoane încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoş, în baza înţelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la un om de afaceri, administrator al unei societăţi cu obiect de activitate IT, suma de circa trei milioane de euro, pentru a debloca plăţile aferente contractului e-România.

Udrea mai este acuzată în dosarul Microsoft că a cerut 500.000 de euro de la omul de afaceri Dinu Pescariu, vizat în acelaşi dosar, „pentru a-i rezolva problemele din justiţie”.

Procurorii au arătat, în referatul prin care au solicitat aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestare, că Elena Udrea a fost denunţată la DNA de Dinu Pescariu, vizat în dosarul Microsoft.

„La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de către Udrea Elena Gabriela. Din denunţul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licenţiere Microsoft şi a măsurilor asigurătorii dispuse de autorităţile austrice pe conturile sale din Elevaţia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 – februarie 2014”, au scris procurorii în referat.

Potrivit anchetatorilor, aceste fapte sunt dovedite cu declaraţia martorului, extrasele de cont şi înscrisuri olografe ridicate la percheziţii, în care sunt indicate sume de bani plătite.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s