PNL și-a lansat programul de guvernare

PredoiuAșteptat cu înfrigurare cel puțin de membrii de partid, programul de guvernare liberal nu a avut darul să surprindă nici presa și cu atât mai puțin cetățenii. O însăilare de măsuri, de cele mai multe ori fără legătură între ele, și o încercare disperată de a depăși prin ”reduceri” programul guvernamental. Din nefericire, foarte mult amatorism, PNL putând să aibă o mare problemă să îl transforme în realitate.

Viitorul premier al României, Cătălin Predoiu, cu specificarea că nu se știe încă opinia DNA, a prezentat sâmbătă, 28 februarie 2015, proiectul programului de guvernare al PNL, arătând că liberalii nu vor „întoarcerea la vremuri de austeritate”, ci propun investiţiile, creşterea economică şi măsuri de relaxare fiscală, cum ar fi reducerea TVA la 19% până la 1 ianuarie 2016.

Cătălin Predoiu a precizat că, în proiectul de program de guvernare, liberalii au în vedere, printre altele, reducerea abandonului şcolar, stoparea migraţiei medicilor, dezvoltarea infrastructurii, combaterea evaziunii fiscale, dar şi „curăţenie la companiile de stat care creează în continuare pierderi”, adică șomaj și concedieri masive.

Cătălin  Predoiu, a arătat că este nevoie de reformă în administraţie, o mai bună colectare a veniturilor şi apoi de măsuri de relaxare fiscală, lucruri ce în actuala conjunctură ar putea însemna concedieri în sistemul bugetar, închideri  de firme private și apoi, dacă vor fi bani, reduceri fiscale. El a menţionat că liberalii „nu vor atenta la independenţa justiţiei prin legi perverse sau închizând robinetul banilor”.

Potrivit acestui document, este nevoie de “un nou model economic naţional, pe termen lung, care să încurajeze puternic capitalul autohton”. De asemenea, PNL precizează că încurajarea capitalului şi antreprenoriatului autohton va fi o ţintă realizabilă printr-o fiscalitate mai relaxată, care va fi realizată, însă progresiv, în două etape, una până în 2016 şi alta până în 2020, după realizarea reformelor structural şi îmbunătăţirea colectării.

Politicile de stimulare fiscală vor fi implementate progresiv şi sustenabil, fără a pune în echilibru macrostabilitatea finaciară, se menţionează în program.PNL vede în FMI, UE şi Banca Mondială parteneri de încredere pe termen lung, iar în aderarea la zona euro “un obiect fezabil”.

În proiectul de program prezentat de PNL se mai arată că „în principiu fiscalitatea va fi partajată clar între fiscalitate naţională şi fiscalitatea locală pentru a simplifica şi responsabiliza, ceea ce va antrena clarificarea sistemului de impozite şi taxe, responsabilitatea în administrarea şi colectarea acestora, elaborarea şi urmărirea execuţiei bugetelor pe niveluri de competenţă şi răspundere”.

„Efectul major aşteptat se referă la o reducere semnificativă, a numărului de impozite şi taxe de natură fiscală permiţând contribuabililor să-şi diminueze cheltuielile cu administrarea fiscală şi să le crească nivelul de competitivitate cu toate avantajele personale şi generale ce decurg din această măsura. Estimăm ca urmare a adoptării şi implementării Programului de guvernare sporirea consumului intern, a creşterii PIB-ului cu un ritm mediu anual de 5%, de creştere a încasării veniturilor fiscale de la aproape 32% în prezent la circa 38-40% din PIB, inclusiv prin diminuarea drastică a evaziunii fiscale”, susţin liberalii.

PNL mai susţine în acest program generalizarea cotei unice de 16% pentru toate tipurile de taxe şi impozite: 16% CAS plătit de angajat, 16% CAS plătit de angajator, 16% impozit pe profit, 16% impozit pe venit, 16%impozit pe dividende.

De asemenea, se face referire la introducerea a două cote diferenţiate de TVA, respectiv pentru alimente, medicamente, energie electrică, gaze naturale, cărţi, pe de o parte, şi pentru servicii turistice, transport în comun şi alte produse care vor fi convenite cu societatea romanească. „Nivelul acestora se va determina în funcţie de evoluţiile economice după aplicarea celorlalte politici publice”, se arată în program.

În proiectul liberalilor se mai vorbeşte despre „reaşezarea redevenţelor în cadrul unui sistem flexibil care să permită exploatarea rentabilă a depozitelor mature de hidrocarburi şi încurajarea explorării pentru descoperirea de noi rezerve, simultan cu creşterea veniturilor statului din redevenţe”.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s