Incompatibilitatea lui Puiu Diaconescu duce la chemarea DNA la Ion Călinoiu

DiaconescuFostul consilier judeţean, Puiu Diaconescu, a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) întrucât în mandatul 2008-2012, SC Banatim SRL, societate pe care o administrează, a emis o factură fiscală către SC Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj SA, societate al cărui acţionar unic este Consiliul Judeţean Gorj.

„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Diaconescu Puiu, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Gorj, întrucât, în perioada 23 iunie 2008 – 28 iunie 2012, S.C. Banatim S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia acesta deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat) a emis o factură fiscală către  S.C. Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj S.A., societate al cărei acţionar unic este Consiliul Judeţean Gorj.” se arată în comunicatul transmis de ANI.

Acesta a precizat că în spatele poveştii s-ar afla preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi directorul IDP, Marius Bănică. „Este o practică a lui Călinoiu şi a lui Bănică, pentru că devenisem incomod. Mai mult, din informarea ANI reiese că ei nici nu ştiu că eu nu mai sunt consilier judeţean, oricum nu îmi mai doream alt mandat de ales local, dar voi sesiza DNA şi Parchetul pentru a constata ce dezastru financiar este în prezent la IDP Gorj. În ceea ce mă priveşte, vreau să vadă toţi ce mega afacere a făcut Puiu Diaconescu cu instituţia Consiliului Judeţean, o afacere de 1.330 lei. M-a costat mai mult cerneala să dau explicaţii la ANI”,  a spus Puiu Diaconescu. Fostul consilier judeţean a precizat că va ataca în instanţă decizia ANI şi că îi va fi foarte uşor să câştige pentru că nu există niciun contract, nicio hârtie scrisă între el şi Consiliul Judeţean Gorj.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s