Angajații CEO, două săptămâni de vacanță forțată

sediu-CEOSalariaţii Complexului Energetic Oltenia (CEO) au intrat în concediu de odihnă timp de zece zile, începând din 10 aprilie, ca urmare a scăderii consumului de energie electrică pe bază de cărbune, în lunile aprilie şi mai. Mai exact, liberele pentru Sărbătorile Pascale vor fi completate cu altele impuse de situaţia de fapt din CEO.

În cele zece zile vor veni însă la serviciu angajaţii din zonele cu activitate permanentă, cei de la livrări cărbune, asecări, precum şi cei care efectuează alte lucrări strict necesare. “În intervalul 10 aprilie-26 aprilie, salariaţii CEO vor efectua zece zile de concediu de odihnă aferent anului în curs. Excepţie vor face salariaţii din zonele cu activitate permanentă care lucrează în program de tură continuă, în termocentrale, precum şi la activitatea de livrări cărbune, pază, asecări şi alte lucrări strict necesare. Această măsură se datorează analizei datelor statistice ale pieţei de energie din ultimii ani, ce prezintă valori scăzute ale consumului de energie electrică în lunile aprilie-mai în care cererea de energie pe bază de cărbune este drastic scăzută, perioada fiind favorabilă energiilor regenerabile”, a declarat Elena Zamfir, purtător de cuvânt al CEO.
În săptămâna ce a trecut, la mai toate sindicatele din CEO le-au fost virate în conturi şi cotizaţiile sindicale, asta în timp ce 17.300 de angajaţi ai companiei au primit, cu ocazia Paştelui, prime sub formă de tichete în valoare de 700 de lei de persoană.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s