Fumătorii alungați din locurile publice

 

 

FumatorPeste 80% dintre români susțin interzicerea fumatului în spațiile publice, iar 78% vor interzicerea comercializării țigărilor la mai puțin de 250 de metri de școli și licee, relevă un studiu dat publicității miercuri de Asociația React, studiu care face parte dintr-o suită de patru cercetări pe teme de sănătate publică pe care organizația le-a comandat pentru anul acesta.

Conform cercetării, interzicerea fumatului în spațiile publice este susținută de 84% dintre respondenți, care se declară, la nivel general, total sau parțial de acord cu această măsură, conform Agerpres.

Interzicerea fumatului în spațiile închise, fapt deja stipulat de legislația în vigoare, se bucură de cea mai mare susținere (cu peste 90% acord total sau parțial) și reprezintă în fapt asumarea la nivel individual a normelor legale.

Peste 80% dintre respondenți susțin, prin acord total sau parțial, interzicerea fumatului în spațiile deschise — locuri de joacă pentru copii, în parcuri, în curțile școlilor și liceelor.

În ceea ce privește interzicerea vânzării produselor din tutun în magazinele aflate la mai puțin de 250 de metri de școli, licee, universități și spitale, se remarcă o atitudine pozitivă din partea respondenților.

Astfel, 78% se declară pentru interzicerea vânzării în apropierea școlilor și liceelor, 69% în apropierea spitalelor și 66% în apropierea universităților, ceea ce denotă o atenție sporită pentru protejarea copiilor și a tinerilor în general, precum și a bolnavilor.

Potrivit studiului, 20% dintre respondenții nefumători sau foști fumători declară că locuiesc împreună cu cineva care fumează în interiorul locuinței, iar 11% sunt expuși la serviciu la fumul de țigară al colegilor mai mult de o oră pe zi.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s