Ion Călinoiu, incompatibil pentru 800 lei

calinoiu1Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, precum și posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații în formă continuată de către Ion Călinoiu, președinte al Consiliului Județean Gorj. Că a primit sau nu bani pentru calitățile deținute, Ion Călinoiu este la fel de vinovat chiar dacă el explică presei altceva.

 Ion Călinoiu  s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de Președinte al Consiliului Județean Gorj, întrucât a deținut, simultan cu funcția de președinte, următoarele calități, contrar prevederilor legale
  
– expert pe termen scurt în cadrul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (C.N.D.I.P.T.), în perioada 01 septembrie – 15 decembrie 2012; 
– expert pe termen scurt – expert comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social / expert consorțiul regional Sud-Vest Oltenia în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în perioada 01 iunie – 31 iulie 2013. 

                Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de […] preşedinte […] al consiliului judeţean este incompatibilă cu: […] orice alte […] activităţi remunerate, în ţară […] cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale”. 

De asemenea, întrucât CĂLINOIU ION nu a menționat în declarațiile de avere depuse la datele de 11 iunie 2013 și 12 iunie 2014 veniturile obținute în baza contractelor încheiate între acesta și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Gorj, au rezultat indicii privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul Penal al României, conform căruia „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, cu aplicarea art. 35*, alin. (1) din Codul Penal al României, conform căruia „Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni”. 

Având în vedere aspectele menționate mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, Județul Gorj, în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul Penal al României, cu aplicarea art. 35*, alin. (1) din Codul Penal al României. 

CĂLINOIU ION a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. 

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”. 

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”. 

 Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

Şeful CJ Gorj spune că a omis să declare banii respectivi, mai ales că nu avea nici o fişă fiscală pentru suma respectivă şi nu îşi dăduse seama că avea mai mulţi bani pe card. „Este vorba despre 800 de lei omişi, nu furaţi. Eu consider că a fost o omisiune de declarare a venitului în 2013, îmi aparţine şi o voi justifica. E vorba de expert pe termen scurt, am primit această sumă pe card, n-am avut nicio fişă fiscală pe care să o depun la sfârşitul anului. E o simplă omisiune, în rest n-am avut nici o activitate ilegală, a fost un pilon de sprijin pentru promovarea şi dezvoltarea învăţământului tehnic. Nu a fost vorba de un ştat de plată, a fost vorba de un proiect de câteva luni de zile, s-au băgat acei 800 de lei, iar eu habar n-am avut, iar la sfârşit de an declaraţia de avere are la bază FFZ-urile pe care le iei de la Finanţe. Nu am avut altceva  decât venitul soţiei şi al meu”, a menţionat Ion Călinoiu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s