Mai mulți primari din Gorj ar trebui să își piardă posturile

victor-geogia-bengesti-ciocadia-xxxPrefectura Gorj ar trebui  să ia o decizie de suspendare din funcții a primarilor care au primit condamări penale. Deși există mai multe  astfel de cazuri în județul Gorj, Intituția Prefectului evită să aplice legea și tergiversează situația acestora motivând că instanțele de judecată nu au trimis hotărârile definitive la Prefectura Gorj pentru a se lua o decizie.

Ca să se spele pe mâini, reprezentanții Prefecturii Gorj susțin că au trimis înștiințări și către Ministerul de Interne, privind situația primarilor, însă nu au primit niciun răspuns. Prefectul Alin Văcaru spune că, imediat ce va primi hotărârile instanțelor, va aplica și legea. De asemenea, acesta afirmă că a solicitat și secretarilor de primării, unde edilii au condamnări penale, o adresă privind situația acestora. „Vedem acum care sunt cu condamnări penale şi dacă sunt definitive. Am făcut cerere la Cazier ca să ne spună dacă au cazier sau nu. În funcţie de răspunsul pe care îl vom primi, vom lua şi decizia. Deocamdată nu putem să ne pronunţăm pentru că unii au condamnări, dar nu sunt definitive sau dacă au, eu nu am cunoştinţă de ele, nu le-am primit. N-am primit aceste hotărâri ale instanţei. În prima fază am făcut câte o adresă la fiecare secretar la primăriei în parte, să ne spună situaţia primarilor”, a opinat  prefectul Văcaru.

Printre primarii care au condamnări penale și riscă suspendarea din funcții se numără Vasile Moșoiu, primarul comunei Drăguțești, Victor Geogia, edilul din Bengești-Ciocadia,  Mihai Troacă de la Padeș, Florin Pavel de la Peștișani, Dănuț Bălu de la Fărcășești ș.a.  Vasile Moşoiu a fost condamnat într-un dosar penal la un an închisoare cu suspendare, hotărârea fiind emisă de Curtea de Apel Craiova. Moşoiu a fost trimis în judecată, în 2013, pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese. Victor Geogia, primarul din Bengeşti-Ciocadia, riscă și el suspendarea din funcţie, întrucât are două condamnări cu suspendare, fiecare de câte şase luni, ultima devenind definitivă în martie 2013. Mihai Troacă, primarul din Padeș, este unul dintre cei mai mediatizaţi primari din Gorj, mai ales din cauza problemelor cu legea. Condamnat într-un dosar pentru evaziune fiscală, acesta a fost implicat și într-un alt scandal, atunci când a agresat un consilier local, dar a fost implicat și în returnări ilegale de TVA. De asemenea, Troacă a mai fost condamnat penal la un an de închisoare cu suspendare pentru conducere în perioada de suspendare a permisului. Cu toate acestea, Prefectura Gorj susține că încă analizează situația edililor și anunță că va lua o decizie cât mai curând.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s