DNA-ul face cărțile, cazul Rarinca rejudecat

RarincaJudecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis cererea prin care DNA a solicitat anularea deciziei definitive de achitare a Marianei Rarinca, dosarul urmând să fie rejudecat din 21 august. Cu o grabă suspectă și cu același judecător recunoscut pentru ”execuțiile” la ordin, Rarinca nu are practic nici o șansă în fața controversatei președinte a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Livia Stanciu.

Potrivit Mediadax, decizia a fost luată de un complet format din Dorel Matei (preşedinte) şi Anamaria Trancă. La termenul de luni al procesului, judecătoarea care a decis achitarea Marianei Rarinca, Risantea Găgescu de la CAB, a solicitat instanţei, printr-o cerere înaintată de avocat, ascultarea ei în cauză, dar solicitarea a fost respinsă pe loc de completul de judecată.

Tot luni, Curtea de Apel Bucureşti le-a audiat atât pe Mariana Rarinca, cât şi pe Livia Stanciu, ambele fiind citate.Mariana Rarinca a declarat că, în opinia sa, decizia luată de judecătoarea Risantea Găgescu este corectă, iar actualul complet de judecată nu ar fi fost legal învestit pentru redeschiderea acestui caz.

La rândul său, Livia Stanciu a declarat în sala de judecată că decizia luată de Risantea Găgescu s-a făcut prin analizarea doar a anumit probe din dosar şi prin ignorarea celorlalte, astfel încât decizia ar fi fost lipsită de imparţialitate.

Totodată, Stanciu a mai arătat că lipsa de imparţialitate a judecătoarei Găgescu rezultă şi din faptul că, în decizia sa privind-o pe Rarinca, ea a desfiinţat decizia TB, dar a scris greşit numărul acesteia şi nu a rectificat nici până în prezent.

Ea a mai precizat că a cerut judecarea în lipsa ei a cazului pentru a nu se interpreta că ar face presiuni asupra judecătorilor.Livia Stanciu a mai spus că solicitarea procurorilor DNA este întemeiată din punct de vedere juridic şi că aceasta ar trebui admisă pentru soluţionarea judiciară corectă a speţei.

„Doamna Stanciu a venit azi să intimideze completul de judecată şi să dea lecţii de drept. Eu consider că, fiind vorba de preşedintele ICCJ, trebuie să fie un proces foarte corect. Eu am avut mare încredere în această persoană şi am lucrat pentru ea”, a declarat Mariana Rarinca jurnaliştilor, la ieşirea de la instanţă, după ce a fost audiată.

Întrebată dacă, în opinia sa, era indicat să îi trimită Liviei Stanciu SMS-urile pe care i le-a transmis, Rarinca a arătat că a avut încredere în aceasta şi că tot ceea ce a făcut a fost să-i indice acesteia ce datorii mai are la ea.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat luni contestaţia în anulare făcut de procurorii DNA împotriva deciziei de achitare a Marianei Rarinca.

Tot luni, CAB a respins cererea de recuzare formulată de Mariana Rarinca împotriva celor doi magistraţi din completul care a analizat contestaţia în anulare a DNA.

În 28 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a decis că este admisibilă în principiu contestaţia în anulare făcută de procurorii DNA în cazul deciziei de achitare a Marianei Rarinca, acuzată de şantajarea Liviei Stanciu.

Judecătoarea Livia Stanciu a susţinut, în iunie anul trecut, că a fost şantajată de Mariana Rarinca, care i-ar fi cerut 20.000 de euro, pentru a nu divulga presei date presupus compromiţătoare despre preşedintele ICCJ şi familia acesteia.

Rarinca a fost arestată preventiv în perioada 10 iunie – 18 decembrie 2014 şi trimisă în judecată în 1 iulie 2014. Ea a fost achitată, pe 21 mai, de Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind definitivă. La judecarea în fond a dosarului, Tribunalul Bucureşti a condamnat-o pe Rarinca la trei ani de închisoare cu suspendare.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut anularea deciziei de achitare, procurorii motivând că judecătoarea Risantea Găgescu, care a făcut parte din completul de judecată, a fost în incompatibilitate.

Judecătoarea Risantea Găgescu şi Damian Dolache au fost în completul de la Curtea de Apel Bucureşti care a decis definitiv, pe 21 mai, achitarea Marianei Rarinca. Judecătoarea Risantea Găgescu a candidat anul trecut pentru un post de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar a fost respinsă de o comisie din care făcea parte şi şefa ICCJ, Livia Stanciu. În cadrul interviului, cele două judecătoare ar fi avut un schimb dur de opinii juridice, după ce Risantea Găgescu ar fi afirmat că nu se oboseşte să facă cercetare judecătorească şi să administreze probe şi mai bine achită un inculpat dacă nu este sută la sută sigură de vinovăţia lui.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s