Ion Călinoiu gata să își piardă mandatul din cauza ANI

ion-calinoiu-11Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj, a pierdut procesul cu ANI. Decizia este definitivă. Ion Călinoiu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, întrucât a a avut simultan şi alte calităţi. Liderul PSD Gorj mai are o șansă într-un proces similar cu termen în 30 septembrie 2015.

Ion Călinoiu a fost expert pe termen scurt în cadrul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (C.N.D.I.P.T.), în perioada 01 septembrie – 15 decembrie 2012; expert pe termen scurt – expert comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social / expert consorţiul regional Sud-Vest Oltenia în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, în perioada 01 iunie – 31 iulie 2013. De asemenea, acesta este acuzat de fals în formă continuată, după ce nu şi-a trecut veniturile în declaraţia de avere.

Curtea de Apel din Craiova decis să respingă cererea de reexaminare depusă de avocaţii lui Ion Călinoiu, iar decizia este definitivă. Pe rolul Curţii de Apel din Craiova mai este însă depusă o solicitare cu acelaşi obiect, cu termen de judecată pe 30 septembrie. De asemenea, Călinoiu este acuzat de fals în formă continuată, pentru că nu şi-a trecut veniturile în declaraţia de avere. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în urma sesizării transmise de ANI. Efectele unei decizii definitive la instanţa de judecată echivalează cu imposibilitatea ca Ion Călinoiu să mai poată candida la o funcţie publică. Potrivit legii, persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s