Laurenţiu Ciurel nu se dă dus din fruntea CEO

 

Ciurel

Cei care credeau că Laurenţiu Ciurel va abandona fără luptă scaunul bănos din fruntea CEO s-au înşelat amarnic, acesta nu îşi dă demisia şi îl lasă pe post de papagal pe noul ministru al Energiei.Dacă va fi demis, Ciurel va pleca acasă cu câteva sute de mii de euro, doar e manager privat cu patalama străină.

Laurențiu Ciurel a declarat vineri seara, la o emisiune la TV Sud, că nu își dă demisia din funcția de director al Complexului Energetic Oltenia. “Ministrul nu mi-a reproșat că aș fi greșit ceva sau că aș fi dus compania într-o zonă de risc, ceva profesional. Reproșul a fost că nu am prieteni și că am supărat foarte tare anumite persoane. (…) Am fost numit în această funcție după o selecție făcută de o firmă germană, selectată de Ministerul Economiei în anul 2011. Singura instituție care mă poate demite este Consiliul de Supraveghere, nu poate nimeni altcineva. Ce am semnat am semnat cu Consiliul de Supraveghere”, a declarat Ciurel. Directorul a mai spus că s-ar da la o parte doar dacă ar vedea că altcineva are un plan mai bun pentru companie, dar nu-l vede.

Precizarea vine în contextul în care noul ministru al Energiei, Victor Vlad Grigorescu, a declarat, joi, că a discutat cu Laurențiu Ciurel și că acesta i-ar fi spus că ia în calcul demisia din fruntea CEO. „Am avut o discuţie cu domnul Laurenţiu Ciurel şi am apreciat deschiderea acestuia de a lua in considerare demisia din funcţia de director general al Complexului Energetic Oltenia, apreciind această decizie ca fiind benefică atât pentru domnia sa, cât şi pentru companie”, a declarat ministrul energiei.

Ciurel susține că demisia sa ar duce la plecarea a încă patru persoane importante din companie și că acest lucru nu ar fi bun nici pentru el, nici pentru companie. El a mai spus că luni, 23 noiembrie, va fi ședință de Consiliu de Supraveghere, dar demiterea sa nu va fi pe ordinea de zi. Și oricum, dacă s-ar lua decizia luni ar mai dura 3 luni până să părăsească societatea, conform contractului de mandat.

Laurențiu Ciurel este judecat într-un dosar de corupție alături de fostul premier, deputatul de Târgu Jiu Victor Ponta, senatorul PSD Dan Șova și directorii din energie Octavian Graure și Dumitru Cristea. Prejudiciul constatat de DNA în acest dosar este de 5,6 milioane de euro. Culmea este că Ciurel conduce o companie pe care este acuzat că a păgubit-o.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s