Dorin Taşcău nu a ratat oportunitatea de a se întoarce în PNL

 

TascauDorin Taşcău, director la Colegiul „Tudor Vladimirescu“, a demisionat din ALDE după ce în partid a fost primit senatorul Dian Popescu. Taşcău a fost în PNL Gorj, de unde spune că a plecat şi din cauza politicii dusă de Dian Popescu, pe atunci lider al partidului. Un profitor al politicii, asociat în multe firme şi cu interese diverse, Taşcău aştepta doar o oportunitate să revină în PNL Gorj.

„În condiţiile în care Dian Popescu a fost primit în ALDE eu vă spun că demisionez din funcţia de prim-vicepreşedinte. Şi de membru. Plec din această formaţiune politică“, a declarat Taşcău la Radio Târgu Jiu.Acesta va reveni în PNL potrivit unor surse autorizate.

Cu trei ani în urmă,  au apărut mai întâi unele speculaţii că Dorin Taşcău ar fi în vizorul procurorilor, pentru comiterea infracţiunii de cămătărie. Speculaţiile au devenit la scurt timp ştire şi presa locală a relatat că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au dispus efectuarea de cercetări în cazul profesorului Dorin Taşcău. Detalii despre fostul inspector general al ISJ Gorj a oferit Doru Şerban (Habitu), care ar fi precizat în declaraţiile sale în faţa anchetatorilor că are cunoştinţă de faptul că şi alte persoane acordă împrumuturi ilegale, indicându-l pe Taşcău şi precizând câteva persoane care ar fi apelat la rezervele băneşti ale acestuia. În mărturisirile sale scrise, Habitu a făcut cunoscute detalii despre procentul dobânzii practicat de către Taşcău şi modul în care erau acordate sumele de bani. Acesta a fost practic momentul în care procurorii au declanşat cercetarea penală, adică strângerea şi administrarea probelor referitoare la existenţa infracţiunii, mai exact, încălcarea legii privind interzicerea activităţii de cămătărie.
După exact cinci luni de la formularea acestor acuze, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj confirmă faptul că nu s-a început încă urmărirea penală în acest caz.

Dorin Taşcău este un om de afaceri potent. Acesta a fost, în vremea guvernării PNL, inspector şcolar general, şi timp de câţiva ani consilier local ales pe listele liberalilor. Taşcău este în prezent director al CN „Tudor Vladimirescu” şi a coordonat în ultimii ani centrul de la Tg. Jiu al Universităţii „Spiru Haret”. Omul de afaceri Dorin Taşcău deţine acţiuni la trei societăţi comerciale, Litomarket SRL, Construvida SRL şi IMT SRL.

La Litomarket, firmă ce deţine târgul Litovoi din partea de sud a oraşului, mai multe spaţii comerciale, precum şi un hotel în acea zonă, Taşcău deţine 5% şi este asociat cu Grigore Cârstea, patronul grupului de firme Eltop-Comtec, medicul Emil Sandu, fostul director al CE Turceni, Dumitru Cristea, omul de afaceri Viorel Petcu şi fostul viceprimar al municipiului, Gabriel Sanda. Firma a generat pierderi, anul trecut.
În societatea comercială Construvida, Taşcău dispune de jumătate din părţile sociale, cealaltă jumătate aparţinând fiului fostului crescător de porci de la Arcani, Gheorghe Stroe. Construvida a derulat mai multe lucrări de anveloparea a blocurilor din Tg-Jiu şi construirea de mansarde şi deşi, potrivit ultimelor date publicate de ANAF, nu are decât un singur angajat, a avut o cifră de afaceri, în 2011, de 766.000 de lei şi un profit de numai 9.000 de lei. Societatea a fost împrumutată în ultimii ani cu peste 455.000 de lei de către Taşcău.

Afaceristul este unic asociat la societatea IMT STL din Runcu, societatea care are ca principal obiect de activitate editarea ziarelor, nu are angajaţi şi a înregistrat pierderi de peste 77.000 de lei anul trecut. Şi pe această firmă Taşcău a împrumutat-o cu 326.000 de lei în cursul anului 2011.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s