Scandal de spionaj la CEO

CiurelPremierul Dacian Cioloş trimite corpul de control la Complextul Energetic Oltenia, după ce în biroul fostului şef al companiei a fost găsită aparatură de spionaj şi de bruiaj, potrivit Antena 3. Doar că reprezentanții CEO nu confirmă relatările presei centrale.

 În biroul fostului director al Complexului Energetic Oltenia a fost descoperită aparatură de spionaj şi de bruiere a telefoanelor mobile. Şeful companiei de stat avea o cameră montată într-un ceas şi conectată la laptop. Și mai grav este că tot echipamentul a fost cumpărat din banii companiei, informează România TV.

O comisie a intrat, ieri, în biroul fostului manager al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Larenţiu Ciurel, care a fost notificat să părăsească încăperea până pe data de 2 februarie.

Printre alte documente, comisia ar fi găsit un aparat de bruiaj, dar şi o cameră video ascunsă într-un ceas, care se conecta la un laptop, scrie Adevărul.

Aparatura ar fi fost achiziţionată din fondurile companiei de stat. Laurenţiu Ciurel a precizat că a primit notificarea, dar nu putut să se prezinte la locul de muncă din cauza unor probleme de sănătate. Şi Biroul fostei şefe de la departamentul Juridic, Laura Manea, a fost verificat, iar unul din sertare a fost spart cu ajutorul unei bormaşini.

Ion Rușeț, una dintre cele trei persoane care au făcut parte din comisia care a deschis biroul lui Laurențiu Ciurel, a susținut joi o declarație de presă la sediul Complexului Energetic Oltenia. Declarația vine ca reacție la faptul că presa a scris că în biroul lui Ciurel a fost găsită tehnică de bruiaj și de înregistrare audio-video. Rușeț a spus că tot ce s-a găsit în biroul lui Ciurel, adică documente și aparatură electronică, a fost pus în două cutii care au fost sigilate și care vor fi inventariate în prezența lui Ciurel. Nu știm acum ce s-a găsit, a fost poziția oficială a companiei, exprimată de Ion Rușeț.

Biroul lui Ciurel a fost deschis miercuri, de o comisie formată din Rușeț, Angheloiu și Podaru, la dispoziția noului director general Laurențiu Ciobotărică.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s