Dan Vâlceanu, gaura din covrigul liberal

barbu-valceanuAfacerile familiei Vâlceanu în minerit au înflorit după ce, în august 2009, a trecut la PDL. Imediat după ieşirea de la guvernare, nici afacerile firmelor deţinute de oamenii de afaceri Eugen şi Dan Vâlceanu nu au mai mers aşa cum şi-ar fi dorit.

Potrivit declaraţiei de avere a consilierului judeţean Dan Vâlceanu, care este şi co-preşedinte al PNL Gorj, ex-preşedinte al Organizaţiei judeţene a PDL Gorj, firma Trefo Fărcăşeşti, unde titular este mama lui Dan Vâlceanu, a încheiat în perioada 2013, cu termen de finalizare 2014, un număr de 16 contracte în minerit, respectiv cu Societatea Complexul Energetic Oltenia. Patru dintre contracte au avut ca termen de finalizare prima parte a 2014, iar restul anul trecut. Valoarea tuturor contractelor de furnizare produse şi prestări servicii a depăşit un milion de euro. Tot potrivit declaraţiei de avere a lui Dan Vâlceanu, completată în iunie 2014, firma consilierului judeţean, respectiv Rominex Mining Rovinari, a obţinut (în 2013) trei contracte de la Complexul Energetic Oltenia pentru furnizare produse şi servicii, valoarea acestora fiind de aproximativ 200.000 de lei. De precizat că Dan Vâlceanu este director economic la Rominex (de unde în 2013 a încasat un salariu anual de peste 20.000 de lei) şi administrator la Rominex, Remont SA Fărcăşeşti şi Rewodase Târgu Jiu. Interesant este că, în momentul de faţă, cele mai sigure şi consistente venituri ale familiei lui Dan Vâlceanu sunt cele obţinute din închirierea unei hale industriale în Timişoara. Potrivit declaraţiei de avere din 2014, chiria încasată pe un an a fost de 251.000 de lei.

Iată ce publică acum marele lider politic pe Facebook:

„Sunt uimit de faptul că PSD îşi face campanie cu nenorocirile lui Ciurel! Din fericire, uimiți sunt şi gorjenii când îi aud! Vă reamintesc 7 „mari realizări” ale acestuia.

În ultima perioadă, tot mai mulți pesedişti le spun oamenilor că acum la CEO se petrec cele mai rele lucruri care s-au întâmplat de când această companie a fost înființată și că acestei companii cât și salariaților le-a fost mult mai bine pe vremea guvernului PSD. Atunci când faci asemenea afirmații trebuie să fii ori pesedist și să crezi că gorjenii sunt proşti, ori trebuie să fii ticălos.
Atât pesediştilor, cât și ticaloşilor le amintesc câteva lucruri despre activitatea managerului privat PSD, Laurențiu Ciurel:
1. A disponibilizat 2000 de angajați, a tăiat mai multe drepturi salariale, a discriminat salariații în funcție de apartenența sindicală, îi amenința public pe cei care protestau că vor fi primii pe lista de disponibilizări și îi jignea spunându-le că sunt chiulangii și bețivi.
2. A realizat transferul de afacere care privea cariera Berbești, fapt care a dus la o pierdere de peste 100 de milioane de lei și a adus în cadrul CEO termocentrala Brăila, fapt care a costat compania incă 50 de milioane de lei.
3. A creat un sistem ticălos de afaceri, ai căror beneficiari erau directori din CEO și firme de casă ale PSD.
4. A încheiat vestitul contract cu sârbii, prin intermediul unor interlopi constănțeni, contract păgubos pentru companie, care a ajuns sa fie trimis de minister la DIICOT și DNA.
5. A politizat excesiv funcțiile de conducere din companie, numind directori și șefi de cariere PSD-isti. Mulți dintre ei s-au dovedit a fi doar nulități PSD: Daniel Antonie, Nicolae Cilibiu, Ion Ruşeț, David sau Horhoianu.
6. A transformat Minprest în poligonul de încercare al unor tinere talente din PSD, mari amatoare de Duster și tablete, cum ar fi Gabriel Giorgi, Alin Văcaru sau Adrian Tudor, prin aceștia, angajând în integralitate listele primarilor PSD.
7. A condus CEO spre un dezastru concretizat în pierderi de 16.000 miliarde lei vechi și a fost primul director din istoria mineritului și energiei din Gorj care a pronunțat cuvântul INSOLVENȚĂ.
Aş mai putea aminti şi alte ” mari realizari ” manageriale ale managerului PSD, dar nu cred că ar bucura pe nimeni în afara de ticăloși și pesedisti.
Nici în acest moment vremurile nu sunt cu mult mai bune pentru Complexul Energetic Oltenia. Pesediştii sunt în continuare pe funcții și fac tot ce făceau și pe vremea lui Ciurel, numai ca acum pe pesedistul care execută ordinele lui Cârciumaru și Călinoiu îl cheamă Ciobotarică. În plus, noul manager al PSD, și-a adus o garnitura noua de directori la fel de incompetenți și pare să aibă și mai mulți șefi, pe care trebuie să-i mulțumească.
În concluzie, le spun ticăloșilor și pesediştilor doar atât : ne-am săturat de prosteală și minciuni! Singurul lucru bun pe care ați putea să-l faceți, ar fi să-i luați pe Ciurel, Ciobotarică și directorii lor și să-i numiți directori la PSD.”

Laurenţiu Ciubotărică face „jocul” echipelor bucureştene în Play-off

 

PandÎn momentul când echipa Pandurii se află în faţa unei performanţe unice, managerul interimar de Bucureşti de la CEO a tăiat finanţarea. Cu cine ţine Ciubotărică, Steaua sau Dinamo?

Toţi jucătorii de la Pandurii vor deveni în câteva zile liberi de contract. Clubul nu le-a mai plătit salariile de trei luni şi nici nu sunt semne că vor fi bani până în iunie. Antrenorul Edi Iordănescu spune că se pierde astfel un patrimoniu important al clubului.

Antrenorul Edi Iordănescu spune că a ajuns să inventeze poveşti pentru jucători, în timp ce oamenii care ar trebui să aducă bani la echipă nu sunt interesaţi. Acesta cere să se găsească măcar o variantă de luat bani cu împrumut.

Jucătorul Dan Nistor a confirmat faptul că săptămâna viitoare aproape toţi jucătorii vor depune memorii la Liga Profesionistă de Fotbal pentru a deveni liberi de contract.

Masonul Săvoiu faţă cu securistul Robert Turcescu

Constantin-Bartolomeu-Savoiu-2Sătul de repetatele atacuri din partea lui Robert Turcescu, generalul Bartolomeu Săvoiu a anunţat că îl dă în judecată:

„Tovarasul” Robert Turcescu, un jalnic mascarici mincinos

Un veritabil mascarici maniaco-depresiv, asa-zis jurnalist, bântuind fara finalitate de un numar de ani mass-media româneasca,  a carui prostie nu este egalata decât de vanitatea sa bolnavicioasa, “tovarasul” Robert Turcescu continua sa-si deverseze elucubratiile infame în mediul virtual, instructat fiind în mod expres în acest sens.

Dupa ce anul trecut a stupefiat opinia publica cu scene grotesti ale unei dezvaluiri publice despre o pretinsa functie detinuta, aceea de “ofiter acoperit”, exhibând un livret militar (în conditiile în care “vajnicul” colonel nu a facut nici macar o zi de serviciu militar, ca si cum un ofiter acoperit ar avea livrete militare), continuând cu scenele penibile, “psiho-dramatice” ale omului biruit de remuscari, “tovarasul” Turcescu, “luceafarul” presei românesti, continua sa-si deverseze excesul de venin in mod esentialmente nefondat, dovedind ca nu este altceva decât o biata marioneta.

Fidel vechii traditii a spionilor KGB-isti, acest jalnic personaj îmi aduce acuzatii lipsite de fundament, atât în plan teoretic cât si practic. Daca as accepta sa intru în jocul acestui iresponsabil, ar fi trebuit demult sa dezvalui opiniei publice ca stiu din surse sigure ca „este canibal si dupa ce îsi manânca partial victimele, le îngroapa în Padurea Baneasa”, dar bineînteles nu pot sa ma cobor la abjectiile unui obscur personaj lipsit atât de scrupule cât si de orice urma a deontologiei profesionale.

Acestui individ, KGB-ist (care se pare ca este destul de bine antrenat în metehnele raului), îi ofer urmatorul rationament de viata, faptic, asupra caruia îl invit sa reflecteze (în limita posibilitatilor, evident): tatal meu, Filip Savoiu, veteran pe Frontul de Est între anii 1940-1942, fost înalt functionar, a fost arestat în 1948 sub acuzatia de spionaj în favoarea americanilor, torturat moral si distrus fizic de NKVD si Siguranta româneasca si urmarit cu D.U.I. (Dosar de Urmarire Informativa) dupa eliberare si pâna la decesul din anul 1962. Eu însumi, Bartolomeu Constantin Savoiu, sprijinit pentru a emigra, în 1970, de catre autoritatile franceze si Presedintele Pompidou, am combatut regimul comunist în toti anii mei de sedere în Occident, (fiind decorat cu cele mai înalte distinctii franceze si straine de Presedintii Mitterrand, Chirac si Iliescu, promovat general în retragere de catre Presedintele Basescu pentru servicii aduse peste hotare României democratice, dupa Revolutie, înnobilat ca Arhonte al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopole si decorat cu Marea Cruce a Sfântului Andrei de catre liderul spiritual a 320 de milioane de ortodocsi, Sanctitatea Sa, Bartolomeu I), având D.U.I. (Dosar de Urmarire Informativa) de la sinistra Securitate pâna în decembrie 1989. Certificatele eliberate de catre C.N.S.A.S. (Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii) atesta ca am fost, atât eu cât si tatal meu, obiective urmarite de catre Securitate, fiind considerati  dusmani ai regimului comunist.

Fata de toate cele mai sus mentionate, informez opinia publica asupra faptului ca urmeaza a-l actiona în justitie pe acest personaj infam, “tovarasul” Robert Turcescu, care, depasind cu mult barierele deontologiei profesionale, si-a facut o meserie din a împrosca cu noroi exact personalitatile de seama ale tarii noastre, actionând la comanda persoanelor care nu reprezinta decât  dusmani ai statului de drept si, în mod implicit, ai României.

 

General (ret) Bartolomeu Constantin SAVOIU

Consilier în Relatii Economice Internationale

Cavaler al Ordinului National al Legiunii de Onoare (Fr)

Cavaler al Ordinului National de Merit (Fr)

Marea Cruce a Sf. Andrei (Patriarhia Ecumenica)

Marea Cruce a Ordinului Sf. Ioan din Ierusalim (Or. Malta)

Ofiter al Ordinului Meritului Cultural (Ro)

Reorganizarea CEO în linie dreaptă

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După ce s-au vehiculat mai multe variante, inclusiv mutarea sediului CEO la Bucureşti, echipa lui Laurenţiu Ciubotărică a pus la punct un plan care schimbă din temelii compania. De menţionat că „cozile de topor”(sic!) Mitrescu şi M        , merg pe varianta revenirii la cele trei complexe energetice şi a fostei SNLO.

 

Potrivit celor anunţate de CEO, se închide Sucursala Divizia Minieră Tg. Jiu cu sediul în Târgu Jiu, str. Tudor Vladimirescu, Nr.1-15, judeţ Gorj, atât ca fond de comerţ, cât şi ca punct de lucru al societăţii; Sucursala Electrocentrale Craiova, cu sediul în Craiova, str. Unirii, nr.147, judeţ Dolj, atât ca fond de comerţ, cât şi ca punct de lucru al societăţii; Se închide Unitatea Minieră de Carieră Berbeşti – Punct de lucru Sector Berbeşti Vest, cu sediul în oraş Berbeşti, str. Principală, nr.l, judeţ Vâlcea; Unitatea Minieră de Carieră Berbeşti – Punct de lucru Sector Panga, cu sediul in oraş Berbeşti, str. Principală, nr.l, judeţ Vâlcea; Unitatea Minieră de Carieră Roşia, cu sediul în oraş Rovinari, str. Constructorilor, nr.9, judeţ Gorj; Unitatea Minieră de Carieră Berbeşti, cu sediul în oraş Berbeşti, judeţ Vâlcea; Punct de lucru – Sector Alunu, cu sediul în sat Alunu, comuna Alunu, judeţ Vâlcea; punctul de lucru Exploatarea Livrări CFU Motru „punct de lucru livrări Alunu”, cu sediul in oraş Berbeşti, str.Principală, nr. 1, judeţ Vâlcea.

În urma reorganizării, apar:

 A. SUCURSALE/SUBUNITĂŢI

1. SUCURSALA ELECTROCENTRALE CRAIOVA II
Sediul: Craiova, Str. Bariera Vâlcii, Nr.l95, Judeţul Dolj, România
2. SUCURSALA ELECTROCENTRALE CHISCANI
Sediul: Sat Chiscani, Comuna Chiscani^ Str. Principală, Nr.317, Judeţul Brăila, România
3. SUCURSALA ELECTROCENTRALE IŞALNIŢA
Sediul: Sat Işalniţa, Comuna Işalniţa, Str. Mihai Viteazul, Nr.l01, Judeţul Dolj, România
4. SUCURSALA ELECTROCENTRALE ROVINARI
Sediul: Rovinari, Str. Energeticianului, Nr.25, Judeţul Gorj’, România
5. SUCURSALA ELECTROCENTRALE TURCENI Sediul: Turceni, Str. Uzinei, Nr.l, Judeţul Gorj, România
6. SUCURSALA MINIERĂ MOTRU-JILŢ
Sediul: Motru, Str. Calea Severinului, Nr.l9, Judeţul Gorj, România
7.SUCURSALA MINIERĂROŞIA-ROVINARI
Sediul: Rovinari, Str. Constructorilor, Nr.9, Judeţul Gorj, România

B. SEDII SECUNDARE/PUNCTE DE LUCRU

1. Punct de lucru „Divizia Minieră”, cu sediul în Târgu Jiu, Str. Tudor Vladimirescu, Nr.1-15, Judeţul Gorj, România
2. Punct de lucru, cu sediul în Târgu Jiu, Bulevardul Republicii, Bloc 22, Judeţul Gorj, România
Punct de lucru, cu sediul în Târgu Jiu, Str. Lt. Col Dumitru Petrescu, Nr.l7, Judeţul Gorj
3. Punct de lucru Chiscani, cu sediul în Comuna Chiscani, Str. Principală, Nr.317, Judeţul Brăila, România
4. Punct de lucru, cu sediul în Craiova, Str. Unirii, Nr.l47, Judeţul Dolj, România
5. CARIERA ROVINARI, cu sediul în Rovinari, Judeţul Gorj, România
6. CARIERA PINOASA, cu sediul în Comuna Fărcăşeşti, Judeţul Gorj, România
7. CARIERA TISMANA, cu sediul în Comuna Câlnic, Judeţul Gorj, România
8. CARIERA ROŞIA, cu sediul în Comuna Fărcăşeşti, Judeţul Gorj, România
9. CARIERA PEŞTEANA, cu sediul în Comuna Urdari, Judeţul Gorj, România
10. Punct de lucru Peşteana Sud, cu sediul în Comuna Urdari, Judeţul Gorj, România
11. Punct de lucru Peşteana Nord, cu sediul în Comuna Bâlteni, Judeţul Gorj, România
12. CARIERA LUP O AIA, cu sediul în Comuna Cătunele, Judeţul Gorj, România
13. CARIERA ROŞIUŢA, cu sediul în Sat Roşiuţa, Municipiul Motru, Judeţul Gorj, România
14. CARIERA HUSNICIOARA, cu sediul în Sat Valea Copcii, Comuna Şimian, Judeţul Mehedinţi, România
15. CARIERA JILŢ NORD, cu sediul în Comuna Mătăsari, Judeţul Gorj, România
16. CARIERA JILŢ SUD, cu sediul în Comuna Mătăsari, Judeţul Gorj, România
17. Punct de lucru Staţia de Apă Godineşti, cu sediul în Comuna Godineşti, Judeţul Gorj, România
18. Unitatea de Producţie Reparaţii Utilaj Minier, cu sediul în Rovinari, Str. Energeticianului, Nr.25 B, Judeţul Gorj, România
19. Punct de lucru, cu sediul în Bucureşti, Sectorul 2, Str. Badea Cârţan, Nr.24, România
20. EXPLOATARE LIVRĂRI CFU MOTRU „Punct de lucru Livrări CFU Rovinari”, cu sediul în Rovinari, Judeţul Gorj, România
21. EXPLOATARE LIVRĂRI CFU MOTRU „Punct de lucru Livrări CFU Jilţ”, cu sediul în Comuna Dragoteşti, Judeţul Gorj, România
22. EXPLOATARE LIVRĂRI CFU, cu sediul în Municipiul Motru, Str. Ceferistului, Nr.12, Judeţul Gorj, România.

Ciprian Florescu înscăunat la Consiliul Judeţean Gorj

FlorescuConsiliul Judeţean Gorj are un nou preşedinte. Ciprian Florescu va fi şeful judeţului până la alegerile din 5 iunie. Postul a fost vacantat după ce mandatul lui Ion Călinoiu a fost încetat vineri prin ordin al prefectului. Florescu a avut şi un contracandidat, pe liberalul Victor Banţa, dar acesta nu a obţinut suficiente voturi.

Ciprian Florescu a fost propunerea PSD pentru postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj. Liberalii l-au propus pe Victor Banţa. Ciprian Florescu a fost declarat câştigător, cu 21 de voturi din cele 31 valabil exprimate. Banţa a primit 10 doar voturi.

Liberalii au avut nemulţumiri în ceea ce priveşte componenţa comisiei de validare, precum şi cu privire la faptul că buletinele de vot nu au fost ştampilate. Voturile au fost numărate însă în faţa camerelor de luat vederi, pentru a înlătura orice suspiciune.

Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi al PSD Gorj, a devent preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, în locul lui Ion Călinoiu, care a fost revocat din funcţie prin Ordin al Prefectului, pe motive de incompatibilitate. Noul preşedinte al Consiliului Judeţean a depus jurământul, dar a declarat că nu va ocupa biroul lăsat gol de Ion Călinoiu şi că va păstra aparatul de consilieri al acestuia.  Consilierul judeţean PSD, Gheorghe Milosteanu, l-a propus pe Ciprian Florescu pentru funcţia de preşedinte.

Noul preşedintel al Consiliului Judeţean Gorj a fost redactor şef la TV Târgu Jiu şi a lucrat, ulterior, la Radio Târgu Jiu. Acesta a colaborat o perioadă scurtă cu Antena 1.

Poliţiştii gorjeni percheziţii în trei judeţe şi Bucureşti

MascatiPoliţiştii specializaţi în investigarea infracţiunilor economice efectuează în această dimineaţă, 17 percheziţii, la persoane care ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 3.300.000 de lei, prin evaziune fiscală.

 Miercuri, 23 martie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, efectuează 17 percheziţii, într-o cauză penală, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane din judeţele Gorj, Dâmboviţa, Sibiu şi municipiul Bucureşti, bănuite de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010 – 2014, cei în cauză ar fi înregistrat în evidenţele fiscale ale societăţilor comerciale cheltuieli fictive, sustrăgându-se de la plata impozitelor datorate bugetului consolidat al statutului.

Prejudiciul creat prin desfăşurarea acestei activităţi infracţionale este de aproximativ 3.300.000 de lei.

15 persoane vor fi conduse pentru audieri la sediile inspectoratelor de poliţie din judeţele vizate.

Aceste activităţi sunt efectuate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie din Dâmboviţa şi Sibiu, ai S.I.A.S. Bucureşti şi al Jandarmeriei.

Viceprimarul Adrian Tudor, „tun” cu sabia lui Tudor?

sabie-tudor-vladimirescuViceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor, pare să fi pus la punct o interesantă inginerie financiară prin care „să mănânce şi gura lui ceva”. Folosindu-se de complicitatea Muzeului Judeţean şi de finanţarea Primăriei Târgu-Jiu, Tudor jr. aduce sabia la Târgu-Jiu dar ia bani de intrare  care se împart cumva şi cuiva.

 

O expoziţie inedită va avea loc la Târgu-Jiu în săptămâna în care va fi desfăşurata „Şcoala Altfel”. Sabia lui Tudor Vladimirescu, obiect istoric ce aparţine Muzeului Naţional, va fi adusă şi expusă la Târgu-Jiu, după 195 de ani de când a fost mutată din Gorj. Autorităţile poartă în această perioadă o campanie de promovare a expoziţiei astfel încât să atragă cât mai mulţi vizitatori din Oltenia şi nu numai.
Obiectul de o mare semnificaţie istorică va fi expus la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” în perioada 18 – 24 Aprilie, când are loc şi săptămâna sub genericul „Şcoala Altfel”. „După 195 de ani, într-o expoziţie inedită, se va întoarce acasă sabia lui Tudor Vladimirescu. Este o piesă de tezaur, deţinută de Muzeul Naţional de Istorie al României şi implică anumite condiţii de deplasare. Obiectul va fi însoţit de pază asigurată de Jandarmeria Română”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul Municipiului Târgu-Jiu. Obiectul istoric va fi adus de la Muzeul Naţional şi va fi expus la Târgu-Jiu doar în perioada menţionată. Autorităţile locale au demarat o campanie de promovare a expoziţiei în Gorj şi în judeţele învecinate. „Prin realizarea de materiale promoţionale dar şi a unui ghid de excursie, toate materialele vor fi expediate unităţilor de învăţământ din Oltenia dar şi judeţe anexe pentru a promova expoziţia şi obiectivele turiştice de la noi”, a mai precizat viceprimarul Municipiului Târgu-Jiu. Expoziţia va fi una cu bilet iar vizitatorii vor putea admira şi celelalte exponate ale Muzeului Judeţean. Evenimentul va marca 610 ani de la atestarea Municipiului Târgu-Jiu. Aici sunt şi problemele, vizitatorii vor achita 1,5 lei intrarea în Muzeu şi 5 lei intrarea în sala cu sabia, sumele din biletul special încă nu s-a anunţat public unde vor ajunge.

Prefectul de Gorj acuzat de abuz în funcție

PrefectGheorghe Paraschivu, prefectul liberal al județului Gorj, s-a ales cu o plângere penală după ce l-a revocat din funcție pe Ion Călinoiu la cererea…liberalilor. Deși ar fi vrut luni să revină asupra ordinului care l-a dat în baza unei adrese ANI care spunea altceva, Gheorghe Paraschivu a realizat că putea avea alte probleme de legalitate, Ordinul Prefectului poate fi anulat doar de instanță.

 

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj i-a cerut prefectului să-şi revoce ordinul prin care i-a încetat mandatul, după de Agenţia Naţională pentru Integritate s-a pronunţat în favoarea lui Ion Călinoiu. Prefectul Paraschivu a transmis însă că nu are bază legală şi că Ion Călinoiu îşi poate recăpăta mandatul doar în instanţă.

Prefectul Gheorghe Paraschivu menţine ordinul prin care i-a încetat mandatul de preşedinte lui Ion Călinoiu. Asta după ce juriştii prefecturii au analizat adresa ANI. „Având în vedere cererea Domnului Ion Călinoiu, prin care s-a solicitat revocarea Ordinului Prefectului numărul 108 din 17.03.2016, adresată Instituţiei Prefectului – Judeţul Gorj, ca urmare a adresei Agenţiei Naţionale de Integritate din data de 18.03.2016, Serviciul verificare a legalităţii actelor, aplicarea legilor cu caracter reparatoriu şi contencios administrativ a întocmit referatul numărul 4301 din data 21.03.2016, prin care se arată că nu au fost identificate motive legale care să justifice revocarea Ordinului Prefectului, instanţa de judecată competentă fiind singura în măsură să se pronunţe asupra legalităţii acestuia”, arată un comunicat al Prefecturii.
Încă dinainte de a afla că ordinul se menţine, Ion Călinoiu se gândea să-l atace în instanţă. „Răspunsul ANI, care este foarte clar, mă face să fiu şi mai mult sigur că ordinul de suspendare trebuie revocat şi aştept revocarea acestuia. Revocarea se va face fie pe calea instanţei, fie din propria iniţiativă. Până nu se pronunţă o hotărâre judecătorească, prin care raportul să devină definitiv şi să se adeverească incompatibilitatea, nu am nici o problemă. Eu merg în continuare pe prezumţia de nevinovăţie şi o voi demonstra şi în instanţă”, a declarat Călinoiu. Deşi se considera neîndreptăţit şi acuza Instituţia Prefectului în legătură cu nedreptatea care i s-a făcut, Ion Călinoiu spune că nu-l va informa pe premierul Cioloş în legătură cu acest aspect. „Nu am scris nimic despre nimeni, nici un rând. Nu voi scrie nici de această dată. A fost vorba de o interpretare care s-a dat pe o speţă juridică, o interpretare nefericită”, a precizat Călinoiu.

Ion Călinoiu trimis în judecată pentru nedeclararea a 1400 lei

calinoiu1Ion Călinoiu, președintele revocat al Consiliului Județean Gorj, a fost trimis în judecată, la începutul acestei luni, pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații. Știrea a fost dată la presă abia marți după ce prefectul de Gorj a refuzat să revină asupra ordinului de revocare.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu au finalizat cercetările și au emis actul de inculpare în ceea ce-l privește pe Ion Călinoiu, după ce au fost sesizați de către ANI, în luna iunie a anului trecut,întrucât acesta nu a menţionat, în declaraţiile de avere depuse în 11 iunie 2013 şi 12 iunie 2014, veniturile obţinute în baza contractelor încheiate cu Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic şi, respectiv, cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, existând indicii, la acea dată, privind săvârşirea de către preşedintele CJ Gorj a infracţiunii de fals în declaraţii.

Dosarul în care este judecat Călinoiu se află pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu și nu a primit încă termen, fiind în faza prealabilă judecății.

Salariații din ROMGAZ nu vor să aibă soarta celor din Complexul Energetic Oltenia

RomgazSituația economică a uneia dintre cele mai mari companii de stat, ROMGAZ, se deteriorează pe zi ce trece, angajații fiind tot mai activi în a cere intervenția organelor statului pentru a curma situații absolut revoltătoare. Asociația Salariaților Responsabili din Romgaz  semnalează modul în care sunt vândute gazele naturale de către Romgaz către companii private precum E-On și GDF(Engie). Salariații de la Mediaș spun ”Cu teamă  privim că azi, la Complexul Energetic Oltenia se vorbeste despre disponibilizări. Mâine poate poate fi ROMGAZ in locul CEO.”

 

Dumitru Glăman

 

Ca la orice companie de stat care face bani frumoși, s-au găsit și cei care să sifoneze aceste sume și să lase statul cu ”praful de pe tobă”. Cam așa se întâmplă lucrurile și la ROMGAZ, firmă care-potrivit propriilor salariați-înregistrează pierderi tot mai mari pe relațiile comerciale cu Electrocentrale București și Electrocentrale Galați. Să nu credeți că cei din companiile private, beneficiarii principali ai Romgaz sunt  E.ON și Engie, nu profită de aceste relații economice privilegiate, în stilul românesc compania de stat se duce spre faliment iar privatul prosperă. Nu doar că salariații realizează imensul pericol pentru companie dar încearcă să preîntâmpine jaful din Romgaz.

 

Armaghedon-ul de la gaze

 

Sub forma unui Armaghedon, am primit la redacție un material absolut incendiar. Iată ce spun semnatarii, angajații din Asociația Salariaților Responsabili din Romgaz, în memoriul trimis presei:

” Din datele identificate, managementul Romgaz este în slujba EON si GDF Suez, politica comercială fiind concepută  de către aceștia si aprobată  de Consiliul de Administratie pentru a asigura celor doua companii EON si GDF cantitatile de gaze naturale la preturile convenabile acestora. Colegii de la vanzari gaze semneaza contracte dictate de trioul Metea, Cindrea si Ciolpan, fiindu-le teamă  de eventuale controale pe comercializare pentru ca nu pot justifica cum au fost negociate preturile si cum au fost stabilite acestea in relatiile de comercializare cu GDF si EON. Politica comercială  a Romgaz asigură  EON si GDF Suez posibilitatea ca aceste companii să  facă   jocurile pe piata gazelor naturale din România. Managementul ROMGAZ a dispus, in ultimii 3 ani, vanzarea unei cantitati de peste 63% din total vandute de catre Romgaz doar catre EON si GDF la prețuri care au permis EON si GDF să  facă profit pe seama Romgaz, lipsind compania de profituri importante.  Solicităm Consiliului de Administrație să facă  publice motivele pentru care au girat trioul Metea, Cindrea si Ciolpan în favoarea EON si GDF si de ce nu au luat măsuri care să oprească înțelegerile din piață. DNA trebuie să ne arate dacă acest trio sau alte persoane din Romgaz SA si-au umflat buzunarele cu sume imporante, necuvenite si ilegale, de la EON si GDF Suez pentru asigurarea intereselor acestor companii.”

Trioul de conducere care se pare că se face vinovat de toate relele este alcătuit din Marius Virgil Metea, directorul general ROMGAZ, Codrin Cindrea, director adjunct și Vasile Ciolpan, director comercializare. Cea mai relevantă informație, care cu siguranță naște suspiciuni, este că directorul Metea a fost anterior director al E.ON Energie România SA, Târgu-Mureș. Cu siguranță că la Târgu-Mureș putem vorbi de o frăție penală dacă ne gândin la faptul că din aceeași structură fac parte și șefii Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz – Avram Pantelimon, directorul sucursalei, Ştefan Ioan, directorul tehnic, Mincan Emil Valentin, şeful Secţiei de Producţie şi Olaru Ioan Tiberiu, şeful Serviciului Proiectare, săltați cu vreo lună în urmă de DNA pentru alte fapte grave.

Continuând lectura celor puse pe hârtie de salariați, aflăm  lucruri și mai grave în această speță, proceduri care favorizează interese private: ” De ce nu a avut Romgaz SA o procedurã transparenta de publicare a contractelor incheiate în baza ordinului ANRE numarul 161 din 2014, astfel incat sa se poata face distintinctie intre ce a fost furnizat la pret aferent sectorului reglementat pentru GDF si EON pe categorii de destinatie: casnici, producatori de energie termica doar pentru cantitatea necesara la producerea energiei termice destinata populatiei si pentru piata libera, se întreabă pe drept cuvânt salariații? Raspunsul este simplu. Tocmai pentru a face jocurile EON si GDF ca acestea sa vanda pe piata libera cantități de gaze naturale cumpărate la preț mic de la Romgaz SA, gaze naturale cumpărate pentru casnici si pentru producatori de energie pentru producerea energiei termice destinata populatiei. De ce nu au luat masuri cand au aflat ca EON si GDF cumpără gaze la pret mic si vand la pret mare. Colegii de la Departamentul de Vanzare spun ca trioul Metea, Cindrea si Ciolpan au știut de faptul ca EON si GDF cumpără mai mult decât era prevăzut pentru aceste două societăti în considerarea pietei reglementate compusa din casnici si producatori de energie termica doar pentru cantitatea necesara la producerea energiei termice destinată  populatiei. Cu toate ca trioul Metea, Cindrea si Ciolpan au stiut aceste lucruri, mai ales Metea care vine tocmai de la EON, au continuat sa favorizeze EON si GDF pentru achizitia de gaze naturale la pret mic peste ceea ce se cuvenea. În piata se vorbeste ca ANRE a atras atentia acestui trio ca furnizeaza mai mult decât trebuie  pe piata reglementata, inclusiv catre EON si GDF, deci la pret mic, dar cu toate acestea nu au luat nicio măsură.”

Sunt întrebări absolut firești care se cuvine să fie puse. Bunăoară,  ”de ce nu a reacționat oficial ANRE. Atâta timp cât Romgaz nu a putut exclude posibilitatea ca EON si GDF să cumpere gaze naturale achiziționate la pret mic pentru piata reglementata si sa le comercializeze  pe piata libera, concurentiala, iar trioul Metea, Cindrea si Ciolpan stiau acest aspect, in cazul in care o astfel de situatie s-a realizat, ne aflam in prezenta unor profituri dobandite de cãtre EON si GDF in mod nejustificat si ilicit, respectiv prejudierea producătorilor prin ascunderea si denaturarea destinatiei cantitatilor de gaze naturale achiziționate pentru acoperirea consumului casnicilor și producătorilor de energie termică doar pentru cantitățile necesare la producerea energiei termice destinate consumului populatiei. De ce președintele Havrileț a păstorit, alaturi de Metea, o astfel de practică.” Suntem în fața unor întrebări la care autoritățile statului vor trebui să răspundă mai ales în această perioadă când corupția dă ultimele tunuri în fața ofensivei oamenilor legii.

 

 

 

 

 

Prefectul de Gorj trebuie să demisioneze după abuzul în cazul Călinoiu

gheorghe-paraschivu-2Deşi nimeni nu i-a cerut-o oficial, prefectul de Gorj Gheorghe Paraschivu ar trebui să demisioneze după gafa imensă a suspendării lui Ion Călinoiu. Bazându-se pe un jurist şantajabil-Liviu Diaconescu-şi cu dorinţa de a face pe plac liberalilor care au cerut la Târgu-Jiu demiterea lui Călinoiu, prefectul s-a acoperit de ridicol.

Ion Călinoiu are şanse să redevină preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj dacă prefectul Gheorghe Paraschivu va reveni asupra ordinului 108/17.03.2016. Dacă nu o va face, Paraschivu poate fi acuzat de abuz în serviciu deoarece demersul său s-a bazat pe un document care nu este definitiv.

Călinoiu revine!

 

„Solicit public Prefectului Gheorghe Paraschivu revocarea Ordinului nr. 108 emis în data de 17.03.2016”, scrie Ion Călinoiu într-o informare de presă, la care a ataşat punctul de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Integritate. ANI nu împărtăşeşte punctul de vedere al lui Liviu Diaconescu, şeful serviciului Legalitate din Instituţia Prefectului Gorj, care a propus revocarea lui Ion Călinoiu, revocare dispusă joi de prefect.

ANI a formulat un răspuns încă din 11 martie, dar l-a comunicat prefecturii Gorj pe 18 martie, a doua zi după revocarea lui Călinoiu. Răspunsul are şase pagini. „Am luat act de punctul de vedere exprimat de domnul Liviu Diaconescu (…) punct de vedere pe care nu-l împărtăşim”, scrie ANI.

Cei mai supăraţi de această situaţie trebuie să fie liberalii gorjeni, înlăturarea lui Ion Călinoiu prin asemenea tertipuri sporesc de regulă sprijinul popular. „Victima” Ion Călinoiu se va vinde foarte bine în comparaţie cu prea ştersul Dan Vâlceanu, acuzat de afaceri în minerit. Dacă se va reveni asupra ordinului, Ion Călinoiu va rămâne la Consiliul Judeţean dar cu o poziţie tot mai şubredă în PSD Gorj.

Pentru a se vedea ce politicieni „competenţi” are Gorjul, Dan Vâlceanu a postat pe Facebook la ora când a aflat că preşedintele Consiliului Judeţean Gorj poate reveni: „Ion Calinoiu şi-a pierdut mințile, o dată cu funcția.

Declarație halucinantă a fostului preşedinte al CJ Gorj despre şeful juriştilor din Prefectura Gorj. Disperat, îl ceartă pe Liviu Diaconescu pentru că şi-a făcut datoria.

Ion Călinoiu: „Omul ăsta, Liviu Diaconescu, nu face decât jocuri mizerabile şi A INSISTAT, după cum ați văzut, cu adrese pentru a se lămuri dacă trebuie să emită, să realizeze, un raport prin care prefectul să emită ordin. A dat adresă la MAI, a dat la ANI, au apărut aceste adrese, a cautat nod în papură la fiecare adresă”.

Ce a făcut Prefectura Gorj, adică insistența cu care a cerut adrese de la instituțiile statului, a făcut pentru a arăta că a luat decizia corectă. Lucrurile erau oricum evidente, cum că Ion Călinoiu trebuia suspendat, dar pentru că au fost cerute lămuriri în plus l-a deranjat pe Călinoiu. Un asemenea mod de gândire poate să aiba numai un PSD-ist care îşi pierde mințile pentru că rămâne fără funcție.

Să vedem ce o să facă Ion Călinoiu când o sa vadă şi hârtia de la ANI care îi dă dreptate Instituției Prefectului, în privința deciziei de încetare a mandatului.

Acum înteleg de ce baronul este speriat de sintagma ” LEGE ŞI LOCURI DE MUNCĂ”.”

Vicele de la Bălești a căzut la o zi după nașul Ion Călinoiu

StoloAșa cum anunța ASALT în cursul zilei de ieri, 17 martie a.c., Cătălin Stolojanu a fost declarat incompatibil de ANI. Agenţia Naţională de Integritate a declarat astăzi incompatibili 24 de foşti şi actuali aleşi locali, printre care se află şi Cătălin Stolojanu, viceprimarul din Băleşti.

„S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 aprilie – 15 iulie 2013, întrucât, a deținut simultan funcțiile de consilier local si administrator al S.C. UTIL LOCAL S.R.L., societate comercialã al cãrui asociat unic este Consiliul Local Bãlești și aflatã sub autoritatea Consiliul Local Bãlești, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea 161/2003”, este comunicatul ANI.

Potrivit surselor noastre, Cătălin Stolojanu are și alte motive de incompatibilitate pe care le-ați putut citi în paginile noastre.

 

Domnia lui Ion Călinoiu în Gorj s-a terminat

elena-udrea-ion-calinoiuIon Călinoiu nu mai este preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Prefectul Geo Paraschivu a confirmat într-o declaraţie de presă că a semnat încetarea mandatului.Liberalul Paraschivu şi-a îndeplinit obiectivul trasat de şefi, înlăturarea lui Ion Călinoiu, contracandidaţii săi Cristi Rujan şi Horaţiu Gorun fiind nesiguri din acest punct de vedere.

 

Ion Călinoiu a fost găsit incompatibil vara trecută, pentru a încasat 800 şi 600 de lei pe un proiect european, fără să-i declare şi fără să aibă dreptul la acel tip de venituri. Raportul ANI a fost contestat de Călinoiu, dar acesta nu a timbrat acţiunea şi a pierdut procesul, decizia instanţei rămânând definitivă în septembrie. Astăzi, la şase luni de la decizia instanţei, era ultima zi în care putea fi încetat mandatul, deoarece faptele se prescriau.

Prefectul Gheorghe Paraschivu, care a fost numit acum câteva săptămâni, susţine că a analizat situaţia lui Călinoiu încă din prima zi de mandat şi că pentru el este foarte clar că trebuia încetat mandatul.Ce nu spune prefectul, de aceea a fost urgentată înlocuirea lui Alin Văcaru cu un liberal, pentru decapitarea lui Ion Călinoiu.

Călinoiu mai are un proces pe rol, care are termen de judecată în aprilie, şi se baza pe asta când spunea că nu-i poate fi încetat mandatul. Călinoiu este în prezent în concediu medical. Acesta nu mai poate candida la nicio funcţie publică timp de trei ani.

COMUNICAT PREFECTURA

“Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj a primit în data de 23.06.2015 Raportul de Evaluare numărul  24252/g /II /17.06.2015 al Agenţiei Naţionale de Integritate privind pe Domnul Călinoiu Ion, Preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj,  referitor la starea de incompatibilitate. În legătură cu acest raport s-a purtat corespondenţă cu mai multe instituţii ale statului.

Prin adresa numărul 7119 din 18 februarie 2016 înregistrat la Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj cu numărul 2716 din 22 februarie 2016, Curtea de Apel Craiova a comunicat hotărârile pronunţate în dosarele 944/54/2015 şi 944/54/2015/a1 prin care a fost soluţionată definitiv prima contestaţie la raportul de evaluare.

Întrucât există şi a doua contestaţie pe rolul instanţelor de judecată la acelaşi raport, a fost necesară efectuarea unei analize de către propria noastră structură care asigură asistenţa juridică.

Serviciul verificare a legalităţii actelor, aplicarea legilor cu caracter reparatoriu şi contencios administrativ a întocmit referatul cu propunerea şi proiectul ordinului privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de Preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj al domnului Călinoiu Ion, urmare a stării de incompatibilitate.

Drept urmare a fost emis Ordinul Prefectului Judeţului Gorj numărul 108 din 17.03.2016.

Biroul de Presă”

Finul lui Călinoiu nu are loc la Primăria Bălești

StoloCătălin Stolojanu, finul lui Ion Călinoiu și trimisul său ca viceprimar la Bălești, este într-o situație disperată după ce organizația județeană PSD  a refuzat de două ori să-i ratifice candidatura la Bălești. Pe surse, candidatura sa depinde foarte mult de cât de influent mai este șeful Consiliului Județean în rândurile propriului partid, toți considerându-l terminat.

Stolojanu este izolat și la Bălești unde organizația PSD nu îl acceptă iar primarul în funcție a ales un alt partid pentru a candida. Liderul organizației din Bălești, Vasile Cârstea, refuză să îl gireze pe Stolojanu mai ales după ce acesta a falsificat un sondaj și s-a scos pe primul loc. Florin Papuc, candidat PRM la Primărie și om de casă a lui Stolojanu, a confirmat ipoteza unui sondaj falsificat pentru desemnarea candidatului PSD.

Salvarea lui Stolojanu ar putea veni de la candidatul ALDE, Daniel Horcea, care este un aliat valabil mai ales dacă vor exista două tururi de scrutin. Din păcate pentru el, ANI l-a descoperit incompatibil, decizia fiind așteptată în aceste zile.

Decăderea lui Stolojanu îi facilitează câștigarea alegerilor candidatului PNL, Mădălin Ungureanu. Acesta beneficiază de sprijinul unor angajați din Primărie, inclusiv contabilul șef Constantin Mălăescu și al primarului în funcție Aristică Paicu. Potrivit sondajelor făcute de UNPR dar încă cofidențiale, la Bălești clasamentul ar fi acum, dacă ar fi alegeri duminică:

  1. Mădălin Ungureanu-27%
  2. Daniel Horcea-14 %
  3. Aristică Paicu-12%
  4. Cătălin Stolojanu-10%
  5. Dumitru Brăilă-8%
  6. Alți candidați: 18%
  7. Nehotărâți: 11%

 

 

 

Apocalipsa în CEO

CiuboComplexul Energetic Oltenia este pe marginea prăpastiei, urmează 2000 de concedieri și câte trei luni de șomaj tehnic pentru fiecare angajat. Laurențiu Ciubotărică anunță apocalipsa. Liderii sindicali din minerit şi energie spun că vor fi de acord doar cu disponibilizarea celor angajaţi după reducerile de personal din vara lui 2015, cei reangajaţi după ce au primit deja plăţi compensatorii sau cei care îndeplinesc condiţii de pensionare în următorii doi ani.

Administraţia CE Oltenia a propus sindicatelor în şedinţa Comisiei mixte de marţi, 15 martie, 2000 de concedieri de la 1 iulie şi multe zile de şomaj tehnic în perioada aprilie-iunie. Managerul  CE Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, a explicat că planul de redresare al companiei urmează să fie analizat cu sindicatele. „Referitor la programul de restructurare pe care l-am propus partenerilor, au înţeles despre ce este vorba, aşteptăm să continuăm discuţiile. În momentul de faţă nu s-a luat nicio discuţie în sensul acesta. E o propunere, va trebuie dezbătută cu partenerii, le-am explicat situaţia, le-am explicat un pic mai pragmatic, că discutăm acum de o mică operaţie cu anestezie ca să nu discutăm mai târziu de o operaţie pe cord deschis fără anestezie. Cred că au înţeles foarte bine mesajul, le-am explicat motive, propunerile noastre, aşteptăm şi punctul lor de vedere. Sunt multe de discutat în perioada următoare”, a declarat Laurenţiu Ciobotărică, managerul CE Oltenia.
Liderii sindicali au spus că administraţia va avea nevoie de avizul sindicatelor pentru a face aceste reduceri de personal. Sindicalistul Constantin Mitrescu a explicat în ce condiţii vor fi organizaţiile sindicale de acord cu propunerea administraţiei. „Noi am notat în procesul verbal al şedinţei că primele criterii vor fi cei care au luat ordonanţe din minerit şi energie şi au fost reangajaţi în ultimii trei ani, cei care au fost aduşi în companie de la înfiinţare până acum, cei care îndeplinesc condiţii de pensionare în ultimii doi ani şi cam atât, cu altă categorie de salariaţi nu o să fim de acord să fie disponibilizaţi. Că în urma acestor chestii o să ajungă la 1000, 1200 sau la 800, atât suntem de acord. Să plece şi cei pe care i-au adus acum, adică e surplus de TESA și tu aduci TESA. Nu le pot face fără noi, că nu mai e Ciurel, care anul trecut, cu SMEO și cu Univers, a făcut chestia asta. Acum numai dacă Ciobotărică le promite clase o să fie și ei de acord. Dar acum nu mai sunt ei majoritari cum au fost anul trecut, lumea a început să vină spre noi. Să vedem luna aceasta, că luna trecută au fost la limită că le-au plecat mulți oameni și ne-am apropiat”, a declarat Constantin Mitrescu, prim-vicepreședintele Federației Naționale Mine Energie (FNME).