Copreședinții liberali aleargă după potcoave de cai morți la Gorj

barbu-valceanuȘi-au frecat mâinile de bucurie când au crezut că au scăpat de Ion Călinoiu de la Consiliul Județean dar dezamăgirea a fost mare, mai ales că promiseseră militanților că se așează în capul trebii. Dan Vâlceanu și Tudor Barbu dau acum din colț în colț pentru că nici ANI și nici DNA, cum au avut asigurări de la Vasile Blaga și Alina Gorghiu, nu vor să îl dea jos pe Călinoiu iar ei…..

 

Liberalii gorjeni solicită în continuare demiterea preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, pe fondul incompatibilităţii raportate de ANI. În acest scop, copreşedintele Dan Vîlceanu i-a solicitat noului prefect, Gheorghe Paraschivu, să pună în aplicare decizia ANI. „I-am solicitat prefectului să respecte şi să aplice legea privind încetarea mandatului Preşedintelui Consiliului Judeţean, a domnului Ion Călinoiu, având în vedere faptul că cererea făcută de dânsul la raportul ANI a fost anulată ca fiind netimbrată iar cea de-a doua contestaţie a fost tardivă. Astfel instituţia care are abilitatea să constate încetarea mandatului este Instituţia prefectului”, a declarat Dan Vâlceanu, copreşedinte PNL Gorj. Prefectul a declarat că a solicitat deja raportul ANI în ceea ce priveşte incompatibilitatea lui Ion Călinoiu. „Aştept răspuns de la ANI să îmi precizeze dacă raportul de evaluare este definitiv. Lucru ce conduce la ideea luării unei decizii, aceasta este întrebarea la care aştept răspuns” , a declarat Gheorghe Paraschivu, prefectul judeţului Gorj. Conform unui raport al ANI, Călinoiu s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de preşedinte, următoarele calităţi: expert pe termen scurt în cadrul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, în perioada 1 septembrie – 15 decembrie 2012 şi expert pe termen scurt – expert comitetul local de dezvoltare a parteneriatului social – expert consorţiul regional Sud-Vest Oltenia în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, în perioada 1 iunie – 31 iulie 2013. Agenţia Naţională de Integritate îl mai acuză pe Călinoiu că nu şi-a trecut în declaraţia de avere veniturile încasate ca expert. În acest sens a fost depusă o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

Ca să arate că face și el ceva, traseistul senator Tudor Barbu, a depus o interpelare adresată ministrului Afacerilor Interne, în legătură cu situația președintelui Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu. Aceasta a fost depusă ieri în Senat, urmând a fi citită în sesiunea de întrebări/interpelări din data de 14 martie. „Este de-a dreptul năucitor faptul că şapte (şapte!!!) jurişti din cadrul Prefecturii Gorj nu au reuşit nici până în ziua de azi să dezlege situaţia stării de incompatibilitate pe care ANI a constatat-o în cazul preşedintelui CJ, Ion Călinoiu. Mai mult, subprefectul Sorin Arjoca a declarat că singura soluţie identificată a fost ca Instituţia Prefectului să ceară din nou clarificări din partea ANI”, susţine senatorul Tudor Barbu în interpelarea adresată ministrului Afacerilor Interne. De asemenea, prin curier special, copreședintele PNL Gorj a remis ministrului Afacerilor Interne o scrisoare prin care explică faptul că, pe 17 martie, se prescrie decizia Agenției Naționale de Integritate referitoare la Ion Călinoiu, fapt pentru care este necesară o intervenție cu celeritate a ministrului Afacerilor Interne pentru respectarea și aplicarea legii, în România.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s