Prefectul de Gorj acuzat de abuz în funcție

PrefectGheorghe Paraschivu, prefectul liberal al județului Gorj, s-a ales cu o plângere penală după ce l-a revocat din funcție pe Ion Călinoiu la cererea…liberalilor. Deși ar fi vrut luni să revină asupra ordinului care l-a dat în baza unei adrese ANI care spunea altceva, Gheorghe Paraschivu a realizat că putea avea alte probleme de legalitate, Ordinul Prefectului poate fi anulat doar de instanță.

 

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj i-a cerut prefectului să-şi revoce ordinul prin care i-a încetat mandatul, după de Agenţia Naţională pentru Integritate s-a pronunţat în favoarea lui Ion Călinoiu. Prefectul Paraschivu a transmis însă că nu are bază legală şi că Ion Călinoiu îşi poate recăpăta mandatul doar în instanţă.

Prefectul Gheorghe Paraschivu menţine ordinul prin care i-a încetat mandatul de preşedinte lui Ion Călinoiu. Asta după ce juriştii prefecturii au analizat adresa ANI. „Având în vedere cererea Domnului Ion Călinoiu, prin care s-a solicitat revocarea Ordinului Prefectului numărul 108 din 17.03.2016, adresată Instituţiei Prefectului – Judeţul Gorj, ca urmare a adresei Agenţiei Naţionale de Integritate din data de 18.03.2016, Serviciul verificare a legalităţii actelor, aplicarea legilor cu caracter reparatoriu şi contencios administrativ a întocmit referatul numărul 4301 din data 21.03.2016, prin care se arată că nu au fost identificate motive legale care să justifice revocarea Ordinului Prefectului, instanţa de judecată competentă fiind singura în măsură să se pronunţe asupra legalităţii acestuia”, arată un comunicat al Prefecturii.
Încă dinainte de a afla că ordinul se menţine, Ion Călinoiu se gândea să-l atace în instanţă. „Răspunsul ANI, care este foarte clar, mă face să fiu şi mai mult sigur că ordinul de suspendare trebuie revocat şi aştept revocarea acestuia. Revocarea se va face fie pe calea instanţei, fie din propria iniţiativă. Până nu se pronunţă o hotărâre judecătorească, prin care raportul să devină definitiv şi să se adeverească incompatibilitatea, nu am nici o problemă. Eu merg în continuare pe prezumţia de nevinovăţie şi o voi demonstra şi în instanţă”, a declarat Călinoiu. Deşi se considera neîndreptăţit şi acuza Instituţia Prefectului în legătură cu nedreptatea care i s-a făcut, Ion Călinoiu spune că nu-l va informa pe premierul Cioloş în legătură cu acest aspect. „Nu am scris nimic despre nimeni, nici un rând. Nu voi scrie nici de această dată. A fost vorba de o interpretare care s-a dat pe o speţă juridică, o interpretare nefericită”, a precizat Călinoiu.

Reclame

Ion Călinoiu trimis în judecată pentru nedeclararea a 1400 lei

calinoiu1Ion Călinoiu, președintele revocat al Consiliului Județean Gorj, a fost trimis în judecată, la începutul acestei luni, pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații. Știrea a fost dată la presă abia marți după ce prefectul de Gorj a refuzat să revină asupra ordinului de revocare.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu au finalizat cercetările și au emis actul de inculpare în ceea ce-l privește pe Ion Călinoiu, după ce au fost sesizați de către ANI, în luna iunie a anului trecut,întrucât acesta nu a menţionat, în declaraţiile de avere depuse în 11 iunie 2013 şi 12 iunie 2014, veniturile obţinute în baza contractelor încheiate cu Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic şi, respectiv, cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, existând indicii, la acea dată, privind săvârşirea de către preşedintele CJ Gorj a infracţiunii de fals în declaraţii.

Dosarul în care este judecat Călinoiu se află pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu și nu a primit încă termen, fiind în faza prealabilă judecății.

Salariații din ROMGAZ nu vor să aibă soarta celor din Complexul Energetic Oltenia

RomgazSituația economică a uneia dintre cele mai mari companii de stat, ROMGAZ, se deteriorează pe zi ce trece, angajații fiind tot mai activi în a cere intervenția organelor statului pentru a curma situații absolut revoltătoare. Asociația Salariaților Responsabili din Romgaz  semnalează modul în care sunt vândute gazele naturale de către Romgaz către companii private precum E-On și GDF(Engie). Salariații de la Mediaș spun ”Cu teamă  privim că azi, la Complexul Energetic Oltenia se vorbeste despre disponibilizări. Mâine poate poate fi ROMGAZ in locul CEO.”

 

Dumitru Glăman

 

Ca la orice companie de stat care face bani frumoși, s-au găsit și cei care să sifoneze aceste sume și să lase statul cu ”praful de pe tobă”. Cam așa se întâmplă lucrurile și la ROMGAZ, firmă care-potrivit propriilor salariați-înregistrează pierderi tot mai mari pe relațiile comerciale cu Electrocentrale București și Electrocentrale Galați. Să nu credeți că cei din companiile private, beneficiarii principali ai Romgaz sunt  E.ON și Engie, nu profită de aceste relații economice privilegiate, în stilul românesc compania de stat se duce spre faliment iar privatul prosperă. Nu doar că salariații realizează imensul pericol pentru companie dar încearcă să preîntâmpine jaful din Romgaz.

 

Armaghedon-ul de la gaze

 

Sub forma unui Armaghedon, am primit la redacție un material absolut incendiar. Iată ce spun semnatarii, angajații din Asociația Salariaților Responsabili din Romgaz, în memoriul trimis presei:

” Din datele identificate, managementul Romgaz este în slujba EON si GDF Suez, politica comercială fiind concepută  de către aceștia si aprobată  de Consiliul de Administratie pentru a asigura celor doua companii EON si GDF cantitatile de gaze naturale la preturile convenabile acestora. Colegii de la vanzari gaze semneaza contracte dictate de trioul Metea, Cindrea si Ciolpan, fiindu-le teamă  de eventuale controale pe comercializare pentru ca nu pot justifica cum au fost negociate preturile si cum au fost stabilite acestea in relatiile de comercializare cu GDF si EON. Politica comercială  a Romgaz asigură  EON si GDF Suez posibilitatea ca aceste companii să  facă   jocurile pe piata gazelor naturale din România. Managementul ROMGAZ a dispus, in ultimii 3 ani, vanzarea unei cantitati de peste 63% din total vandute de catre Romgaz doar catre EON si GDF la prețuri care au permis EON si GDF să  facă profit pe seama Romgaz, lipsind compania de profituri importante.  Solicităm Consiliului de Administrație să facă  publice motivele pentru care au girat trioul Metea, Cindrea si Ciolpan în favoarea EON si GDF si de ce nu au luat măsuri care să oprească înțelegerile din piață. DNA trebuie să ne arate dacă acest trio sau alte persoane din Romgaz SA si-au umflat buzunarele cu sume imporante, necuvenite si ilegale, de la EON si GDF Suez pentru asigurarea intereselor acestor companii.”

Trioul de conducere care se pare că se face vinovat de toate relele este alcătuit din Marius Virgil Metea, directorul general ROMGAZ, Codrin Cindrea, director adjunct și Vasile Ciolpan, director comercializare. Cea mai relevantă informație, care cu siguranță naște suspiciuni, este că directorul Metea a fost anterior director al E.ON Energie România SA, Târgu-Mureș. Cu siguranță că la Târgu-Mureș putem vorbi de o frăție penală dacă ne gândin la faptul că din aceeași structură fac parte și șefii Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz – Avram Pantelimon, directorul sucursalei, Ştefan Ioan, directorul tehnic, Mincan Emil Valentin, şeful Secţiei de Producţie şi Olaru Ioan Tiberiu, şeful Serviciului Proiectare, săltați cu vreo lună în urmă de DNA pentru alte fapte grave.

Continuând lectura celor puse pe hârtie de salariați, aflăm  lucruri și mai grave în această speță, proceduri care favorizează interese private: ” De ce nu a avut Romgaz SA o procedurã transparenta de publicare a contractelor incheiate în baza ordinului ANRE numarul 161 din 2014, astfel incat sa se poata face distintinctie intre ce a fost furnizat la pret aferent sectorului reglementat pentru GDF si EON pe categorii de destinatie: casnici, producatori de energie termica doar pentru cantitatea necesara la producerea energiei termice destinata populatiei si pentru piata libera, se întreabă pe drept cuvânt salariații? Raspunsul este simplu. Tocmai pentru a face jocurile EON si GDF ca acestea sa vanda pe piata libera cantități de gaze naturale cumpărate la preț mic de la Romgaz SA, gaze naturale cumpărate pentru casnici si pentru producatori de energie pentru producerea energiei termice destinata populatiei. De ce nu au luat masuri cand au aflat ca EON si GDF cumpără gaze la pret mic si vand la pret mare. Colegii de la Departamentul de Vanzare spun ca trioul Metea, Cindrea si Ciolpan au știut de faptul ca EON si GDF cumpără mai mult decât era prevăzut pentru aceste două societăti în considerarea pietei reglementate compusa din casnici si producatori de energie termica doar pentru cantitatea necesara la producerea energiei termice destinată  populatiei. Cu toate ca trioul Metea, Cindrea si Ciolpan au stiut aceste lucruri, mai ales Metea care vine tocmai de la EON, au continuat sa favorizeze EON si GDF pentru achizitia de gaze naturale la pret mic peste ceea ce se cuvenea. În piata se vorbeste ca ANRE a atras atentia acestui trio ca furnizeaza mai mult decât trebuie  pe piata reglementata, inclusiv catre EON si GDF, deci la pret mic, dar cu toate acestea nu au luat nicio măsură.”

Sunt întrebări absolut firești care se cuvine să fie puse. Bunăoară,  ”de ce nu a reacționat oficial ANRE. Atâta timp cât Romgaz nu a putut exclude posibilitatea ca EON si GDF să cumpere gaze naturale achiziționate la pret mic pentru piata reglementata si sa le comercializeze  pe piata libera, concurentiala, iar trioul Metea, Cindrea si Ciolpan stiau acest aspect, in cazul in care o astfel de situatie s-a realizat, ne aflam in prezenta unor profituri dobandite de cãtre EON si GDF in mod nejustificat si ilicit, respectiv prejudierea producătorilor prin ascunderea si denaturarea destinatiei cantitatilor de gaze naturale achiziționate pentru acoperirea consumului casnicilor și producătorilor de energie termică doar pentru cantitățile necesare la producerea energiei termice destinate consumului populatiei. De ce președintele Havrileț a păstorit, alaturi de Metea, o astfel de practică.” Suntem în fața unor întrebări la care autoritățile statului vor trebui să răspundă mai ales în această perioadă când corupția dă ultimele tunuri în fața ofensivei oamenilor legii.

 

 

 

 

 

Prefectul de Gorj trebuie să demisioneze după abuzul în cazul Călinoiu

gheorghe-paraschivu-2Deşi nimeni nu i-a cerut-o oficial, prefectul de Gorj Gheorghe Paraschivu ar trebui să demisioneze după gafa imensă a suspendării lui Ion Călinoiu. Bazându-se pe un jurist şantajabil-Liviu Diaconescu-şi cu dorinţa de a face pe plac liberalilor care au cerut la Târgu-Jiu demiterea lui Călinoiu, prefectul s-a acoperit de ridicol.

Ion Călinoiu are şanse să redevină preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj dacă prefectul Gheorghe Paraschivu va reveni asupra ordinului 108/17.03.2016. Dacă nu o va face, Paraschivu poate fi acuzat de abuz în serviciu deoarece demersul său s-a bazat pe un document care nu este definitiv.

Călinoiu revine!

 

„Solicit public Prefectului Gheorghe Paraschivu revocarea Ordinului nr. 108 emis în data de 17.03.2016”, scrie Ion Călinoiu într-o informare de presă, la care a ataşat punctul de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Integritate. ANI nu împărtăşeşte punctul de vedere al lui Liviu Diaconescu, şeful serviciului Legalitate din Instituţia Prefectului Gorj, care a propus revocarea lui Ion Călinoiu, revocare dispusă joi de prefect.

ANI a formulat un răspuns încă din 11 martie, dar l-a comunicat prefecturii Gorj pe 18 martie, a doua zi după revocarea lui Călinoiu. Răspunsul are şase pagini. „Am luat act de punctul de vedere exprimat de domnul Liviu Diaconescu (…) punct de vedere pe care nu-l împărtăşim”, scrie ANI.

Cei mai supăraţi de această situaţie trebuie să fie liberalii gorjeni, înlăturarea lui Ion Călinoiu prin asemenea tertipuri sporesc de regulă sprijinul popular. „Victima” Ion Călinoiu se va vinde foarte bine în comparaţie cu prea ştersul Dan Vâlceanu, acuzat de afaceri în minerit. Dacă se va reveni asupra ordinului, Ion Călinoiu va rămâne la Consiliul Judeţean dar cu o poziţie tot mai şubredă în PSD Gorj.

Pentru a se vedea ce politicieni „competenţi” are Gorjul, Dan Vâlceanu a postat pe Facebook la ora când a aflat că preşedintele Consiliului Judeţean Gorj poate reveni: „Ion Calinoiu şi-a pierdut mințile, o dată cu funcția.

Declarație halucinantă a fostului preşedinte al CJ Gorj despre şeful juriştilor din Prefectura Gorj. Disperat, îl ceartă pe Liviu Diaconescu pentru că şi-a făcut datoria.

Ion Călinoiu: „Omul ăsta, Liviu Diaconescu, nu face decât jocuri mizerabile şi A INSISTAT, după cum ați văzut, cu adrese pentru a se lămuri dacă trebuie să emită, să realizeze, un raport prin care prefectul să emită ordin. A dat adresă la MAI, a dat la ANI, au apărut aceste adrese, a cautat nod în papură la fiecare adresă”.

Ce a făcut Prefectura Gorj, adică insistența cu care a cerut adrese de la instituțiile statului, a făcut pentru a arăta că a luat decizia corectă. Lucrurile erau oricum evidente, cum că Ion Călinoiu trebuia suspendat, dar pentru că au fost cerute lămuriri în plus l-a deranjat pe Călinoiu. Un asemenea mod de gândire poate să aiba numai un PSD-ist care îşi pierde mințile pentru că rămâne fără funcție.

Să vedem ce o să facă Ion Călinoiu când o sa vadă şi hârtia de la ANI care îi dă dreptate Instituției Prefectului, în privința deciziei de încetare a mandatului.

Acum înteleg de ce baronul este speriat de sintagma ” LEGE ŞI LOCURI DE MUNCĂ”.”

Vicele de la Bălești a căzut la o zi după nașul Ion Călinoiu

StoloAșa cum anunța ASALT în cursul zilei de ieri, 17 martie a.c., Cătălin Stolojanu a fost declarat incompatibil de ANI. Agenţia Naţională de Integritate a declarat astăzi incompatibili 24 de foşti şi actuali aleşi locali, printre care se află şi Cătălin Stolojanu, viceprimarul din Băleşti.

„S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 aprilie – 15 iulie 2013, întrucât, a deținut simultan funcțiile de consilier local si administrator al S.C. UTIL LOCAL S.R.L., societate comercialã al cãrui asociat unic este Consiliul Local Bãlești și aflatã sub autoritatea Consiliul Local Bãlești, încãlcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea 161/2003”, este comunicatul ANI.

Potrivit surselor noastre, Cătălin Stolojanu are și alte motive de incompatibilitate pe care le-ați putut citi în paginile noastre.

 

Domnia lui Ion Călinoiu în Gorj s-a terminat

elena-udrea-ion-calinoiuIon Călinoiu nu mai este preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Prefectul Geo Paraschivu a confirmat într-o declaraţie de presă că a semnat încetarea mandatului.Liberalul Paraschivu şi-a îndeplinit obiectivul trasat de şefi, înlăturarea lui Ion Călinoiu, contracandidaţii săi Cristi Rujan şi Horaţiu Gorun fiind nesiguri din acest punct de vedere.

 

Ion Călinoiu a fost găsit incompatibil vara trecută, pentru a încasat 800 şi 600 de lei pe un proiect european, fără să-i declare şi fără să aibă dreptul la acel tip de venituri. Raportul ANI a fost contestat de Călinoiu, dar acesta nu a timbrat acţiunea şi a pierdut procesul, decizia instanţei rămânând definitivă în septembrie. Astăzi, la şase luni de la decizia instanţei, era ultima zi în care putea fi încetat mandatul, deoarece faptele se prescriau.

Prefectul Gheorghe Paraschivu, care a fost numit acum câteva săptămâni, susţine că a analizat situaţia lui Călinoiu încă din prima zi de mandat şi că pentru el este foarte clar că trebuia încetat mandatul.Ce nu spune prefectul, de aceea a fost urgentată înlocuirea lui Alin Văcaru cu un liberal, pentru decapitarea lui Ion Călinoiu.

Călinoiu mai are un proces pe rol, care are termen de judecată în aprilie, şi se baza pe asta când spunea că nu-i poate fi încetat mandatul. Călinoiu este în prezent în concediu medical. Acesta nu mai poate candida la nicio funcţie publică timp de trei ani.

COMUNICAT PREFECTURA

“Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj a primit în data de 23.06.2015 Raportul de Evaluare numărul  24252/g /II /17.06.2015 al Agenţiei Naţionale de Integritate privind pe Domnul Călinoiu Ion, Preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj,  referitor la starea de incompatibilitate. În legătură cu acest raport s-a purtat corespondenţă cu mai multe instituţii ale statului.

Prin adresa numărul 7119 din 18 februarie 2016 înregistrat la Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj cu numărul 2716 din 22 februarie 2016, Curtea de Apel Craiova a comunicat hotărârile pronunţate în dosarele 944/54/2015 şi 944/54/2015/a1 prin care a fost soluţionată definitiv prima contestaţie la raportul de evaluare.

Întrucât există şi a doua contestaţie pe rolul instanţelor de judecată la acelaşi raport, a fost necesară efectuarea unei analize de către propria noastră structură care asigură asistenţa juridică.

Serviciul verificare a legalităţii actelor, aplicarea legilor cu caracter reparatoriu şi contencios administrativ a întocmit referatul cu propunerea şi proiectul ordinului privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de Preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj al domnului Călinoiu Ion, urmare a stării de incompatibilitate.

Drept urmare a fost emis Ordinul Prefectului Judeţului Gorj numărul 108 din 17.03.2016.

Biroul de Presă”

Finul lui Călinoiu nu are loc la Primăria Bălești

StoloCătălin Stolojanu, finul lui Ion Călinoiu și trimisul său ca viceprimar la Bălești, este într-o situație disperată după ce organizația județeană PSD  a refuzat de două ori să-i ratifice candidatura la Bălești. Pe surse, candidatura sa depinde foarte mult de cât de influent mai este șeful Consiliului Județean în rândurile propriului partid, toți considerându-l terminat.

Stolojanu este izolat și la Bălești unde organizația PSD nu îl acceptă iar primarul în funcție a ales un alt partid pentru a candida. Liderul organizației din Bălești, Vasile Cârstea, refuză să îl gireze pe Stolojanu mai ales după ce acesta a falsificat un sondaj și s-a scos pe primul loc. Florin Papuc, candidat PRM la Primărie și om de casă a lui Stolojanu, a confirmat ipoteza unui sondaj falsificat pentru desemnarea candidatului PSD.

Salvarea lui Stolojanu ar putea veni de la candidatul ALDE, Daniel Horcea, care este un aliat valabil mai ales dacă vor exista două tururi de scrutin. Din păcate pentru el, ANI l-a descoperit incompatibil, decizia fiind așteptată în aceste zile.

Decăderea lui Stolojanu îi facilitează câștigarea alegerilor candidatului PNL, Mădălin Ungureanu. Acesta beneficiază de sprijinul unor angajați din Primărie, inclusiv contabilul șef Constantin Mălăescu și al primarului în funcție Aristică Paicu. Potrivit sondajelor făcute de UNPR dar încă cofidențiale, la Bălești clasamentul ar fi acum, dacă ar fi alegeri duminică:

  1. Mădălin Ungureanu-27%
  2. Daniel Horcea-14 %
  3. Aristică Paicu-12%
  4. Cătălin Stolojanu-10%
  5. Dumitru Brăilă-8%
  6. Alți candidați: 18%
  7. Nehotărâți: 11%