5000 de plecări din CEO în următoarea perioadă

Miting mineriAngajaţii din CEO au plecat acasă cu 700 de lei primă de Paşte şi cu „promisiunea” că 5000 dintre ei nu vor mai avea loc de muncă în următoarele 36-48 de luni.

 

CE Oltenia va concedia 2000 de oameni anul acesta, încă 2000 la anul și câte 400 în următorii doi ani. Propunerea administrației a fost să închidă și patru cariere dar și să pună în așteptare un grup energetic. „Ne-a transmis niște cifre seci care au în spate o analiză, dar nu știm cât de profundă este. Cert este că, este pentru prima dată după 1997 când se încearcă a se face o restructurare fără protecția salariaților. Nu cred că această restructurare va fi dusă la bun sfârșit. E vorba de disponibilizări anul acesta și din acestea, după informațiile mele decât 500 se încadrează pe protecția Ordonanței 36 din 2012, restul sunt oameni care nu o să aibă protecție socială și nu cred că salariații vor sta cu mâinile în sân și vor privi insensibili la ce li se întâmplă”, a declarat Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie (FNME).  Pentru a primi venit de completare trebuie prelungită OUG 36, care deocamdată prevede doar doi ani, nu trei cum ar fi necesar, conform planului CEO.

Liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), Gabriel Căldărușe, chiar le-a garantat membrilor de sindicat că nu se va ajunge la disponibilizări masive, așa cum a propus conducerea CE Oltenia. „Sub nicio formă nu vom fi de acord cu pogramul pe care îl dorește administrația. Se dovedește încă o dată că acești domni, doamne, nu fac decât o muncă de mercenari și de aventurieri. Să nu confunde Complexul Energetic Oltenia și salariații din cadrul acestei unități cu altceva. Pentru că se apropie sărbătorile, transmit oamenilor să stea liniștiți pentru că îi vom reprezenta cu adevărat și promitem că ne vom opune acestui program de restructurare și facem tot posibilul ca să nu fie dus la îndeplinire. Garantăm că nu se va întâmpla acest lucru. Nu vom semna niciun adițional”, a spus Gabriel Căldărușe, liderul SMEO.

Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate Univers a transmis printr-un comunicat de presă că se opune planului de concediere propus de administrația CE Oltenia și că “va uza de orice fel de formă de protest pentru a împiedica punerea în aplicare a acestui plan”, se arată în cmunicatul Federației Univers, semnat de prim-vicepreședintele Adrian Marciuc.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s