Ciubotărică, meniul tradițional al procurorilor gorjeni de ”24 de ore”

ciuAșa cum era de anticipat, Laurenţiu Ciobotărică a fost eliberat joi seara din arestul IPJ Gorj, la expirarea celor 24 de ore de reţinere. Dosarul în care managerul CE Oltenia este acuzat de abuz în serviciu a fost declinat de Parchetul Tg Jiu către DNA Craiova. Cum dosarul a ajuns joi după-amiază la Craiova, procurorii nu au mai făcut audieri, astfel că Ciobotărică a putut pleca acasă. Interesant este că reţinerea a fost dispusă de controversatul procuror Grecu, a cărui mamă se află în proces cu Complexul Energetic Oltenia, după cum a scris la începutul săptămânii Ziarul Naţional.
Anchetatorii din Gorj, județul unde nu este corupție pentru că și DNA-ul și-a închis porțile,  susţin că managerul interimar al CE Oltenia se face vinovat de abuz în serviciu pentru că a acordat şase salarii compensatorii lui Aurel Medinţu pentru a pleca din funcţia de director al Diviziei Energie, suma fiind de 120.000 de lei. Decizia a fost luată însă de Directorat şi Consiliul de Supraveghere, dar ţinta procurorului din Gorj Laurenţiu Grecu a fost doar Ciobotărică. Potrivit enational.ro, mama procurorului Grecu este în litigiu cu CE Oltenia, companie de la care cere o sumă de bani drept uzufruct pentru un teren ocupat de cariera minieră. Ciobotărică a spus la ieşire doar că a avut o zi de concediu şi că nu vrea să facă declaraţii, fiind o anchetă în curs. Avocatul său a spus însă că Parchetul Târgu Jiu nu avea de la început competenţă în cauză.
Interesant este că plăţile compensatorii acordate de CE Oltenia lui Medinţu au fost virate în contul acestuia în baza unui acord încheiat de fostul director cu Consiliul de Supraveghere. Deşi în dosar au fost audiaţi şi supraveghetorii, precum şi alţi membri din Directorat, dar şi şefa Direcţiei Juridice, ţinta anchetatorilor a fost doar Ciobotărică.
CE Oltenia a explicat încă din ianuarie pentru presa locală cum au fost acordate plăţile compensatorii lui Medinţu: „Contractul de mandat este completat cu prevederile CCM aplicabil la nivelul societăţii. Conform Actului Constitutiv al societăţii, a fost încheiat un acord între Consiliul de Supraveghere şi dl. A. Medinţu pentru încetarea contractului cu acordul părţilor, termenii acordului fiind stabiliţi în conformitate cu prevederile Noului Cod Civil referitor la contractul de mandat si libertatea contractuală, astfel că dl. A. Medintu a beneficiat de drepturile prevăzute in CCM la nivel de societate. În conformitate cu prevederile legale (Art.155 din CCM 2015; art.163, alin. 1 din Codul Muncii), drepturile salariale negociate sau plătite salariaţilor sunt confidenţiale.
Conform prevederilor Legii 544/2001, sumele plătite de către societate ca si drepturi salariale către angajaţi nu intră în categoria informaţiilor publice expres menţionate”.
Aurel Medinţu a fost mâna dreaptă a fostului manager Laurenţiu Ciurel, revocat şi la finele anului trecut, care urmare a pierderilor companiei.
Procurorul Grecu, ca şi procurorul Moţa care acum este la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au fost buni colaboratori ai fostului şef al IPJ Gorj, Viorel Caragea, care peste câteva săptămâni va deveni cuscrul lui Laurenţiu Ciurel, fostul manager al CE Oltenia. Caragea era vestit pentru „meniul de 24 de ore” aplicat unor personalităţi ale căror dosare au fost instrumentate de Grecu sau Moţa, de multe ori vorbindu-se de interese politice sau economice care ar fi fost în spatele acestora.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s