Laurențiu Ciubotărică trimis după gratii 24 de ore

CiuboPolițiștii și procurorii gorjeni au mai făcut una nefăcută, ca să arate că lucrează în cel mai corupt județ din țară dar unde nu sunt corupți, au dispus o nouă reținere de 24 de ore.Directorul interimar al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurențiu Ciobotărică, a fost reținut miercuri seara de polițiștii gorjeni pentru abuz în serviciu, el fiind acuzat că a acordat suma de 120.000 lei unui membru al Directoratului companiei ca să demisioneze.

Laurențiu Ciobotărică este acuzat că în luna ianuarie a acestui an a acordat, prin hotărâre de Directorat, suma de 120.000 lei lui Aurel Medințu, la acel moment director al Diviziei Energie din cadrul companiei, pentru a încheia cu acordul părților mandatul său de conducere. Anchetatorii susțin că Medințu nu ar fi avut dreptul să încaseze respectivii bani, administrația CEO luând această hotărâre în baza unui plan conform căruia salariații companiei au dreptul să plece la cerere cu șase salarii compensatorii.

La audieri a fost adusă și șefa Direcției Juridice din cadrul CEO, Dorina Jianu, cea care a permis alocarea sumei de 120.000 către fostul director al Diviziei Energie, aceasta părăsind sediul IPJ Gorj fără a da declarații.

Ministrul Energiei, Victor Negrescu, a precizat miercuri seara, pe pagina sa de socializare, că imediat ce va avea „confirmări din partea organelor legale”, va începe demersurile de îndepărtare din CEO a persoanelor asupra cărora planează suspiciuni de corupție.

„Sunt deosebit de îngrijorat de situația de la Complexul Energetic Oltenia și de suspiciunile care planează asupra unora din cei care conduc societatea. Nu avem nicio ezitare în cazurile de corupție și imediat ce vom avea confirmări minime din partea organelor legale, vom începe demersurile de îndepărtare din companie a acestor persoane. Vă reamintesc faptul că avem de gestionat un domeniu excepțional de dificil și vă reamintesc că deja am făcut trei plângeri penale la Compania Națională a Uraniului, iar subiectul zilei este dosarul Rompetrol în care Ministerul Energiei s-a constituit în parte civilă. Sunt dovezi clare a moștenirii teribile pe care o are România în domeniul energetic”, a spus Victor Grigorescu.

CEO rămâne fără conducere într-un moment dificil, decizia fiind mutată la controversatul ministru al Energiei a cărui agendă oricum cuprinde sfârșitul energiei pe cărbune.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s