ŞOCANT „DNA a treia putere în stat”

iohaJoachim Gauck, preşedintele Germaniei,  consideră, după discuțiile cu preşedintele României  că DNA este a treia putere în stat. Germania este partenerul comercial numărul unu al României, iar investitorii germani au nevoie de condiţii cadru, legale, viabile, pentru ca românii să beneficieze de dezvoltare în continuare, a declarat preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, luni, la Palatul Cotroceni. Gauck a mai afirmat că Justiţia este în stare să ofere soluţii la problemele existente.

„Germania este partenerul comercial numărul unu al României. Un număr de peste 8.000 de companii cu capital german activează aici în România şi încearcă să garanteze un succes antreprenorial. Pentru a putea, însă, beneficia de potenţialul existent şi pentru a putea oferi cetăţenilor României evoluţiile de care ei au nevoie şi dezvoltarea de care ei au nevoie este nevoie, pe lângă spiritul antreprenorial, (…) avem nevoie, însă, şi de condiţii cadru legale, viabile. (…) Iată-mă ajuns la un subiect la care noi vom urmări cu multă atenţie evoluţiile. Cu mare plăcere constat că sprijiniţi aceste reforme. Că o face Guvernul, şi că mai ales, în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, de către justiţie, aveţi realizări importante. Justiţia este în stare să ofere soluţii la problemele existente. Aş dori să subliniez în mod deosebit activitatea DNA de la care porneşte un semnal îndreptat nu doar către economie, mediul de afaceri, ci şi către politic. Este unul dintre pilonii principali ai procesului de reformă. Noi calculăm că în societate există conflicte şi dorim să consolidăm activitatea, de pildă, a DNA, ca a treia putere în stat”, a declarat preşedintele german într-o conferinţă de presă comună cu şeful statului român Klaus Iohannis.

 Joachim Gauck a adăugat că pentru Germania este „un semnal foarte important pe care îl primim de la statul român, cât şi de la societatea românească, de a fi fideli Europei, mai ales în această perioadă dificilă”.

„Unii europeni se întreabă care mai este, de fapt, valoarea unităţii europene şi a UE? Este important să declarăm cu toţii că suntem susţinători ai UE”, a declarat Gauck.

 

Preşedintele german a arătat că cele două state au o experienţă comună, atât în privinţa dictaturii, cât şi a reclădirii democraţiei.

„În toate aceste procese au fost parteneri, guvernul federal s-a aliat cu România atunci când România a dorit să adere la Uniunea Europeană”, a declarat preşedintele german.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s