CEO duduie dar nu are cărbune

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am trăit să o vedem și pe asta, CEO a pus în funcțiune toate grupurile dar va rămâne curând fără cărbune. CE Oltenia trece la program de 7 zile în luna iulie deoarece depozitele de cărbune sunt goale şi este cerere de energie. Dan Pîrvulescu, lider la Cariera Peşteana, a declarat că miercuri la unitate a fost afişat un program de 7 zile pe săptămână. Pîrvulescu spune că acest anunţ făcut de pe o zi pe alta arată că este nevoie de tranşarea lucrurilor la conducerea CE Oltenia, deoarece în actuala formulă nu funcţionează. El mai menţionează că ar putea fi probleme cu asigurarea personalului pentru toate schimburile.

„Dacă ar fi o criză de energie nu am putea să dăm”, este avertizarea liderului sindical Dan Pîrvulescu. El susţine că vinovaţi sunt directorii promovaţi de fostul manager Laurenţiu Ciurel, care au rămas în continuare pe funcţii: „Dacă s-a ajuns aici, sunt aşa de buni conducătorii de pe timpul lui Ciurel în partea minieră? Că sunt tot ăia. Reorganizare, dar e aceeaşi Mărie numai că o pui pălăria invers”.
De la 1 iulie se va lucra 7 zile din 7 pentru că nu mai este cărbune. “Până marţi dimineaţă programarea era la 5 zile în unităţile miniere, de miercuri dimineaţă este la 7 zile. În contextul în care oamenii ar fi trebuit să ştie unde vin luni. Se trece de la 3 schimburi la 4 schimburi, nu ştiu dacă va fi personal. Cel puţin la Peşteana. Nu cred că e caz particular la Peşteana, cred că şi alte unităţi miniere lucrează la fel. Toată luna. Bate vântul în depozitele miniere. Dacă va începe o criză de energie pe alte surse şi se va cere cărbune vom avea o mare problemă cu asigurarea energiei pentru că nu avem cărbune”, a declarat Dan Pîrvulescu.
Liderul FNME a mai declarat că trebuie stabilită o conducere permanentă la CE Oltenia. „O mare companie nu poate să meargă mai departe fără un director general. Interimarul acesta nu e bun. Să-i dea prerogative dlui Ilie. Acum nu e un conducător. Sunt cinci degete care în momentul de faţă nu converg”, a mai spus acesta.
Surse din companie susţin că directorul Ionel Ilie se ocupă doar de partea de vânzare de energie, lăsând deoparte sau în sarcina altor directori celelalte probleme.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s