Înfrângere sau victorie pentru DNA?

 

sorin_blejnarSorin Blejnar  a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, la cererea DNA. Judecătorii de la Tribunalul Prahova au acceptat cererea procurorilor, iar fostul șef al ANAF va fi arestat preventiv. Decizia nu e definitivă, dar e executorie.Luni, fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost reţinut de procurorii DNA Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. O parte a presei a prezentat cazul ca o victorie DNA dar nu cumva este o înfrângere după perioada extrem de mare în care această instituție a încercat să îl ocolească?

Potrivit DNA, Blejnar este suspectat că a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice pe care o conducea.

„Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor subalterni, pentru ca aceşti să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi ceilalţi funcţionari implicaţi în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, se precizează într-un comunicat al DNA

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s