Liviu Dumitrașcu abandonează conducerea ISU Gorj

 

liviu-dumitrascu-2Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Gorj, colonelul Liviu Dumitraşcu a anunţat  că se retrage din activitate. Acesta s-a aflat la conducerea instituţiei timp de 12 ani timp în care a fost și cercetat penal pentru angajări.
Şeful ISU Gorj, Liviu Dumitrașcu  a anunţat că se pensionează. „Din cei 32 de ani, 16 au fost în funcţii de conducere. Am lucrat cu 11 prefecţi, dacă am numărat bine. Am reuşit să rezist 16 ani în funcţii de conducere. La cât de greu este să conduci un astfel de serviciu, când de multe ori vieţile cetăţenilor sunt în prim planul activităţilor de intervenţie şi salvare, aş putea echivala activitatea cu patru mandate de parlamentar”, a spus Liviu Dumitraşcu. Unul dintre cei mai vechi şefi de instituţii din Gorj a colaborat de-a lungul celor 12 ani, cât a fost şef al ISU Gorj, cu 11 prefecţi.

Prefectul Gheorghe Paraschivu i-a mulţumit colonelului Liviu Dumitraşcu pentru întreaga sa activitate. „Este un moment emoţionant pentru că este ultima şedinţă la care participă domnul colonel Liviu Dumitraşcu. De 12 ani, dumnealui conduce Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Aş vrea în numele nostru, al tuturor, să-i mulţumim pentru întreaga activitate desfăşurată”, a spus prefectul judeţului Gorj, Gheorghe Paraschivu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s