Obicei vechi de Bobotează reluat la Bălești

stolojaniPeste 100 de persoane s-au adunat vineri, 6 ianuarie, la podul de peste Jaleș din satul Stolojani al comunei Bălești. Un vechi obicei, practicat în urmă cu câteva decenii de Bobotează, a fost readus în actualitate de autoritățile locale și preotul paroh. Este vorba de o slujbă susținută pe malul râului, care s-a încheiat cu aruncarea în apă a unei cruci din lemn. Aceasta a fost recuperată de un tânăr din localitate, singurul de altfel care a îndrăznit să se arunce în apa extrem de rece a Jaleșului.

Cetățenii din Stolojani, dar și din alte sate ale comunei Bălești, au venit cu mic cu mare, vineri, pe malul Jaleșului, pentru a lua parte la prima slujbă organizată de preotul paroh în această zonă. Au luat și agheasmă după ce reprezentantul bisericii a sfințit-o. Dar cel mai așteptat moment a fost cel în care preotul a aruncat crucea în apă.

Un singur tânăr s-a încumetat să se arunce în apa extrem de rece. Este vorba de Marius Danciu, în vârstă de 29 de ani din sat. A intrat în apă desculț, doar în niște pantaloni scurți. De altfel, înainte de a se arunca în apă tânărul s-a încălzit pe mal, tot în același echipament. „M-a motivat faptul că sărbătorim Boboteaza și alți concurenți n-am avut. Cred că tot anul o să fiu sănătos și nu o să mă îmbolnăvesc. Apa nu a fost atât de rece, mai rece este zăpada. Cred că puteam sta 10 minute în apă dacă era nevoie”, a spus Marius Danciu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s