Restructurare de TESA la CEO

boza-2Sorin Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia(CEO), a declarat că se lucrează la noua organigramă a societăţii din care vor dispărea o serie de posturi de directori şi de şefi de departamente.

Noua organigramă va fi prezentată Consiliului de Supraveghere pentru a fi aprobată. Cele mai mari reduceri de personal vizează personalul TESA, care, potrivit directorului, în momentul de faţă îngreunează circuitul documentelor şi chiar activitatea administrativă în ansamblu. „Sper ca organigrama să fie validată săptămâna aceasta de către Consiliul de Supraveghere. Organigrama urmăreşte să reducă diferenţele dintre primul nivel şi ultimul nivel. Nu vreau să treacă o săptămână până ajunge o hârtie din carieră la mine şi invers. Vrem să asigurăm o funcţionare corectă şi continuă. Organigrama nu înseamnă că mâine îi schimbăm pe toţi. Sunt oameni valoroşi care se vor regăsi în noua organigramă”, a spus Sorin Boza pentru presa centrală.

Managerul CEO a mai spus că, dacă va fi aprobată noua organigramă realizată în scurta perioadă de când se află la conducerea Complexului, va produce câteva schimbări, în sistem urmând să rămână doar cei care îşi vor dovedi profesionalismul, în perioada de probă. „În noua organigramă voi încerca să ajungă şi oameni capabili. Compania are o mulţime de oameni capabili. Sunt oameni care să demonstreze. Toţi cei noi nu sunt foarte mulţi. Vor fi pe o perioadă de probă. Dacă vor confirma vor rămâne. Sunt şanse pentru toţi. Acesta este scopul noii organigrame. Din păcate sunt prea mulţi şefi. Aceasta este situaţia de fapt. Încercăm să remediem. Vrem să dăm mai multă responsabilitate directorilor de sucursală. Nu vrem să adunăm totul într-un punct. Sunt posturi care sunt utile, dar sunt poziţii pe care vrem să le unim. Sunt birouri de doi-trei oameni. Vrem să asigurăm munca celor care au nevoie de decizie. Vrem să remediem deficienţele de organizare. Nu este organigrama mea”, a menţionat Sorin Boza.

Sorin Boza a anunţat că se va preocupa şi de reducerea numărului de personal TESA, însă, acesta a precizat că cei în cauză nu vor fi daţi afară, ci, probabil, trimişi în producţie. „Nu am luat decizia în ceea ce priveşte surplusul de personal. Vom lua o decizie împreună cu Directoratul cu cei din Consiliul de Supraveghere, cu Ministerul Energiei şi vom vedea ce vom face cu oamenii care nu vor face parte din următoarea organigramă”, a mai declarat Sorin Boza. Consiliul de Supraveghere a aprobat pentru 2017 2.000 de concedieri colective la CEO, însă, potrivit unor surse din companie numărul acestora va fi redus, cel mai probabil, la un sfert din total.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s