Polițiștii rutieri din Târgu-Cărbunești, un nou abuz pentru a favoriza o firmă concurentă

 

fotoUn control efectuat în trafic s-a lăsat, vineri, cu scandal şi bătaie, la Târgu-Cărbuneşti. Administratorul unei firme de transport persoane  a fost agresat de un agent de la Rutieră. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, care efectuează cercetări pentru ultraj, la sesizarea angajatului Poliţiei Târgu-Cărbuneşti, care va scăpa ca de obicei, nu este fapta sau nu poate fi demonstrată. În ultimii ani polițiștii din Cărbunești, în special cei rutieri, au fost implicați în multe scandaluri acoperite de procurori sau judecători.

Șoferul a anunțat că va depune o plângere pentru hărţuire, împotriva sa și a colegilor săi. Altercaţia ar fi început, după ce agentul care susține că a fost lovit a oprit în trafic microbuzul condus de fiica lui Ilie Plută. Tânăra i-ar fi spus tatălui care se afla cu un alt microbuz în spatele său că ar fi fost jignită de omul legii, iar acesta i-ar fi cerut explicaţii. Mai mult, administratorul firmei susţine că este hărţuit de poliţiştii din Târgu-Cărbuneşti, fiind oprit permanent în trafic, spune el, în favoarea unei societăţi concurente de transport de persoane. “Fata era la serviciu, conducea microbuzul în faţa mea. Au oprit-o şi eu m-am dus să îi întreb ce tot au cu fata mea de o opresc şi o amendează. Au jignit-o pe fiica mea. Probleme de genul acesta sunt în fiecare zi. Şi cu ei. Şi cu ceilalţi doi, că mai sunt doi poliţişti. Fac plângere pentru hărţuire pentru toţi patru. Eu o să am nevoie de zece zile de îngrijiri medicale, poliţiştul are decât trei, că spune că l-am lovit eu. A zis că i-am dat cu capul în nas, dar nu are nimic. Pe mine m-au lovit în spate. M-au imobilizat, m-au dus la Poliţie. Am pierdut toată ziua de muncă. Apoi am ajuns la Urgenţe, la Târgu-Jiu. Şi fiicei mele i s-a făcut rău. A ajuns la Cardiologie, unde este internată. Era o domnişoară la volan, nu o vagaboandă, cum o cred ei. Fata este internată. Ea a fost la Academia de Poliţie, cu universitate urmată şi master. Am făcut plângere pentru hărţuire”, a declarat Ilie Plută. Reprezentanții IPJ Gorj au confirmat incidentul, susținând că revine Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești competența soluționării cauzei.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s