La Kovesi s-a apropiat ”funia de par”

kovesi-iiDupă ce a lipsit din spațiul public circa două luni, încasând dezvăluirile lui Ghiță dar salvând un doctorat plagiat văzut chiar și de pe Casa Poporului, Codruța Kovesi a început să iasă masiv în media. Cu toate că a avut doar emisiuni aranjate, a se citi doar presa favorabilă, Kovesi a făcut greșeli impardonabile pentru un specialist(nu știe să citească o factură!) sau a mințit direct pentru influențarea publicului. Cota acesteia de popularitate a scăzut brusc, nici un institut de sondare serios nu se mai riscă să dea niște cifre. Și totuși, Kovesi mai are și dreptate!

Introducerea plângerii prealabile drept conditie pentru abuzul in serviciu,  va face imposibile unele anchete, a declarat procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, intr-un interviu acordat agentiei de presa News.ro. „O sa vedem in mass-media discutii si dezbateri despre licitatii trucate si noi, DNA, sa stam sa ne uitam la televizor fara sa putem interveni si fara sa putem sa facem anchete”, a afirmat Kovesi. Procurorul sef al DNA a adaugat ca O inechitate sociala, cum este aceea a conditiilor din penitenicare, nu poate fi corectata printr-o alta inechitate de tipul gratierii si dezincriminarii partiale a abuzului in serviciu, care ar aduce deservicii atat societatii, cat si justitiei.

Intrebata despre masura conditionarii abuzului in serviciu plangerea prealabila a institutiei prejudiciate, Kovesi a raspuns: „O modificare care practic ar duce la imposibilitatea investigarii faptei de abuz in serviciu. Va puteti imagina ca un presedinte de CJ sau un primar care imparte contractele dupa bunul plac si care face licitatii trucate face plangere prealabila in numele institutiei? Sa vedem daca Curtea de Conturi, prin obligatiile pe care le are sa verifice modul in care se cheltuie banul public, vine sa faca control in anul urmator. De multe ori in cadrul acestor controale se descopereau indicii de savarsire a faptelor de abuz in serviciu si erau sesizate organele de politie sau parchetele. O sa vedem in mass-media discutii si dezbateri despre licitatii trucate si noi DNA sa stam sa ne uitam la televizor fara sa putem interveni si fara sa putem sa facem anchete. Daca nu vom putea sa primim o plangere, noi nu vom putea investiga aceste lucruri„.

Reclame

Medicul Carmen Braia judecată pentru ucidere din culpă

 

carmen-braiaAu trecut circa șase ani de când ancheta în cazul Ralucăi Tulic a fost demarată. După atâta amar de ani, dosarul tinerei moarte la secția ORL, care ce se internase pentru o banală operație de amigdalită, a fost trimis către Judecătoria Târgu-Jiu. Medicul Carmen Braia și asistenta Luminița Ionicioiu vor fi judecate pentru ucidere din culpă și fals intelectual.
Procurorii au constatat în urma anchetei că tânăra nu a fost supusă unor teste care să arate dacă este sau nu alergică la antibiotic. Medicamentul i-a fost administrat, iar la a patra doză, Raluca Tulic a suferit un șoc anafilactic ce a dus-o direct spre moarte. Fata de 17 ani s-ar fi aflat și acum în viață dacă personalul medical ar fi respectat procedurile corespunzătoare înaintea administrării tratamentului cu ampicilină.

Ani de suferință au trecut de când Raluca a fost îngropată în localitatea natală, la Miculeşti, în rochie de mireasă, iar de atunci, părinților ei nu le poate alina nimeni durerea. Subiectul trezește o suferință atât de mare încât nici nu vor să discute, mai ales că nicio pedeapsă în instanță pentru cei vinovați nu o vor aduce înapoi pe fiica lor. „O să apelăm la toate procedurile legale care se pot pune în aplicare. Să zicem că se va face dreptate. Nu vreau să discut despre acest lucru”, a spus Radu Tulic, tatăl fetei care și-a pierdut viața la secția ORL.

Adolescenta a decedat la data de 10 august 2011, după ce fusese internată pentru o banală operaţie de amigdalită. Rezultatul necropsiei a stabilit atunci că la doar 17 ani, fata ar fi făcut infarct şi avea pancreatită hemoragică. Încă de la început, părinţii fetei au contestat rezultatul autopsiei.

Liberala Denisa Șuță ”a luat-o pe arătură”

sutaVrând să arate că promovarea în Consiliul Județean Gorj, liberala Denisa Șuță a jignit foarte mulți dintre gorjeni și nu doar din județul nostru. După maniera pedelistă, Șuță nu recunoaște și nu își cere scuze, asta ca să vadă gorjenii că au făcut o alegere bună când nu au votat cu PNL.  Denisa Şuţă, proaspăt consilier judeţean al PNL Gorj din decembrie 2016, a făcut unele afirmaţii la adresa electoratului PSD, pornind de la un studiu care ar arăta că 59% dintre votanţii PSD ar avea doar zece clase. O afirmaţie falsă, studiul IRES invocat arătând că 59% din alegătorii cu zece clase au votat PSD, ceea ce este cu totul altceva. 

Consilierul judeţean PNL Gorj, Denisa Şuţă, a participat la o emisiune la Sud FM, unde a făcut declaraţii de genul „Într-adevăr, este pentru prima dată în istoria PSD, la aceste alegeri, când a fost votat de o mare parte dintre votanţii cu studii superioare, însă cei mai mulţi, 59% dintre votanţii dumnealor la alegerile parlamentare de anul trecut, sunt oameni cu 10 clase. Studiul respectiv este public. (…) Majoritatea electoratului PSD este un electorat captiv, este electoratul ajutoarelor sociale, pensionarii şi tot pe studii sociologice vorbim. Aceşti oameni care stau cu mâna întinsă la stat sunt nişte oameni mult mai uşor de manipulat, faţă de cei de dreapta, care sunt investitori, care creează locuri de muncă“, a declarat Denisa Şuţă la Sud FM. Declarația era o prostie iar un asemenea politician, mai ale tânăr, dovedește nesimțire  și aroganță.

IRES a făcut după alegerile parlamentare un studiu privind profilul votanţilor fiecărui partid în parte. Studiul nu spune însă că 59% dintre alegătorii PSD au zece clase, ci că 59% dintre alegătorii cu zece clase au votat PSD.

PSD Gorj s-a arătat deranjat de interpretarea studiului, aşa cum a fost făcută de Denisa Şuţă, aşa că i-a cerut demisia. „Partidul Social Democrat Gorj cere conducerii PNL Gorj să iasă public și să ceară scuze milioanelor de români, cu drept de vot, după afirmațiile făcute, într-o emisiune televizată, despre românii care au votat PSD la alegerile parlamentare din 11 decembrie  făcându-i «asistați social»”, arată PSD într-un comunicat. „Aceste afirmații o discreditează ca om, dar și ca politician și o obligă, totodată, să-și dea demisia din funcția publică pe care o deține, pentru că astfel de cuvinte nu pot fi niciodată susținute de un ales județean și nici nu are cum să reprezinte cetățenii”, mai susţine PSD.

Social democraţii i-au cerut preşedintelui PNL Gorj, Dan Vîlceanu, să se disocieze de cele afirmate de colega lui de partid. „Dacă nu vor prezenta scuzele de rigoare, înseamnă că jignirile Denisei Șută sunt asumate de întreg Partidul Naţional Liberal şi implicit de preşedintele Dan Vîlceanu. Catalogăm această ieşire drept sfidare şi dispreţ la adresa celor care sunt beneficiari ai acestui ajutor”, arată PSD.

 

Unde dai…..

Dan Vîlceanu, un alt ignorant al politicii gorjene, venit tot din fostul PDL,  i-a luat însă apărarea colegei sale, atacând PSD şi un jurnalist de la TV Sud care a relatat despre reacţia social-democraţilor la cele spuse de Denisa Şuţă, prezentând ambele puncte de vedere. „Jurnalist România TV și TV SUD, consilierul personal al primarului interimar Aurel Popescu. De aici pornește o manipulare ieftină a PSD şi a presei aservite. PSD cere demisia unui lider PNL, în loc să se preocupe de programul de guvernare şi să le facă oamenilor locuri de muncă. Este mai uşor însă, să pui la cale o manipulare, decât să te ţii de promisiunile din campania electorală. Îi cer primarului interimar, Aurel Popescu, să spună public dacă jurnalistul România TV, Costin Soare, este consilierul personal al dânsului. Dacă va confirma acest lucru, cer PSD să îşi retragă minciunile şi falsa preocupare pentru oameni. La fel și jurnalistului care, clar, nu poate să fie obiectiv. În aceste condiții, nici PSD și nici Costin Soare nu au calitatea morală să ceară demisii”, a postat Dan Vîlceanu pe pagina de facebook.

Ce spune IRES?

Studiul IRES făcut după alegerile parlamentare din decembrie arată cum au votat alegătorii în funcţie de studiile pe care le au. Alegătorii cu liceu au votat astfel: PSD – 46,4%; PNL – 22,2%; ALDE – 6,8%; USR – 6,6%; PMP – 4,8%; UDMR – 6,6%. Alegătorii cu studii superioare au votat PSD – 26,8%; PNL – 24,4%; ALDE – 8%; USR – 22,3%; PMP – 5,2%; UDMR – 4,1%, iar cei cu cel mult zece clase: PSD – 59,6%; PNL – 18,1%; ALDE – 4,2%; USR – 1,8%; PMP – 2,9%; UDMR – 8,8%.

 

Pierdere imensă pentru liberalii gorjeni: ex-deputatul Severus Militaru a murit

 

militaruFostul deputat Severus Militaru s-a stins din viață la vârsta de 46 de ani. Militaru suferea de insuficiență pulmonară severă, iar în ultima perioada starea sa de sănătate se agravase, fiind transportat cu elicopterul la Spitalul Marius Nasta din București. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Severus Militaru era președintele organizației PNL Motru și era angajat ca inginer în cadrul CE Oltenia. Acesta ar fi împlinit 46 de ani în luna noiembrie. În perioada 2008 -2012, Severus Militaru a fost deputat de Gorj. Se descria ca fiind un om dedicat carierei sale, dar și oamenilor, însă nu și-a neglijat familia. Acesta a lăsat în urmă doi copii. Deși s-a născut în Prahova, Severus Militaru spunea mereu că se simte gorjean, mai ales că şi-a petrecut copilăria la Motru, după cum a scris și pe blogul său.

Primul loc de muncă al lui Severus Militaru a fost la Cariera Roşiuţa, ca lăcătuş mecanic. Acest lucru se întâmpla în anul 1995, imediat după ce a terminat facultatea. De menţionat faptul că a lucrat timp de câteva săptămâni, în Serbia, imediat după terminarea liceului. Deşi era absolvent de studii superioare, Militaru a lucrat ca lăcătuş-mecanic mai mult timp. Apoi a ocupat timp de doi ani, până în 1997 postul de inginer debutant la cariera Roşiuţa. Alţi doi ani, până în 1999 a coordonat formaţia de revizii mecanice săptămânale. A ocupat apoi funcţia de inginer tehnolog, iar din 2001 până în 2003 a fost şef adjunct Complex Excavare Transport Haldare. Din 2003 se ocupă exclusiv de munca sindicală, fiind preşedintele de sindicat al Carierei Roşiuţa. Severus Militaru spunea că munca de sindicalist i-a oferit satisfacţii pe care altă meserie nu i le putea oferi, deoarece a reuşit să facă mult bine celor din jur. “Mi-am dedicat ultimii ani din viaţă muncii sindicale, înainte de a fi ales ca deputat în Parlamentul Romaniei, luptând pentru respectarea drepturilor minerilor de la Cariera Roşiuţa, dar şi pentru o salarizare decentă a acestora. Cariera Roşiuţa a fost primul şi singurul loc unde am lucrat, începând cu funcţia de lăcătuş mecanic, deşi terminasem facultatea…”, susţinea Severus Militaru pe blogul personal.

În politică a ajuns în anul 2000, când s-a încris pe atunci în Partidul Democrat Liberal. În toamna trecută, Severus Militaru a sperat într-un nou mandat parlamentar pe listele PNL, doar că liberalii au capotat rușinos în Gorj.

 

Deputatul Victor Ponta denunță ”jaful național din 2016”

PontaRămas doar în postura de utilizator de Facebook, deputatul de Gorj Victor Ponta este necruțător cu tehnocrații plantați de președintele Klus Iohannis la guvernare în 2016. Fostul premier aduce argumente solide asupra lipsei din buget a miliarde de lei, lucruri semnalate pe Facebook de Gelu Diaconu-fostul șef ANAF-încă din anul precedent.

 

”1 AN ( 2016) de JAF NATIONAL ! Ati auzit dvs sa se deschida vreo ancheta?!?! Daca era Guvernul PSD pana acum se mutau procurorii cu totul in Piata Victoriei !!!

1. In Bugetul pe 2016 nu s-au incasat 12 miliarde RON fata de ce se prevazuse in legea prezentata de Guvern catre Parlament – dupa care s-au falsificat datele pentru rectificarile bugetare ca sa apara „pozitive” inainte de Alegeri!
Vinovati direct :
– Ministrul Fondurilor Europene Cristian Ghinea ( 8 miliarde ) – deputat USR!
– seful ANAF Dragos Doros ( 4 miliarde) – de azi demisionar ; il veti gasi curand angajat la una din multinationalele care nu au mai platit taxe in 2016
– Ministrul Finantelor Anca Dragu (revine la BERD la Londra pe pozitia care i-a fost rezervata / salariu anual cu 6 cifre !)

2. Sistemul Energetic National este oficial in criza ( adresa Transelectrica / date CE Oltenia etc) din cauza nerespectarii legislatiei privind stocurile de iarna
Vinovat direct – Ministrul Energiei Victor Vlad Grigorescu; dupa pierderea functiei probabil angajat la acea firma offshore din Caraibe de unde a primit 200.000 Euro pentru inchirierea unui site!!! Sigur – si aici s-a facut o ancheta 😂😂😂?!?!

Si intre timp aflam cum se munceste „cu aprindere” la dosarul unei secretare de primarie care a primit 6 pesti spaga, la dosarul din 2003 la care a depus denunt un biet condamnat in alta cauza sau la campania electorala din 2009?!?! Si sigur la oamenii care sunt chemati la Ploiesti sa faca denunturi impotriva lui Dragnea, Tariceanu si Ponta!!! Prosteala pe fata!

Frustrarea romanilor fata de „Binom” / „Sistem” nu vine din ce spun Voiculescu, Ghita, Adamescu, Dragnea , Tariceanu, Ponta, RTV, Antena 3 etc – ci din faptul ca orice om normal vede cu ochiul liber ca „pentru unii muma – pentru altii ciuma”!!! Si ca in loc de anchete penale se face doar politica antinationala!

Si Basescu pana in 2014 / Iohannis dupa 2014 s-au bucurat ca acest Sistem ii „serveste”!!! Fara sa inteleaga ca asa s-a distrus si se distruge in continuare Romania! Ghinion – au fost alesi!”

Sistemul energetic în colaps deoarece tehnocrații nu au făcut stocurile de cărbune

 

petcuMinistrul Energiei, liberalul  Toma Petcu a declarat că fostul guvern  a pregatit prost perioada de iarna si „s-a ajuns la situatia de a fi tot timpul la limita stocului de carbune, riscand chiar oprirea lor de multe ori”. Situația a fost confirmată și de fostul premier Victor Ponta pe Facebook.
La inceputul sedintei de Guvern de joi a spus, insa, altceva. „Am observat in acest timp o proasta pregatire in prealabil a perioadei de iarna de catre fostul guvern. In primul rand, stocurile de carbune la centralele termoelectrice. Aici m-as referi la Complexul Energetic Oltenia, unde avem la ora actuala 357.000 de tone. Cu un consum zilnic pe varf orar de 80.000 de tone, ne-ar asigura o durata de functionare doar pentru patru zile. La Complexul Energetic Hunedoara avem la ora actuala in stocuri 30.000 de tone. Cu un consum zilnic de 6.100 de tone pe zi, asta inseamna o functionare de maxim patru zile”, a spus ministrul.

Acesta a mai afirmat ca „pentru a stabili cum s-a ajuns la situatia de a fi tot timpul la limita stocului de carbune, riscand chiar oprirea lor de multe ori”, a dispus Corpului de control sa verifice modul de pregatire a perioadei de iarna in cele doua complexe si in Ministerul Energiei.

Cazier judiciar fără taxe de la 1 februarie 2017

 

 

Carciumaru Piatra NeamtCertificatul de cazier judiciar se va putea obţine de la 1 februarie fără a se mai plăti taxa de prestare serviciu în valoare de 10 lei.
Pentru a se obţine un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de actul de identitate aflat în termen de valabilitate. De asemenea, persoana juridică depune prin reprezentant legal, care trebuie să-şi dovedească calitatea, cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată, la orice subunitate de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, însoţită de dovada calităţii de persoană juridică, dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante (Anexa 38 din H.G. nr. 345/2010) şi de copia de pe actul de identitate al reprezentantului legal. Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării. Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

În Gorj, cazierul judiciar se poate obține în șapte localități.