Proiect de valorificare a folclorului la Dănciulești

danciulesti

Primăriile Gorjului mai cheltuie banii și pe proiecte utile pentru comunitățile respective. Prefectura Gorj a fost gazda evenimentului cultural „De la străbuni pentru urmași-comori dănciuleștene”. Manifestarea a finalizat  proiectul „Datini oltenești”, inițiat și derulat de Primăria și Consiliul Local Dănciulești, în parteneriat cu Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”.

Potrivit organizatorilor, „Obiectivul proiectului a fost acela de promovare şi conservare a patrimoniului cultural al comunei Dănciuleşti, prin realizarea de piese de muzică populară, recunoscute la nivel județean şi chiar naţional. Textele pieselor au fost scrise pe teme inspirate din lucrările monografice ale localităţii. De asemenea, au fost puse în scenă atât piesele, cât şi suitele de dansuri populare ale Ansamblului Folcloric „Cununiţa” Dănciuleşti”, a declarat directorul de proiect, Constantin Arcuș.

Ion Andronescu, primarul din Dănciulești, a apreciat acțiunea tinerilor și elevilor din localitate care pun în valoare, cu ajutorul muzicii, datinile și obiceiurile din comunitatea lor.

Sorin Arjoca, suprefectul județului Gorj, susține că acțiunea autorităților locale din Dănciulești este una lăudabilă și trebuie luată ca exemplu și de alte localități din județ. Ciprian Florescu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, a lăudat și el inițiativa tinerilor din Dănciulești care au contribuit prin acest proiect la promovarea și păstrarea tradițiilor specifice zonei.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s