Profesorul Gheorghe Pănescu, spaima liceenilor din Turceni

 

panescu123 de elevi din Turceni sunt victime colaterale într-un conflict dintre un profesor și directorul instituţiei de învăţământ. Profesorul Gheorghe Pănescu a ajuns să fie anchetat de instituţia la care predă deoarece refuză să încheie mediile copiilor. Profesorul ar putea fi sancţionat inclusiv cu desfacerea contractului de muncă.

Un profesor de economie de la Liceul Tehnologic din Turceni refuză să încheie mediile a peste o sută de elevi, pe primul semestru. Problema nu ar fi elevii, ci un conflict personal cu directorul școlii. „Din cate am înțeles domnul profesor are o problemă personală cu domnul director şi cu mine ca dirigintă, dar ar fi trebuit să rezolve problema altfel, nu să implice elevii, pentru că unii pot fi afectaţi moral, dar unii sunt afectaţi şi financiar“, a explicat diriginta unei clase, Vasilica Cămui. Directorul Liceul Tehnologic Turceni, Octavian Vadu, spune că au fost încălcate drepturile elevilor.

Lucrurile sunt încurcate deoarece, dacă profesorul Pănescu nu le încheie mediile, mulți copii vor pierde bursele școlare. Părinții și directorul spun că vor face plângere și la poliție. Colegii profesorului Gheorghe Pănescu spun că nu este prima dată când nu încheie mediile elevilor. De această dată este vorba de 123 de elevi de la 6 clase  Profesorul dă vina chiar pe ei. Un singur elev a avut media încheiată, cei doi fiind rudă. „Este inclusiv vina elevilor pentru că nu s-au organizat, nu au adus referatele la timp. De unde știți că suntem rudă? Vă întreb, nu știu! Eu va întreb dacă ați făcut vreo analiza, nu am spus că nu este, am spus să faceți o analiză și să trageți concluzia“, le-a spus profesorul jurnaliștilor.

Problemele nu se termină aici. Profesorul de economie are și o metodă diferită de a şi evalua elevii. Îi pune să aducă referate într-o limbă străină sau să îşi măsoare forţele cu alţi elevi, lucru pe care îl neagă. „A venit in clasă cu un băiat şi ne-a spus că cine îl va pune skandenberg va primi nota 10“, a spus un elev care a refuzat propunerea dascălului.

Întrebat dacă știe de ce nu încheie mediile, un elev a răspuns că lor le-a spus că nu îi suportă. „La clasa noastră a zis că nu prea suportă clasele de mate-info“, a spus elevul.

Tatăl unui elev care nu are media încheiată, Marinel Târziu, spune că va merge să depună plângere la poliție. „E supărat pe doamna dirigintă şi pe domnul director, ce supărare are nu ştiu, dar ce vină are clasa. (…) O să merg la poliţie să depun plângere“. Conducerea şcolii a format o comisie disciplinară care va decide ce măsuri vor fi luate cu profesorul.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar încearcă să găsească o metodă prin care să încheie mediile elevilor, pentru ca aceştia să îşi poată primi bursele. „Este inacceptabil ca un profesor să nu își îndeplinească atribuţiile care îi revin in fișa postului, afectând situația școlară a elevilor săi. Vom căuta o soluţie legală să încheiem situaţia școlară a acestor elevi“, a declarat pentru Pandurul  Georgeta Popescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s