Luis Popa, în cărți pentru Prefectura Gorj

 

popaManager în cadrul POLARIS, firmă controversată și anchetată înclusiv de DNA, Luis Ionuț Popa ar vrea să părăsească corabia și să fie prefect de Gorj, după cum aflăm dintr-un material PR din Impact în Gorj.Dacă până acum nu a dorit să precizeze exact către ce funcție țintește, Luis Popa a recunoscut în cadrul unui interviu acordat presei că dacă va fi susținut pentru Prefectura Gorj va accepta fără să stea pe gânduri. Popa a anunțat că vrea să renunțe la mediul privat pentru a activa în administrație.

Deși în cărți, pentru Prefectura Gorj, s-ar afla Ciprian Florescu, social democrații au și o altă variantă, a numirii tânărului Luis Popa ca reprezentant al guvernului în teritoriu. În timp ce Florescu a precizat că nu prea ar renunța la funcția de vicepreședinte al CJ Gorj pentru cea de prefect, Popa este hotărât. Dacă i se propune funcția de la Prefectură sau să candideze la Primărie sau orice altă funcție și are parte de susținerea colegilor, acceptă fără să stea pe gânduri. „Până în prezent nu am avut nicio discuție la nivelul conducerii PSD legat de această temă, chiar dacă numele meu a fost vehiculat tot mai des pentru această funcție, mai ales în presa locală. Până la acest moment au avut loc discuții ca această funcție să fie ocupată de un alt coleg din partid, respectiv domnul Ciprian Florescu. Vedem ce se va întâmpla în perioada următoare și care va fi decizia finală. A fost o surpriză și pentru mine să văd că numele meu a fost vehiculat pentru această funcție, pe de altă parte ar fi absurd să spun că aș refuza funcția, dacă aș fi susținut de colegii de la partid. Vorbim de o funcție ca reprezentant al guvernului în teritoriu și, categoric, nu aș spune «Nu». Aș fi ipocrit să spun că aș refuza, mai ales că este o funcție care îți permite să te implici foarte mult în administrație. Consider că pot să fac față oricărei funcții, mai ales că am o experiență acumulată în cei 10 ani în mediul privat, dar și prin proiectele personale pe care le-am demarat în ultimul timp. Nu fug de răspundere și îmi plac provocările”, a declarat Luis Ionuț Popa, vicepreședinte PSD Târgu Jiu.

Numele social democratului Luis Ionuț Popa a fost vehiculat și pentru o candidatură la Primăria Târgu-Jiu. Mai mult, tânărul politician și-a exprimat dorința de a ocupa o funcție în administrația publică a județului Gorj, iar în prezent așteaptă o numire. Rămâne de văzut dacă va fi pe postul de prefect sau partidul din care face parte îi va oferi șansa să ocupe un loc în cadrul Consiliului Județean Gorj.

Pe surse, Luis Popa ar vrea să obțină orice funcție care să-l propulseze în politica mare. Are o șansă deoarece Ciprian Florescu nu își mai dorește funcția în varianta că nu se modifică legea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s