Transalpina a fost redeschisă

O comisie de specialişti a urcat luni pe Transalpina pentru a analiza condiţiile în care se prezintă şoseaua după perioada de iarnă. De asemenea, s-a verificat la faţa locului întreg traseul dintre Rânca şi Obârşia-Lotrului pentru a se observa modul în care au lucrat echipele de deszăpezire în ultimele săptămâni. „La ora actuală sunt întrunite toate condiţiile pentru constituirea Comisiei care poate decide deschiderea circulaţiei rutiere pe DN 67C (Transalpina).

Ca urmare a deciziei directorului general al CNAIR S.A, a fost efectuată revizia acestui Drum Național, iar Comisia formată din reprezentanţi ai Companiei şi ai Poliţiei Rutiere din judeţele Vâlcea şi Gorj, se poate întruni luni, 29.05.2017, la ora 14.00.Reprezentanţii DRDP Craiova au înlăturat zăpada depusă pe carosabil, au finalizat marcajele rutiere şi au montat elementele de siguranţă şi de semnalizare deteriorate pe timpul iernii.Dacă se menţin condiţiile meteorologice actuale şi se constată că lucrările au fost realizate conform normativelor, Comisia va putea decide încă de luni, deschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina”, potrivit unui comunicat al CNAIR.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s