Cârciumarul Davițoiu, șef în partidul lui Băsescu

Alegeri în filiala  Gorj a Partidului Mișcarea Populară. Liderul județean Nicolae Davițoiu a fost reconfirmat de colegi la șefia organizației în cadrul Conferinței județene de alegeri, la care au luat parte inclusiv liderii de la nivel național. Bâlbâielile legislative ale actualei majorități politice par să reprezinte strategia PMP de atragere a electoratului, președintele executiv, Eugen Tomac, previzionând deja o nouă scindare în rândul societății din cauza unor modificări de legi.

Conferința județeană de alegeri a PMP Gorj fost supervizată atât de către președintele executiv Eugen Tomac, cât și de vicepreședintele la nivel național Clement Negruț. „În cadrul Conferinței județene a PMP s-a ales noul Comitet Executiv Județean. Am avut un număr destul de mare de membri de partid, respectiv 338 de participanți. Conferința județeană de alegeri era obligatorie, deoarece precedă Conferința națională de alegeri. Am ales un Birou de 25 de persoane, cred eu că destul de bine închegat, pentru că e format din consilierii județeni, cei municipali și șefii de organizații cu cele mai bune rezultate din județ”, a declarat Nicolae Davițoiu, cel care a câștigat un nou mandat de președinte al PMP Gorj.

Eugen Tomac a explicat la Târgu Jiu și strategia pe care se bazează formațiunea politică la nivel național. „Sunt convins că ne vom atinge obiectivele, indiferent de ce vor spune unele sondaje, unele voci care nu ne vor binele. În mod clar, România va intra într-o perioadă de zgomot politic în această toamnă. Se va crea o comisie specială în următoarele zile care va modifica vreo 100 și ceva de legi cu privire la Justiție. În mod clar, acest moment va împărți din nou societatea”.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s